Marius Cosmeanu
Identitatea noastră cea de toate zilele
Cele 21 de teze ale geografiei electorale schițate de Molnár Gusztáv fac, în continuarea argumentațiilor sale de pînă acum cu privire la problema transilvană, trecerea de la ceea ce sociologia numește cunoaștere comună (fragmentară și incoerentă) la cunoașterea conștientă, controlată. Nu trebuie să fii neapărat specialist în științe sociale pentru a observa că la toate cele trei alegeri generale de după 1989, rezultatele au configurat constant o hartă electorală care arăta două regiuni distincte - cu fericita excepție a Capitalei - aflate de o parte și de alta a Carpaților. O configurație diferențiată a opțiunilor electorale, care de altfel putea fi anticipată. Ajunge să ne gîndim la decembrie 1989 și să vedem că ordinea în care populația din diferite localități/regiuni (Banat, Transilvania, București) a ieșit în stradă, demonstrînd împotriva regimului existent, corespunde(a) în bună măsură cu distribuția geografică a ponderii opțiunilor pro-occidentale la nivel național1. O diferențiere caracteristică nu doar României. Și alte țări europene au regiuni care, prin tradiția lor culturală, politică și/sau economică se disting de restul regiunilor statului de care aparțin prin opțiunile lor politice aparte (cunoscute fiind deja cazurile Italiei, Spaniei, Poloniei etc.).

Faptul că electoratul de dincoace de Carpați are, la nivel regional, opțiuni politice (cultură politică) care diferă semnificativ de cele din Vechiul Regat, înclin să cred că ține, în rîndul majorității ardelenilor, de domeniul banalului (în orice caz e departe de a fi soră cu revelația, ca în cazul celor care reduc cultura politică a regiunii la bănci și maidanezi vopsiți). Gusztáv Molnár nu face în acest sens "decît" să traducă percepția de sine a ardelenilor în termenii interpretării științifice. Mai mult, distribuția acestei percepții acoperă, pînă la un punct, întreg spectrul politic la nivel regional, inclusiv în cazul forțelor considerate extremiste (vezi, de exemplu, sprijinul acordat de PUNR candidatului Convenției Democratice în cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 1996). Problema care se pune legat de acest black-jack al tezelor lui Molnár Gusztáv este dacă această continuitate a comportamentului electoral pro-occidental la cei din Banat și Transilvania se va păstra și pe mai departe. Pentru că lipsa unei alternative politice pentru electoratul acestor regiuni la alegerile din acest an, ca urmare a decepției generate de guvernările de pînă acum, dar îndeosebi după venirea la putere a forțelor politice care au constituit pînă nu demult principala opțiune a alegătorilor din această parte a țării (decepție pe care o întîlnim într-o oarecare măsură chiar și la votanții UDMR), poate duce la o creștere a absenteismului care să lase forțele din actuala opoziție să infirme teoria privitoare la rolul de "locomotivă" "berbec" etc. pe care-l joacă Transilvania și Banatul în integrarea euro-atlantică a României. Consecințele unui astfel de rezultat nu sînt greu de apreciat. Cheia problemei o reprezintă apariția unor forțe politice consecvente în promovarea valorilor pentru care optează marea parte a electoratului transilvan (criză care există, ce-i drept, și la nivel național, dar pe fondul unui set de așteptări mai puțin exigent).

Trebuie făcute două precizări. în primul rînd, principalul contra-argument pe care-l aduc cei care contestă existența unei specificități regionale (și) politice a transilvănenilor este că "balcanizarea" de care se plîng aceștia din urmă le este caracteristică inclusiv lor. La fel de bine știut este, sau ar trebui să fie, și faptul că pe lîngă aculturația reciprocă firească de-a lungul anilor, cauzele acestei stări pot fi găsite - alt loc comun - în colonizarea regiunii (alături de "ruralizarea urbanului") din perioada comunistă cu segmente de populație din alte regiuni ale țării care în multe cazuri, din inadaptabilitate sau din alte motive, au încercat să își impună valorile culturale proprii în detrimentul celor pe care le-au întîlnit, completînd astfel frustrările lor cu cele noi ale membrilor societății în care au migrat (avînd, desigur, acordul și protecția mai mult sau mai puțin tacite ale regimului de atunci!). Cu toate efectele acestui proces de durată - și acesta este mesajul pe care încearcă să ni-l transmită Gusztáv Molnár - fundamentul pro-occidental, pro-european al transilvănenilor, comparativ cu o mare parte a celor din Vechiul Regat (să nu uităm, în condițiile unei tranziții post-comuniste uneori de tip cvasi-iugoslav!) totuși s-a păstrat.

În al doilea rînd, un alt aspect relevant este cel legat de perspectiva din care abordăm problema. Privită de la Berlin sau Paris, nici Transilvania, nici Vechiul Regat (cu "mioriticele" lor autostrăzi "dîmb-groapă"), nici chiar mare parte din spațiul vișegrădean, ca să dăm și exemplele forte, nu par foarte europene în termenii definiți de specialiștii de la Strasbourg sau Bruxelles. Din contră. Și asta nu doar în ce privește infrastructura. într-un astfel de sistem de referință, chiar dacă diferențele există, ele sînt greu de surprins. Dihotomia Transilvania/Banat-Vechiul Regat2, din punct de vedere al culturii politice, are relevanță doar în măsura în care limitele raportărilor noastre se reduc cel mult la spațiul post-comunist.

Prin urmare, "diferențele politice calitative" ale Transilvaniei, cum le numește Gusztáv Molnár, sînt parte - alături de aspectele privind nivelul economic, raportarea la muncă, stilul de viață etc., ca să le amintesc doar pe cele mai cunoscute - a unei culturi societale specifice și, lucrul cel mai important, ea relevă potențialitatea ca această regiune să-și regăsească vocația regională, (central) europeană. Ca în orice relație de putere însă, și cea existentă între Centru și Provincie în România poate evolua fie în direcția maturizării Centrului și eliberării sale de teama descentralizării, prin delegarea cu pragmatism și tact politic, pînă la urmă, a responsabilităților la nivel comunitar, fie prin conștientizarea la nivelul Provinciei a avantajelor economice, de funcționalitate și, în fond, de justețe socială pentru revendicarea cu moderație a acestora. Pașii care ar trebui făcuți sînt de inter-cunoaștere, de ieșire din dialectica in-group/out-group, printr-o reciprocitate acceptabilă pentru ambele părți.

1 Țin minte cum, imediat după revoluție, un ofițer al MApN-ului susținea, într-un interviu acordat Televiziunii Române, că scopul revoluției era de fapt de a separa Transilvania, argumentul adus de cadrul militar fiind acela că majoritatea stegulețelor care indicau pe harta României declanșarea revoltelor erau plasate în localități din această regiune.

2 Vezi, printre altele, apariția aproape concomitentă a cotidianului Capitala - "Ziar numai pentru Bucureșteni" și a publicației de față sau "paradigmele" de socializare ale publicului promovate de exemplu de ProTv, pe de o parte, și Antena 1, pe de altă parte, stilul lor de prezentare, de la programele matinale, pînă la talk-show-uri și hiper-mediatizatele jocuri "Bingo" de la sfîrșitul săptămînii.



2000.06.01.

articolul în format *.pdf