William TOTOK
O formă fără fond?
 
1. Dacă prin "spriritul ardelean" se înțelege spiritul de toleranță și deschidere, de încercare de a depăși etnicismul naționalist și rasist, atunci, desigur, toate aceste elemente se pot depista și în scrieri literare. Numai că atribuirea "spiritului ardelean", în înțelesul de mai sus al termenului, este caracteristică și pentru alte literaturi create în afara spațiului transilvan. Prima calitate a unei literaturi trebuie să fie cea estetică. "Spirirul ardelenesc" este, însă, mai degrabă o categorie etno-socială și regională cu o dimensiune etică, discutabilă din mai multe puncte de vedere. Depistarea acestui spirit în anumite scrieri mai vechi sau mai noi este rezultatul unui demers extra-literar, conjunctural și, nu în ultimul rînd, politic. Istoria zbuciumată - pentru a folosi un clișeu - a Transilvaniei nu este atît de lină precum încearcă să deducă unii critici și istorici din operele clasice ale unor scriitori care din întîmplare au trăit pe aceste meleaguri, scriind în limba română, maghiară sau germană. O analiză literar-sociologic-istorică atentă și absolut obiectivă, lipsită de prejudecățile pozitive atribuite literaturii "ardelenești", va scoate la iveală și un puternic substrat resentimentar etnic pînă și la scriitorii invocați ca reprezentativi pentru "spiritul ardelenesc". În scrierile clasice - de la Slavici pînă la Blaga și de la Coșbuc pînă la Goga - "spiritul ardelenesc" apare mai degrabă ca o formă fără fond, deoarece între realitatea imediată - ca sursă primară de inspirație a oricărui autor - și realitatea literară ideală (uneori, idealizată) există o discrepanță istorică, politică și etnică. Există numai puține creații (vechi sau noi) estetic valoroase și autentice și din punctul de vedere al corectitudinii politice în care autorii au reușit să depășească productiv această discrepanță.

2. Literatura germană interbelică din Transilvania a fost marcată de un pronunțat spirit autohtonist, reflectînd astfel anumite "mode" și "modele" literare și de gîndire, tributare unui Zeitgeist (spirit al vremurilor) nefast. Pe de o parte, autorii valoroși germani s-au lăsat nu numai instrumentalizați politic ci, unii dintre ei ,chiar s-au transformat în propagandiști ai național-socialismului, deci ai fascismului german. Prin reconsiderarea critică practicată în perioada comunismului ceaușist unii dintre acești autori - conservatori, prea puțin deschiși experimentelor literare îndrăznețe - au fost recuperați și reinterpretați, eliminîndu-se din operele lor tocmai dimensiunea potrivnică a ceea ce s-ar putea numi "spirit ardelenesc". Politica de reconsiderare comunistă s-a potrivit foarte bine și celorlalte literaturi (română și maghiară). Astfel biografiile și operele unor scriitori au fost curățate de păcatele naționaliste. Numai foarte puțini au fost considerați "irecuperabili" pentru ideologia dominantă. Anii '60 au declanșat nu numai febra reconsiderărilor, ci și contrareacții intelectuale specifice unui sistem totalitar care încerca să recupereze în scopuri politice și propagandistice tocmai elementele naționaliste din operele unor "înaintași". În pofida cenzurii și apoi a autocenzurii existente, distanțarea convingătoare de tradițiile autohtoniste s-a manifestat în scrierile generației de autori născuți după 1945. Fiind confruntați cu naționalismul de partid și de stat, ei au încercat să practice o literatură convingătoare, depășind și prejudecățile trecutului. A fost un fenomen aproape general pentru toată scriitorimea din România (cu excepția partizanilor protocronismului sau a unor versificatori de circumstanță). Semnarea unui protest comun inițiat de Dorin Tudoran și Szőcs Géza a fost mai mult decît un gest politic îndrăzneț, aproape sinucigaș. A fost o speranță pentru cei mai optimiști că resentimentele maghiaro-române sînt numai rezultatul unor conjuncturi nefavorabile. Optimiștii s-au înșelat, fiindcă evoluția post-comunistă a evidențiat că prejudecățile etnice sînt adînc înrădăcinate în conștiința colectivităților. Toleranța afișată de către numeroși intelectuali nu rezistă unui examen exigent. Unii arborează astăzi pro-occidentalismul așa cum ieri au elogiat binefacerile socialismului multilateral dezvoltat. Formele fără fond sînt deghizate astăzi în declarațiile zgomotoase prooccidentale, prodemocratice și proliberale ale unor intelectuali care susțin, în același timp, că "patriotismul este o trăire naturală, un instinct absolut normal și sănătos" care pune sub semnul întrebării ideea unei societăți multiculturale. Pentru acești "prooccidentali", care ar semna la orice oră și un manifest al "spiritului ardelenesc", cuvîntul "multiculturalism" desemnează o discriminare de tip pozitiv, "o teroare a minorității față de majoritate".

3. Există o literatură bună sau proastă. Indiferent de locul unde ea a fost creată și indiferent de locul nașterii al celui care a scris-o. În sensul larg și ideal al conceputului ("spirit ardelean") ideea alterității și realizarea multiculturalismului sînt și au fost subiecte literar fecunde, binevenite și actuale.

2000.10.09.

articolul în format *.pdf