Sabina Fati
De la diferențiere la conștiința diferențierii
Integrarea în instituțiile europene și euro-atlantice a rămas și în perioada actualei guvernări, în mare măsură, un obiectiv de vitrină. Cu excepția solidarizării României cu poziția NATO în conflictul din Kosovo, exercițiu care nu s-a dovedit deloc simplu, natural și ușor pentru mulți dintre reprezentanții coaliției de guvernămînt, autoritățile de la București nu au făcut alte dovezi de apropiere față de Occident. Partidele pe care Gustáv Molnár le consideră pro-occidentale și care se află la putere de aproape patru ani nu au făcut progrese notabile în ce privește reforma economică sau instituțională, dar au cîștigat un plus de imagine pe plan extern datorită felului în care au abordat problematica integrării la nivel declarativ. Coaliția de guvernămînt s-a dovedit însă incapabilă să pună în practică declarațiile și promisiunile, făcute altminteri cu bune intenții. Dar dacă aceste partide care, să spunem, vor cu adevărat integrarea României în UE și NATO, și care au avut la îndemînă toate pîrghiile necesare progresării în această direcție, n-au făcut pași remarcabili pe acest drum, electoratul lor fidel va mai avea încredere în ele sau le va sancționa la apropiatul scrutin?

Ultimele sondaje arată că populația din Ardeal este mai îngăduitoare cu partidele care susțin puterea decît electoratul din Vechiul Regat. Gustáv Molnár consideră că în acest fel ardelenii rămîn fideli mai degrabă obiectivului politic de integrare în Uniunea Europeană și în Alianța Nord-Atlantică decît partidelor care au ca obiectiv prioritar apropierea de Occident. Probabil că această tranzitivitate este reală, fiindcă transformările necesare atingerii standardelor impuse de UE și NATO sînt în concordanță cu profilul votanților CDR (persoane cu studii superioare, venit peste mediu, patroni, oameni de afaceri, care consideră că cel mai mult bine, în ultimul secol, l-au făcut: Regele Ferdinand, Iuliu Maniu, Emil Consatantinescu; și cel mai mult rău: Dr. Petru Groza, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu; persoane care dezaprobă existența unui singur partid politic sînt de acord în foarte mare măsură cu economia de piață și intenționează să-și deschidă o afacere) și într-un oarecare dezacord cu susținătorii PDSR (persoane cu școală elementară și gimnaziu, agricultori, muncitori calificați, liber-profesioniști, întreprinzători pe cont propriu, cu venit mediu, mai ales din zona de sud - Oltenia, Muntenia, rezidenți în mediu rural, care cred că cel mai mult bine în ultimul secol l-au făcut: Dr. Petru Groza, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu și cel mai mult rău: Regele Mihai I, Iuliu Maniu, Antonescu, Emil Constantinescu; persoane care aprobă existența unui singur partid politic, nu intenționează să-și deschidă o afacere și sînt de acord în mare măsură cu economia de piață)1.

Studiile făcute în ultimii ani arată că profilul alegătorului CDR este destul de asemănător cu cel al UDMR-ului, iar profilurile electorale ale partidelor se suprapun în mare măsură peste cele ale liderilor pe care îi susțin (de aceea Constantinescu a fost susținut de o mare majoritate a celor care au votat UDMR-ul). Acesta este unul dintre argumentele care susțin teza lui Molnár conform căreia deosebirea politică a alegătorilor din Ardeal față de cei din Vechiul Regat nu este de natură etnică. Diferențierea politică a electoratului are, desigur, legătură cu nivelul de trai mai ridicat în județele din Ardeal decît în restul țării, după cum arată diverse cercetări (de pildă Cartea Verde a Dezvoltării Regionale); are legătură cu contactele - economice, culturale sau de altă natură - pe care locuitorii de aici le au cu cei din Ungaria, Austria, Germania; și poate nu în ultimul rînd cu o mentalitate diferită față de muncă, față de relațiile cu celălalt, față de viață în genere, mentalitate greu de cuantificat în cifre, dar nu imposibil de cercetat.

Această diferențiere a electoratului nu a fost, însă, valorizată de nici unul dintre partidele pro-occidentale. Nici una dintre forțele politice nu a făcut, de pildă, strategii de dezvoltare diferențiate pentru Transilvania - partidele aflate la putere, care au cîștigat într-o oarecare măsură pe mîna ardelenilor, nu s-au temut doar să facă o descentralizare administrativă reală, dar chiar au ezitat să modifice legea administrației publice locale. Regionalizarea a rămas un tabu și va rămîne așa pînă în momentul în care diversele comunități locale sau regionale vor conștientiza că raporturile de subordonare față de centru sînt în defavoarea dezvoltării lor economice. Orientarea pro-occidentală a electoratului transilvănean va putea fi convertită în folosul comunității doar printr-o mișcare politică regională care să militeze pentru descentralizare administrativă, economică și poate chiar politică. Întîrzierea apariției unui partid care să reprezinte interesele electoratului din Ardeal arată, însă, că acesta nu are conștiința unei identități diferite, chiar dacă majoritatea votanților de aici se diferențiază de cei din Vechiul Regat.

1 Aceste profiluri au fost făcute de sociologul Alexandru Lăzăroiu, președintele Juriului Barometrului de Opinie Publică, Adevărul, 23 noiembrie 1999.



2000.06.01.

articolul în format *.pdf