Gabriel Andreescu
Alegerile locale și definirea unui alt joc politic
1. Datele
Ce spun alegerile locale (în primul rînd cele pentru consiliile județene, astăzi la dispoziție), vedem din cifre mai limpede dacă facem comparația cu alegerile din 1996:

Concluziile, în cîteva cuvinte: PDSR domină administrațiile locale; PD revine la hainele actorului politic care contează - numărul doi la nivel local; ApR este așezat între partidele interesante pentru coaliții; PNL se emancipează față de Convenția Democratică putînd lua un eventual start ca formațiune politică independentă; CDR suferă un dezastru; UDMR arată continuitate și forță; PRM continuă cursa și rămîne în joc. La asta ar mai fi de adaugat faptul că Partidul moldovenilor a apărut pe hartă, tras, după cum se vede, de primarul Iașului, Simirad. Consilierii PRM sînt cei mai numeroși în Consiliul primului oraș transilvan.

Toate cele de mai sus povestesc doar jumătate din realitate. Alegerile locale spun ceva despre cele generale, dar nu suficient. Ceva de descris despre confruntarea din toamnă au și Barometrele de opinie lansate de Fundația pentru o Societate Deschisă. La întrebările "Ce președinte ați vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri?" și respectiv, "Ce partid sau ce alianță ați vota dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri?", populația a răspuns, începînd cu vara anului 1998 în felul următor:

Începînd cu anul 1998, Ion Iliescu crește continuu ajungînd la cifra de 51% în luna mai 2000 - posibil cîștigător al prezidențialelor din primul tur. De notat însă și o schimbare structurală în opțiunile pentru Emil Constantinescu: pentru prima dată Emil Constantinescu este devansat de Ion Iliescu în fieful lui, în Transilvania: 17% în raport cu 44%. La care se adaugă continuarea scăderii dramatice a voturilor lui Emil Constantinescu la categoria de vîrstă tînără, care a votat masiv cu el și în 1992 și în 1996. Emil Constantinescu mai primește astăzi, de la grupul său tradițional, între 18 și 34 de ani, 18% dintre voturi, față de 46%, ale lui Ion Iliescu.

Cifrele sondajelor împreună cu rezultatele alegerilor locale arată dominanța PDSR și a lui Ion Iliescu în perioada 2000-2004. Este puțin probabil ca cele 5 luni pînă la alegerile din toamnă să transforme substanțial datele. Situația României în perioada 2000-2004 va depinde mai curînd de jocul alianțelor de după alegeri decît de campania electorală de pînă atunci. In atari condiții, miza politică constă în crearea unui climat politic favorabil, mai mult decît în eforturile disperate ale partidelor pierzătoare de a cîștiga un procent sau altul în intervalul de timp care le-a mai rămas.

2. Sfîrșitul unei etape politice
Datele de mai sus reprezintă sfîrșitul unei etape politice. Ne aflăm în fața unui verdict popular care trebuie privit de către elitele reformatoare altfel decît pînă acum.

a. Responsabilitatea opțiunilor
Au existat toate motivele ca în discursul public de pînă în 1996 să se deplîngă manipularea electoratului și supunerea sa la mijloacele de influență ale regimului Iliescu. Efortul a nenumărați anonimi, a cîtorva mai puțin anonimi, au eliminat jocul care transformase procesele democratice în forme de legitimare a unor actori care erau și judecători. Această perioadă a apus. Astăzi lumea are la dispoziție informații despre corupții clasei politice, despre trecutul candidaților, despre dosarele penale, despre relația dintre cauză și efecte, despre consecvența sau competența candidaților. Epoca: "Ați mințit poporul cu televizorul" face parte din istorie. Astăzi alegerile se desfășoară normal, puținele anomalii sînt nimicuri față de inechitatea campaniilor și față de tacticile fraudei sistematice din 1990 și 1992.

Iată de ce astăzi elitele sînt mai puțin sau altfel responsabile față de societate decît erau altădată. Oamenii pot să aleagă cu datele pe masă. Dacă aleg prost, vor suferi consecințele alegerii lor. Compasiunea este binevenită dar nu văd de ce am mai obloji responsabilitatea oamenilor pentru ceea ce ei aleg. (Cu atît mai mult cu cît de alegerea lor proastă suferă și cei în măsură să aleagă ceva mai bine.) Dacă pînă recent discursul era unul al "drepturilor" alegătorilor, a sosit cred timpul să promovăm și un discurs al "responsabilității" celor ce pun votul în urne.

b.) Spargerea CDR și emanciparea PNL
Crearea Convenției Democratice a fost un pas aproape indispensabil schimbării democratice din 1996. Rezultat al unui proces îndelungat, început înainte de alegerile de la 20 mai 1990, continuat cu mari dificultăți și sabotat permanent, a avut un final cu succes mai ales datorită Alianței Civice și a lui Corneliu Coposu. Evoluția evenimentelor din Slovacia sau ne-evoluția (involuția) lor în Iugoslavia arată că numai o alianță cu potențe globalizatoare poate face față unei puteri oligarhice - strivitoare economic și mediatic, controlînd resursele și simbolurile. Numai o solidaritate a democraților poate în atari condiții să asigure alternanța la putere, mecanism indispensabil democrației.

După opinia mea, potențele democratice și reformatoare ale Convenției Democratice au încetat. Trecerea de la salvarea marilor principii democratice la definirea unor politici publice competente nu mai poate fi asigurată prin simbolismul și practica CDR. Convenția joacă astăzi mai curînd rolul unui refugiu electoral. Alegerile locale au fost ocazia "fugii" PNL din carapacea CDR. Rezultatele sînt încurajatoare. Luînd un număr de voturi mai mare decît Convenția - dacă luăm în calcul și rezultatele pentru consiliile locale și primari -, PNL poate să-și definească un destin liberal al său. La rîndul ei, coborînd pînă la numărul de voturi al PNțCD, Convenția se va reduce cu timpul la a fi echivalența Partidului Național țărănesc- Creștin și Democrat. "Recorolarea" formațiunilor participante ale CDR va crește și șansa unor noi inițiative politice.

c. UDMR în fața unei noi doctrine
Alegerile locale arată un UDMR viguros care, iată, la zece ani de la înființare continuă să fie formațiunea reprezentativă a minorității maghiare. Testul alegerilor locale este dublat de testul sondajului realizat de Centrul de Cercetare a Relațiilor Interetnice din Cluj, cel care arăta că activitatea guvernamentală a UDMR a fost apreciată de 85,1% dintre maghiari și că un procent de 80,6% dintre ei recunosc realizări concrete ale participării la guvernare. Dar, dacă timp de zece ani o astfel de formațiune reușește ca, în condiții foarte diferite, să-și asigure funcția de reprezentare comunitară, atunci îmi pare rațional ca ea să-și regîndească statutul sub provocarea noului context. Ar fi o neatenție să se vadă în acest statut doar Principiul Declarației de la București, din 25 decemrbie 1990, definind UDMR drept "organizația de reprezentare a minorității și de protejare a intereselor comune". Incă din 1990, UDMR a aderat la platforma formațiunilor democratice prin semnarea Proclamației de la Timișoara. Participarea sa la Convenția Democratică nu a făcut decît să "ratifice" un tip de identitate definită politic și nu național. Intrarea la guvernare, în 1996, a devenit astfel expresia participării la o platformă comună. O dată societatea românească "așezată" în termenii unei democrații stabile, UDMR are libertatea să se vadă pe sine nu ca partener al unui segment politic (reformator) ci ca partener al ansamblului formațiunilor românești. UDMR se află pentru prima dată în fața opțiunii de a se propune drept partener constant la guvernare, semn al maturității ei de reprezentare dar și semn al unui anumit grad de maturitate a unei societăți multiculturale cum este cea din România. ține, desigur, de curajul și de viziunea actualei conduceri a UDMR să-și asume rolul acestei noi atitudini. Dacă o va face și dacă va reuși să convingă și următoarea coaliție majoritară că acesta este locul ei, atunci înseamnă că a reușit să definească și pentru comunitatea maghiară și pentru societatea românească proiectul unei alte faze istorice. Ceea ce descriu nu este decît modelul suedezilor din Finlanda. Să aibă maghiarii și România motive să simtă un discomfort în fața unei astfel de comparații?

d. Compromisul politic din toamnă
și emanciparea PNL și emanciparea UDMR sînt premisele compromisului politic necesar pentru toamna anului 2000. România se află astăzi în plin proces de stabilizare internă și, în același timp, de integrare în structurile pan-europene. Interesul național stă în realizarea cadrului politic compatibil cu supraviețuirea celor două tipuri de procese. PDSR va fi cel mai probabil pilotul viitoarei coaliții majoritare, avînd un număr suficient de mare de locuri în cele două Camere pentru a alege pe cine dorește el și nu ce îi impun alții. Eliminarea PRM din lista partenerilor este primul act al acestui tip de strategie. Modelul a fost deja "exersat" la Cluj - o altă lecție a actualelor alegeri locale - unde Funar s-a trezit în fața unei coaliții raliind UDMR, CDR, PDSR etc. Al doilea act ar fi o alianță guvernamentală suficient de variată pentru a funcționa ca un atractor de resurse, ca un teren de dialog, de control reciproc, de capital de imagine, de asumare de responsabilități. Dintre partenerii posibili, pe lista unde nu vor lipsi cu siguranță PD și ApR ar fi esențial să apară UDMR și PNL. Primirea lor ține de negocierea cîtorva obiective legate indispensabil de cele două identități politice: cel puțin stabilitatea sistemului de protecție a minorităților naționale și reforma în justiție. Dar o a doua condiție este ca această idee să fie acceptată de PNL, UDMR și PDSR. De consistența unei astfel de opțiuni și a discursului ei de legitimare sînt responsabili, astăzi, liderii formațiunilor. Dar oare de ce altceva ar trebui să fie răspunzători liderii politici, dacă nu de opțiuni și de modul de argumentare a lor?

Note:
_______________
(1) Dintre care pentru PNL 3,6%, pentru PNŽCD 3,5% iar pentru CDR (nediferențiat) 7,3%.


2000.05.29.

articolul în format *.pdf