Ovidiu Pecican
Clujul de sub acoperișuri
Au trecut în Cluj cîteva zile de la alegerile locale și ce se constată? Că primar e tot domnul Gheorghe Funar, iar consilierii majoritari sunt membri ai Partidului România Mare. Este Clujul cel mai naționalist oraș al României? Sunt clujenii cei mai amenințați dintre cetățenii acestei țări?

Acestea nu sunt singurele întrebări care se pot pune cu un atare prilej. Predomină în orașul de pe Someș nevoia de certitudine? Este votul o expresie a nemulțumirii față de Convenția Democrată? Marchează el entuziasmul față de spiritul gospodăresc al domnului Funar? Este la mijloc un pariu pe consecvență, o expresie a tenacității ardelene, o variantă electorală a tradiționalismului? Este un vot pentru trecut sau unul pentru o apropiere previzibilă de viitor? Este un vot rațional, gîndit temeinic în prealabil, ori unul visceral, empatic, emoțional? Sunt mijloacele murdare și ilicite mai eficiente într-o campanie electorală decît cele loiale și oneste?

Oricît de lămuritoare ar fi răspunsurile la aceste întrebări, și oricît de multe ar fi celelalte semne de întrebare care se pot ridica în legătură cu alegerile locale clujene din această vară, nu am de gînd să stărui asupra lor. Altceva mi se pare mai demn de a fi meditat: cine a pierdut și cine a cîștigat, de fapt, la Cluj?

în condițiile în care principalele partide i-au oferit, în cel de al doilea tur de scrutin, sprijinul lor lui șerban Rădulescu, era de așteptat ca un electorat atent la sensurile politicii să înțeleagă că, de astă dată, mesajul care se voia transmis de toată această coaliție ad hoc de partide este: nu extremismului! Rezultatele votului arată însă ce slab ecou au mesajele politice raționale la electoratul clujean, chiar și atunci cînd vocile partidelor de guvernămînt și din opoziție le intonează la unison și chiar dacă presa locală sprijină integral tentativa. A învins o forță politică? Un lider charismatic? ... Nici măcar! A ieșit la lumină o tendință obscură, foarte prezentă în fundalul conștiințelor noastre, caracteristică unei existențe încercate de toate nevoile cotidiene și, parcă tot mai mult, de lipsa de speranță.

Cei care au votat cu Funar n-au ținut seama că omul pe care pariau și-a schimbat partidul, lăsîndu-l baltă, pentru a se alătura altuia. Nu i-au deranjat nici procesele multiple în care favoritul lor este implicat. Nici măcar derogările de la jocul politic onest, ponegrirea joasă a adversarilor, nu li s-a părut nepotrivită cu democrația.

De ce? Eu cred că numai și numai pentru că alte temeri, mai întunecate și mai acute, presau asupra lor. Nevoia de păstrare cu orice preț a trecutului a prevalat asupra nevoii de construire a unui nou viitor: ca de obicei în ultimii zece ani, mîncăm cu disperare viitorul copiilor noștri pentru a ne prelungi iluzia că mai putem controla prezentul. Iar aceasta aduce în prim-plan realitatea că disperarea și insecuritatea au atins cote alarmante, care ne aruncă într-un stadiu cvasi-tribal. Acolo liderul este chemat să fie - o tot repetăm, sperînd într-o exorcizare (deocamdată neizbutită) a modelului - tatăl absolut, locțiitorul lui Dumnezeu, cel care ne scapă de povara deciziilor politice, publice, civice, administrative, economice, polițienești, culturale etc. E la mijloc o nevoie de identificare cu Salvatorul, dar și o reacție împotriva schimbării ca atare.

Doar în societățile moderne schimbarea poate fi prestigioasă. În Clujul nostru electoral însă cel reactivat este scenariul care privilegiază sensibilitatea arhaică. Reluarea unui scenariu inițial, al călăuzitorului de drum, al eroului - fie el și ambiguu - al comunității, este cea cu adevărat visată, dorită, prestigioasă.

Numai că, fie și așa, triumful domnului Funar - și, prin el, a acelui Cluj înspăimîntat de viitor, ținînd cu ghiarele și cu dinții de un prezent oricît de mizerabil, însă producător de certitudini, previzibil - nu este ce s-a scontat. Acest Cluj temător de maghiari are astăzi un viceprimar ungur. Iar semnalul dat în campanie de partidele anti-Funar nu va rămîne nici el fără ecouri în strategiile primăriei clujene. Nici nu a început bine noul mandat, și trecutul întîmpină deja obstacole notabile în reproducerea sa. Schimbarea a și survenit. Iar mai devreme sau mai tîrziu, poate chiar în acest an, vom înțelege ce anume poate deveni domnul Funar într-un Cluj care, împreună cu toată țara, s-a îmbarcat deja în trenul care avansează accelerat către Uniunea Europeană.


2000.08.24.

articolul în format *.pdf