Mircea Suhăreanu
Autonomia înseamnă separatism?
Autonomia nu este neapărat un act manifest, ea este o consecință a democrației în mișcare. ën cadrul liber și democratic pe care ni l-a creat Revoluția, devenim în mod voluntar autonomi exprimîndu-ne adeziunea la un partid, un sindicat, la una sau mai multe organizații cu diverse platforme - după plac - provocînd în mod deliberat separarea societății noastre românești în grupe sociale antagoniste din unele puncte de vedere sau din anumite interese, însă, unite printr-un numitor comun - propășirea patriei noastre comune.
Autonomia incumbă o multitudine de forme de manifestare: politică, culturală, educațională și administrativă. Ea nu constituie un criteriu de separare statală (cum adeseori se acreditează în mod pripit la noi) atît timp cît toți locuitorii unui teritoriu sau a unui ținut se bucură de o egalitate perfectă atît în privința drepturilor, cît și a îndatoririlor.

În Italia există la ora actuală cinci regiuni cu o largă autonomie, și anume: Valle d'Aosta - aproape exclusiv francofonă, Trentino Alto-Adige - majoritar germanofonă, Friuli-Veneția-Giulia, Sardegna (Sardinia) și Sicilia, unde se vorbesc și dialectul friulan, limba sardă și - respectiv - dialectul sicilian al limbii italiene. Acest statut de autonomie, existent deja de cîteva decenii, nu lezează integritatea și interesele statului italian.
În Spania, revenită după o îndelungată guvernare franchistă la regimul de regat constituțional, descentralizarea a fost o necesitate, împărțirea întregii țări în regiuni autonome neducînd la dezintegrare, ci dimpotrivă, la stabilizarea țării, cunoscute fiind tulburările ce existau în perioada de amurg a franchismului totalitar în Catalonia și Regiunea Bască. Limba spaniolă este vorbită pretutindeni în Spania ca limbă oficială, neexcluzîndu-se însă catalana în Catalonia, basca în Regiunea Bască și Navarra, galiciana în Galicia ș.a.m.d. Vecinătatea Franței de Belgia sau Elveția nu a periclitat integritatea teritorială a acesteia din urmă, deși valonii și elvețienii francofoni nu se simt cultural mai puțin francezi decît francezii propriu-ziși, iar separarea de "la grande nation" pe care ei înșiși au ales-o, acum mai bine de un secol, nu-i marginalizează.
Însăși Franța, cunoscută ca țară cu o tendință predilectă pentru centralizare statală, a fost nevoită să ia măsuri în direcția unei largi autonomii, putîndu-se astfel stinge focare de nemulțumire cum au existat în Corsica și Bretania.

În Finlanda, 6,2% din populație vorbește suedeza ca limbă maternă, finlandeza și suedeza fiind limbi oficiale uzitate în administrație și educație. Ziare, reviste și filme apar în ambele limbi. Denumiri de străzi, precum și cele ale instituțiilor și organelor de stat, sînt înscrise bilingv. ën cadrul autonomiei culturale și educaționale, sistemul de învățămînt finlandez include pentru minoritatea suedeză educația separată în limba suedeză, de la grădiniță pînă la facultate, fără a exista o regiune autonomă suedeză în Finlanda. Deși finlandezii au trăit sub suzeranitatea Suediei pînă la anul 1809, fapt ce a grevat asupra culturii finlandeze întîrziind întrucîtva dezvoltarea ei plenară, cît și a sistemului finlandez de învățămînt, aceasta nu impietează asupra relațiilor interetnice care sînt normale, lipsite de discordanțe.

Statutul de autonomie, indiferent de aspectul pe care l-ar îmbrăca, este o expresie a libertății și democrației, două coordonate de bază în guvernarea statelor occidentale.

Cauza pentru care la noi în România această noțiune este foarte străină este dictată de însăși tradiția istorică. Principatele Române au dăinuit secole de-a rîndul separate, unirea poporului român într-un stat unitar și suveran fiind o scumpă năzuință realizată cu greu la 1859 în contra voinței majorității marilor puteri din acea vreme, care ne erau portivnice. Nici Marea Unire de la 1918 nu a fost realizată fără înfruntarea unor mari opreliști, cu grele sacrificii. De aici rezidă și tendința spre centralizare, precum și caracterul centralizat al României reîntregite, care exludea aprioric orice tendință de descentralizare, asimilînd-o cu o dezmembrare a României ca stat.

Consider că instaurarea unei largi democrații în toate sferele vieții noastre sociale și politice face necesară și acordarea de autonomie culturală minorităților existente în țară. Parcurgem o etapă foarte dificilă dictată de vitrega moștenire lăsată de un regim de guvernare irațional. De aceea este necesar aportul nostru, al tuturora, fără rezerve, la ridicarea țării și astfel, implicit, a noastră ca popor.

18 martie 1990
Traducerea în limba maghiară a articolului a apărut în nr. din 30 martie al ziarului Romániai Magyar Szó.

D-lui Remus Luca, semnatarul articolului
Simple coincidențe? Apărut în nr. din 12 aprilie 1990
al ziarului Viața Capitalei

Stimate domn!

Am citit cu mult interes comentariul Dv. referitor la articolul meu Autonomia înseamnă separatism? apărut în ziarul Romániai Magyar Szó. Trebuie să Vă dezamăgesc declarîndu-Vă că în spatele meu nu stă nici o uniune, frăție, partid sau putere străină și nu mă consider subordonat decît propriei mele conștiințe. Faptul că opiniile mele coincid cu ale altor persoane interesate în instaurarea unor relații liberal-democratice în țara noastră n-ar trebui să vă îngrijoreze. Trebuie să găsim resurse în noi înșine spre a ne debarasa de balastul inutil al unor concepții de esență ceaușistă, cum este permanenta suspiciune față de concetățenii noștri de altă opinie politică, religioasă sau altă nație, etichetînd aprioric drept dușmănoasă orice atitudine potrivnică concepției noastre. Adevărul nu este monopolul exclusiv al nici unuia dintre noi; el este o consecință a conflictului de idei promovat de dialogul celor interesați în afirmarea adevărului. Din păcate, această practică este dezavuată de mulți ideologi răsăriți peste noapte, care folosind persoana întîia plural impun ex-catedra, în maniera Nürnberg 1935, rezolvarea chestiunii minorităților.

Articolul incriminat de Dv. l-am dat spre publicare și revistei 22, unde nu a apărut din motive necunoscute mie.

Tg. Mureș, la 21 aprilie 1990.



2000.06.01.

articolul în format *.pdf