Bakk Miklós
Comportamente electorale, imagini de viitor
Rezultatele alegerilor locale care au avut loc, iată, pentru a pentru a treia oară în România post-comunistă, au fost interpretate de cei preocupați de fenomenul politic în primul rînd ca un mare test de dinaintea alegerilor parlamentare din toamnă. Însă cel puțin la fel de importantă - și strategică - este și analiza perspectivelor care ni se arată în dezvoltarea comunităților locale și regionale prin prisma rezultatele acestor alegeri. În cele ce urmează, pe baza rezultatelor, voi formula cîteva ipoteze referitoare la aspectele regionale ale comportamentului electoral, respectiv la corelațiile dintre comportamentul electoral și imaginea de viitor pe care o are alegătorul.

Ordinea rezultată a listelor județene ale partidelor în urma turului de scrutin din 4 iunie 2000 este deja cunoscută. (Aceasta este următoarea: 1. PDSR - 27,44% din totalul voturilor valabile; 2. Partidul Democrat - 9,91%; 3. Convenția Democrată - 7,47%; 4. Alianța pentru România - 7,38%; 5. Partidul Național Liberal - 6,96%; 6. Partidul România Mare - 6,62%; 7. UDMR - 6,27%; 8. Partidul Unității Naționale a Românilor - 2,35%; 9. Partidul Social Democrat Român - 2,27%; 10. Uniunea Forțelor de Dreapta - 2,2%; 11. Partidul Național Român - 1,91%; 12. Partidul Socialist al Muncii - 1,79%.)

Cunoscînd deja rezultatele alegerilor din 1992 și 1996 ne puteam aștepta la noi diferențe regionale semnificative. Chiar dacă diferențele pot fi dovedite, a devenit clar că nu mai avem de-a face doar cu o falie, ca pînă acum, între stînga și dreapta (PDSR-Convenție, Transilvania-Vechiul Regat) și valorile politice atașate acestora, ci de un comportament politic cu geometrie variabilă. Consider că afirmația lui Molnár Gusztáv, cum că "atît Transilvania cît și Vechiul Regat pot fi considerate ca macroregiuni omogene din punct de vedere politic" (Concluzii, punctul 5, din articolul Distribuția regională a voturilor . . . de pe pagina a treia din numărul trei al Provinciei), ne spune de fapt că, diferențele existente între orientările politice indică nu doar diferența dintre popularitatea politică a unui partid sau altul în Transilvania sau în Vechiul Regat, dar și faptul că modificarea atitudinilor electorale, dincolo de opțiunile politice de moment, este alta în cele două părți de țară. În acest sens, rezultatele alegerilor locale de acum ne oferă informații suficient de elocvente.

Prima mea ipoteză, referitoare la prezența în Transilvania a Partidului România Mare se leagă de consecvențele de azi, la nivel de comportament electoral, a politicii de omogenizare din anii șaptezeci-optzeci. Deși Partidul România Mare a reușit - pe ruinele Partidului Unității Naționale a Românilor - să cîștige teren în Transilvania, din rezultatele alegerilor județene reiese și acum că acest partid are un caracter specific regățean. Doar în trei din județele transilvane rezultatele obținute de PRM au fost peste media generală obținută pe țară (6,62%): în Cluj, Hunedoara și Harghita. Asaltul din județul Cluj are o explicație univocă: Gheorghe Funar a reușit să-și îndrepte susținătorii spre tabăra de votanți ai PRM-ului. În județul Hunedoara a apărut o delimitare destul de clară între rezultatele Hunedoarei istorice și coloniile minerești din Valea Jiului. În timp ce rezultatele "Hunedoarei istorice" se apropie mai mult de cele din județul Alba, scorurile mai ridicate obținute de Partidul România Mare în Valea Jiului atrag regiunea în direcția Vechiului Regat. Se pare că în Transilvania, Partidul România Mare a cîștigat teren pe ruinele sociale de neșters ale industrializării socialiste. Mai precis: acolo unde societățile locale au reușit să-și găsească strategiile de integrare a maselor stabilite sau colonizate în urma industrializării socialiste, acolo alternativa de tip România Mare nu a reușit să prolifereze. Aceeași interpretare o putem da și în cazul în care comparăm "datele PRM-iste" din Harghita și Covasna. În județul Covasna, în vechile așezări românești din zona întorsurii Buzăului, numărul votanților colonizați de dincolo de Carpați este mai mic în rîndul celor care nu au votat cu UDMR-ul, în timp ce în județul Harghita majoritatea votanților Partidului România Mare a fost creată de sindromul Văii Jiului (Bălan), respectiv de problemele de integrarea amintite anterior.

Cazul Clujului ne arată că între părțile de localități păstrătoare ale texturii istorice și între cele apărute prin colonizări, și care nu se leagă organic de centrele istorice al orașelor, există aceeași linie de ruptură ca cele evidențiate clar și în alte părți ale Transilvaniei. "Imaginea fantomă" realizată de sociologi acum cîțiva ani despre votantul lui Funar (prima generație de locuitor al Clujului, domiciliat în cartierele-dormitor, este angajatul sau șomerul uneia din marile - și fostele - întreprinderi socialiste) s-a reconfirmat și în turul de scrutin din 18 iunie: Funar a fost reales și acum de tabăra de votanți din cartierele - în primul rînd Mănăștur și Mărăști - apărute ca urmare a politicii anilor șaptezeci-optzeci.

A doua mea ipoteză se leagă de depășirea "moștenirii omogenizatoare". Dinamica specifică a comportamentului electoral este exprimată mai ales prin tendința voturilor împărțite (split vote). Deși pe baza rezultatelor județene Convenția Democrată și-a pierdut "caracterul transilvan" (voturile acordate Convenției se împart, în linii mari, în mod egal între județele din Transilvania și cele din Vechiul Regat), rezultatele din cel de al doilea tur de scrutin la alegerea primarilor ne indică faptul că partidele actualei coaliții s-au infiltrat mai bine în societățile locale (din cele 16 posturi de primar din reședințele de județ ale Transilvanie, doar două au fost cîștigate de PDSR și unul de PRM, restul revenind candidaților Convenției, respectiv la doi independenți apropiați de aceasta). Prin urmare, chiar dacă trendul preferințelor de partid s-a schimbat, acea parte a elitelor politice locale care poate oferi și la nivel politic o imagine de viitor comunităților locale este mai apropiată de elita coaliției actuale CDR-UDMR.

Semnificația acestui aspect se ascunde în faptul că, în general comportamentul politic răspunde întotdeauna la două întrebări: una legată de problemele locale - economice - zilnice (să nu fie gropi pe străzi, să fie transportat gunoiul etc.), cealaltă legată în schimb de acea imagine de viitor pe care localitatea votantului - urmașii, respectiv comunitatea care-i conferă identitatea - și-o imaginează. Opțiunea apărută în vot încearcă să dea răspuns la ambele întrebări, și rezultatele atipice ale alegerilor, respectiv voturile împărțite ne sugerează că partidele - prin candidații lor - nu pot satisface concomitent ambele cerințe. Unul din candidați este bunul gospodar/manager al localității, dar nu oferă o imagine de viitor, pe cînd celălalt întrunește aspirațiile comunității, dar nu reprezintă un gospodar destul de convingător pentru comunitate. Rezultatul de la Sibiu ne arată că pentru votanții români cele două tipuri de așteptări au fost întrunite în persoana unui candidat aflat în afara opțiunilor de partid: Klaus Johannis, care a întrunit atît virtuțile economice săsești, cît și aspirațiile care doresc să așeze orașul pe o traiectorie de dezvoltare prin relațiile cu Occidentul. Probabil că același echilibru al opțiunilor este reprezentat și de primarul Timișorii, Gheorghe Ciuhandu, care prin retorica bănățeană și continua dezvoltare a relațiilor cu Occidentul oferă și o imagine - de data aceasta civică românească - de viitor, dar este considerat, prin acest deja al doilea mandat al său (obținut pe baza rezultatelor) și un "gospodar al orașului" de succes. Legat de alegeri din Tîrgu Mureș, asupra celui de al doilea tur de scrutin și-a pus amprenta polemica mascată a imaginilor de viitor - "română" și "maghiară" - concurente; viitorul orașului depinde deci în mare măsură de felul în care cele două comunități vor putea pune de acord aceste două imagini de viitor. Situația Clujului relevă în această privință că elita politică locală nu a reușit să vină în fața alegătorilor cu o imagine de viitor - despre oraș - care să fi contracarat imaginea defensivă (sporind starea de amenințare) de tip Funar, și care, alături de mitul "bunului gospodar" a asigurat victoria cu cele 53 de procente ale liderului PRM.

Primarii Partidului Democrat au fost aleși în general pentru imaginea lor de buni gospodari (ascensiunea rapidă a lui Băsescu în București, precum și campania unor candidați din provincie dovedesc clar acest lucru), succesul acestei strategii putînd indica și faptul că în multe dintre localități nu s-au conturat încă alternativele pentru o imagine de viitor locală.

Mai marea divizare a voturilor (split vote) din Transilvania ne arată în orice caz că premisele creării unei imagini de viitor sînt mult mai prezente, dar totodată și faptul că atît Convenției cît și UDMR-ului le-a reușit mai mult să integreze, să "absoarbă" reprezentanții elitelor locale în care sînt regăsite și alternativele pentru imaginea de viitor. Referitor însă la UDMR, acest lucru este valabil doar în corelație cu sistemul de partide românesc (adică: dacă comparăm UDMR-ul cu partidele românești), pentru că societatea civilă maghiară din Transilvania constată - și acest lucru se simte mai ales în Secuime - că elita UDMR nu poate oferi comunităților locale alternative pentru imaginea de viitor.

Marius Cosmeanu
2000.06.04.

articolul în format *.pdf