Livius CIOCÂRLIE
Răspunsul evident
 
Nu vă supărați pe mine că v-o spun: prima întrebare conține presupoziția existenței literaturii ardelenești; atunci, care e rostul întrebării a treia? Dacă răspund: o literatură a Transilvaniei nu există, nu mai trebuie s-o definesc și nici mărci comune - maghiare, germane, românești - nu mai trebuie să caut. De aceea, ca să-mi simplific viața, sunt tentat să răspund: o literatură specifică Transilvaniei nu există.

Nu pot s-o fac fiindcă, măcar punctual, n-aș fi corect. Anul acesta l-am recitit pe Slavici, pentru un șir de prelegeri destinate cursanților de la "A treia Europă" și am constatat: Slavici este (sunt?) doi. Deși nu se descurca ușor românește, e un prozator profund (mai subtil decît Rebreanu) în partea lui ardelenească și e un cu totul mediocru prozator bucureștean. De aici pare să rezulte nu numai că există un spațiu specific literaturii transilvănene, dar și că acesta generează scriitori pe care alt spațiu nu-i poate nici păstra.

Pe Rebreanu, ce-i drept, barem în parte, Bucureștiul l-a păstrat. Ca să se vadă ce ar fi specific, ar trebui studiate comparativ Ion și Răscoala fiindcă în acest caz avem de-a face cu romane egal de reușite. Diferă ele numai prin locurile evocate, sau le deosebesc și caractere specifice? Dacă au asemenea trăsături, reiese că cel puțin în anumite opere există un specific ardelenesc. Și mai reiese, probabil, că Rebreanu autor al Gorilei și al lui Amîndoi, nu mai este ardelean.

Totul pare cam sofisticat.

O bună metodă ar fi și aceea de a încerca să definim, pe de o parte, balcanismul unor scriitori munteni (Anton Pann, Ion Ghica, Ion Barbu, Mateiu Caragiale), iar pe de alta, europo-centrismul unor scriitori de origine transilvăneană. S-ar afla, în cel de al doilea caz, și ce, sau dacă au ceva comun cu literatura maghiară și germană din zonă.

Din păcate, asemenea cercetări stîrnesc suspiciuni, de parcă ar fi vinovată asemănarea cu cei cu care conviețuiești. Inițiativa "A treia Europă" și-a auzit destule ca efect al acestei suspiciuni. Una din motivațiile grupului a fost aceea că deși noi, timișorenii, ne mîndrim cu spiritul nostru tolerant, nu ne cunoaștem bine unii pe alții. În ce măsură se va ajunge la definiri, nu numai la schimb de informații, nu știu. De altfel, nici nu s-a început prin studiul literaturilor locale, ci prin acela al marilor autori din țările la care, prin origine, localnicii sunt legați.

Există, deci, un spațiu. Există și o problematică: ea îi arată în contact, cînd nu și în conflict, pe români, maghiari, germani. Ca cele trei literaturi ale zonei să fie asemănătoare în intimitatea lor, nu mă aștept. Pe de o parte, fiecare literatură își are ritmul și istoria, iar pe de alta, cînd sunt sincrone, mai lesne circulă informația dinspre centru spre periferie decît în interioriul acesteia. Mai repede se asimilează expresionismul vienez, ori apar afinități cu poezia budapestană a lui Ady Endre decît să existe o legătură directă între să zicem, un scriitor român bănățean și germanul bănățean Adam Müller Gutenbrunn. E numai o presupunere, mai ales că apar și personalități catalizatoare, cum a fost la Timișoara Franyó Zoltán.

Cum ați observat, ocolesc răspunsul și vi-l trimit așa, incert, numai ca semn că vă prețuiesc. Pînă și noțiunea de valoare e astăzi în discuție: cu atît mai mult cea de specific. Am cunoștințe bune despre literatura fanceză. Se vîntură cuvinte - claritate, rațiune, spirit - dar ele se potrivesc doar pentru clasicism. Privind în ansamblu această literatură, nu văd ce i-ar fi - de la un cap la altul - comun. Deși cu o istorie mai scurtă, cam la fel stau lucrurile și în literatura noastră. Se pot descoperi afinități între mai mulți scriitori, pe perioade și pe genuri. Că ele s-ar regăsi la toți, mă îndoiesc. De exemplu, între Slavici și Blaga ce legătură poate fi?

Dacă a treia întrebare se referă la existența, pur și simplu, a unei literaturi ardelenești, atunci răspunsul e inutil, fiindcă evident. De la Budai-Deleanu încoace, scriitori importanți au tot fost. Mai discutabil stă Banatul, unde s-a pornit tîrziu. Dar, în sfîrșit, s-a pornit...

2000.10.09.

articolul în format *.pdf