Ovidiu PECICAN
Aerul dimprejur
 
În mod cu totul elementar și evident, literatura transilvană este acea literatură produsă de transilvăneni, în Transilvania și pentru uzul transilvănenilor. Cum însă provincia aceasta istorică presupune mai multe trecuturi - și separate, și comune -, și mai multe prezenturi, chestiunea se complică atunci cînd încercăm să depășim stadiul unui simplu enunț general. Este literatura unui scriitor ardelean care s-a mutat de treizeci de ani la București subsumabilă conceptului de literatură transilvană? Da și, în același timp, nu! Dar scriitorul maghiar mutat la Budapesta cu ani în urmă, născut și educat în Ardeal încape în acest areal literar? Același răspuns mi se impune, oricît de contradictoriu ar apărea el la prima vedere. Ce te faci însă cînd o întreagă literatură transilvană - mă gîndesc la cea germană, la poeții grupului bănățean al anilor '70 - se mută cîteva sute de kilometri mai spre centrul Europei, în Germania? Au ajuns ei acum literații Germaniei prin excelență, sau sunt aceiași membri ai literaturii ardelene, "autoexilați" în patria originară, a strămoșilor? La configurarea unor atare dileme te apucă subit melancolia. Fiindcă știi că în ultimele sale creații, la Bordeaux, Goya era tot el însuși, pictorul spaniol prin excelență. Dar ce te faci cu El Greco, pe care Grecia maternă l-a adăpostit, dar nu l-a creat, el aparținînd cumva integral Spaniei catolice și ireductibile?!

Chestiunea ar trebui, deci, poate, apucată de altundeva. S-ar cuveni, te pomenești, chestionate literatura română, maghiară, germană pentru a vedea dacă, în interiorul acestora, există vreo urmă spirituală de "transilvanitate", de "transilvanism". Pentru asta ar trebui, desigur, să știm ce înseamnă aceste concepte. Să le căutăm conținuturile posibile în descrierile etnografice? Dacă da, atunci probabil că Nicolae Bălcescu ne-ar apărea ca fiind cel mai transilvănean autor al literaturii române, fiindcă el dă cea mai emoționantă descriere himerică a Ardealului, deși e un fiu al sudului românesc. Să căutăm cele mai bune reprezentări ale vieții oamenilor Ardealului, cu bune ca și cu rele? Atunci vom fi reduși, vrînd-nevrînd, la realismul banal și descriptiv, din rîndurile căruia răsar, pe culmile unor creații de excepție, abia Slavici, Rebreanu și Agîrbiceanu, dintre români. Și, în orice caz, dintre maghiari nu ar putea să lipsească Jókay Mór, cu superbele lui viziuni epice romantice (dar, iarăși, Jókay aparține culturii maghiare generale, nu Ardealului unguresc). Dacă vom căuta o literatură ardeleană la nivelul reflectării beletristice a ideologiei transilvanismului, iarăși vom da, în cel mai bun caz, peste niște produse teziste, în care textele devin înscenări ale unor idei puse în slujba militantismelor politice. Istoriile literare rețin prea puțin din asemenea încercări.

Mă întorc deci la începuturi și zic: literatura transilvană, românească, maghiară, germană, evreiască, sîrbă ori de care va mai fi fiind este, probabil, literatura produsă de autorii născuți și crescuți în Ardeal, pentru care Ardealul este încă o nostalgie, un vis, o imagine reală, o țintă, un orizont de gîndire și simțire. Ea nu trebuie însă concepută, cred, restrictiv. Cu atîtea migrări peste hotare ale tinerilor ne-am putea trezi într-o bună zi cu o literatură ardelenească scrisă la Detroit ori Toronto, ba chiar cu americani get-beget mutați în Transilvania și scriind despre ea critic ori cu încîntare. Pînă una-alta, etnografii și antropologii (precum Gail Klingman ori Marianne Mesnil, să zicem) par mai apți să producă o literatură - nu și o beletristică! - focalizînd asupra realităților transilvane.

... Și cu toate astea, o știm, nu-i așa, literatura transilvană există. Ea a produs opere valoroase în toate limbile Ardealului și, fapt încă și mai semnificativ, ea a produs scriitori maghiari de origine română - precum romancierul romantic Jósika - și scriitori români de origine maghiară (i-am numit aici pe colegii mei Ștefan Borbély și Judith Mészáros). Provincie a Ungariei odinioară, provincie a României astăzi, Transilvania rămîne un izvor de energii culturale esențial pentru irigarea întregii regiuni. El va continua să alimenteze cele două literaturi, poate și altele, cu scriitori și artiști, cu produse literare de prima mînă.

Literatura ardelenească este una dintre acele realități care, populîndu-ți clipă de clipă existența, rămîne totuși imposibil de măsurat, contabilizat, developat. Ea este o ființă transparentă care umple orizontul cu suflul ei. Ne conține, ne revarsă și ne resoarbe, în virtutea unor alchimice, indecelabile, experiențe.

2000.10.09.

articolul în format *.pdf