Mihai Fusu
Opțiunea Basarabiei este federalismul
Existența Basarabiei modifică optica prin care este percepută România din exterior, la fel ca și pe aceea prin care se percepe ea însăși, din interior. Basarabia este revelatorul forței sau slăbiciunii României. Prin ea, România poate să se afirme ca o forță nouă, într-un mod autentic, dar și să se prăbușească mai mult în dezastru.

Basarabeanul este român, dar fisura care s-a perpetuat timp de decenii i-a marcat puternic destinul și psihologia.
Basarabeanul nu poate fi rusificat, nici deznaționalizat, pentru că este român, cu alte cuvinte pentru că aparține unei culturi diferite, care a lăsat vestigii considerabile și care este ancorată din multe privințe în civilizația europeană. Această memorie nu poate să fie, deci, ștearsă. Dar, în același timp, basarabeanul nu poate să revină la această paletă de valori, exclusivă, pe care i-o propune cultura română, pentru că el a făcut parte dintr-o comunitate, cea sovietică care, datorită diversității formelor, a ideilor și a sentimentelor care o traversează, constituie ea singură un univers întreg. Reîntoarcerea la România ar fi la ora actuală întoarcerea la ceva mai simplu; or, sunt convins, nici o societate modernă sau în curs de modernizare nu poate să-și permită să se limiteze la cadrul strict național tocmai în momentul în care lumea întreagă își descoperă o vocație de internaționalizare a valorilor.

România vrea să intre în Europa, oricare ar fi formele pe care aceasta din urmă poate să le îmbrace. Basarabia de asemenea vrea să intre în Europa, dar într-o Europă federală care, numai ea, ar putea să-i garanteze existența.
După ce a traversat calvarul sovietic, Basarabia a căpătat convingerea că cea mai bună formă de coabitare este federalismul în sensul larg al termenului - scara putînd să meargă de la autonomia locală pînă la confederație. Esențialul constă în coordonarea orizontală și nu în subordonarea verticală. Federalismul este miza pusă în joc de Basarabia. România va ști oare să o accepte?

Afirmația după care Basarabia ar vrea să facă politică, inclusiv în cadrul României, nu este o simplă declarație. S-a putut vedea acest lucru în timpul campaniei electorale derulate în România atunci cînd comitetul executiv al Frontului Popular a făcut publică susținerea "Proclamației de la Timișoara". Și acesta nu este decît un exemplu printre multe altele.

Or, asupra acestei chestiuni România trebuie să se pronunțe la rîndul ei. ën măsura în care consideră că nu are nimic de oferit Basarabiei, mai precis nici federalism, nici deschidere, ea semnează refuzul fuziunii tuturor românilor într-un stat. Ideea după care românii ar trebui să trăiască într-un singur stat nu este, în sine, nici bună nici rea. Ea poate să devină bună sau rea în funcție de forma adoptată și de obiectivele stabilite.

Trebuie să pornim de la ideea că Europa nu mai este centrul, ci o componentă, printre altele, a lumii. Și, în această calitate, ea are nevoie de stabilitate și de unitate. La rîndul său, România poate să devină importantă și «mare» în momentul în care ar fi în stare să asigure Europei în ansamblul său stabilitatea și unitatea de care aceasta are nevoie.
Dacă dorința de stabilitate este incontestabilă, unitatea Europei pornește de la faptul că lumea este pe cale de a-și modifica valorile politice. Prăbușirea blocului sovietic nu va antrena reîntoarcerea lumii la stadiul național. Chiar după dezmembrarea sa, URSS (sau Rusia) va rămîne o lume aparte, una din forțele mondiale care nu se vor integra nici în Europa, nici într-un alt fel de uniune. Ea va rămîne un «supra-stat» și, în această chestiune, cei care vorbesc de o Europă de la Atlantic la Urali, chiar pînă la Pacific, ignoră tradițiile și legile de dezvoltare ale Rusiei și ale URSS. ën Orient, ca urmare a unei activități economice și comerciale febrile, o nouă structură economică, financiară și, poate, politică și militară este pe cale de a apărea. Războiul din Golf este semnalul care anunță crearea unui supra-stat arab. ënfrîngerea Irakului nu ar putea să împiedice acest proces, ci doar să-l încetinească sau să-l accelereze. ëntr-un alt moment din viitor, America Latină, cu sau fără Brazilia, ar putea de asemenea să se transforme într-o structură supra-statală. ën consecință, pentru a face față concurenței acestor supra-state și pentru a-și asigura o greutate suficientă pentru a nu cădea în cîmpul de gravitație al Statelor Unite sau al unui alt supra-stat, Europa își va împinge frontierele în Est atît de departe cît i-o vor permite mijloacele pașnice. (Germania de Est a fost «cumpărată», regiunea Kaliningrad, fostul Königsberg, ar putea avea aceeași soartă; în Orient, URSS planifică să vîndă insulele Kurile; în sfîrșit, în ceea ce privește țările Baltice și Basarabia, se vor putea găsi soluții de compromis).

Din cele de mai sus rezultă că, în ultimă instanță (și am vrea ca aceasta să nu se întîmple prea tîrziu), România va fi integrată Comunității Europene. Paralel, transferul funcțiilor economică, politică și militară din domeniul statului în cel al unei comunități de state va conduce la revitalizarea zonelor istorice, tradiționale, în cadrul fiecărui stat. Iată de ce federalismul, la diverse nivele și, atunci cînd aplicarea sa se dovedește necesară, transparența frontierelor ar putea să fie o soluție de democratizare, de modernizare și de inițiativă a României. Pentru că România este un model în miniatură al Europei. Prin situarea sa geografică, prin istoria sa, ea are un destin particular. Nu mă refer numai la România între frontierele ei actuale, ci și la cea care ar include și zonele actualmente sovietice. Acum, în ciuda aspectelor sale defavorabile și echivoce, noi nu avem dreptul de a șterge nici una din paginile istoriei noastre. Această istorie poate să servească drept material critic generațiilor viitoare. Rolul (pe care noi l-am acceptat) de incapabili care nu contenesc să vrea să reînceapă jocul de la zero devine ridicol și agasant. Trebuie să punem capăt lamentațiilor hrănite (cultivate) sub pretextul că soarta ne-a aruncat printre barbari, că nu sîntem catolici, că țara noastră este plină de elemente alogene ostile sau că vecinii ne pizmuiesc. Trebuie să pornim de la faptul că lumea este așa cum este. Și România, așa cum este, se prezintă sub forma a trei zone distincte: Transilvania ține mai mult de Europa Centrală; Regatul, de Balcani și Basarabia de Est. De modul în care această mică Europă va ști să racordeze viața zonelor și a comunităților sale la cea a marii Europe va depinde existența sa ulterioară. Comunitatea Europeană însăși comportă mai multe antagonisme: între Sud și Nord, între elementele latine și cele germanice etc. Dar nu sînt antagonismele, ci elementele compatibile și necesitățile comune cele care au fondat această comunitate. Ungurii, germanii, slavii din Basarabia (fie ei ruși, ucrainieni sau bulgari), trebuie să fie considerați ca niște zone de contact direct cu țările și culturile lor. ën această ordine de idei, vom putea spune că sîntem favorizați în materie de europenism. Problema coabitării popoarelor există, îmi pare, de la apariția primelor comunități sedentare și de la intrarea lor în contact cu popoarele migratoare. Modelele de coabitare sînt diferite, dar în majoritatea cazurilor ele favorizează pe unii în detrimentul altora. ën privința culturilor locale, modelul sovietic s-a dovedit a fi nociv. Or, din acest punct de vedere, modelul european mi se pare cel mai acceptabil pentru că are resurse suficient de diverse pentru a antrena diferitele culturi și comunități într-un organism democratic comun.

Începînd din secolul al XIX-lea, trecînd prin uniunea cu Regatul României din 1918, cedarea rușinoasă din 1940 și calvarul sovietic, Basarabia a putut să resimtă pe propria sa piele fluxurile și refluxurile federalismului. Iar dacă România pretinde de la Basarabia să-i respecte preceptele "patriotice", Basarabia ar fi îndreptățită să își aleagă alți aliați în realizarea unei Europe federale și nimeni n-ar avea atunci dreptul de a o acuza de lipsă de patriotism.

______________________
Lupta (Le Combat) nr. 157, 22 febr. 1991. Republicat în: Matei Cazacu, Nicolas Trifon, La Moldavie ex-sovietique. Histoire et enjeux actuels, suivi de Notes sur les Aroumains en Grece, Macedoine et Albanie, Editions Acratie, pp157-160.



2000.06.01.

articolul în format *.pdf