BALÁZS Imre József
Ce număr poartă la pantofi literatura maghiară din Transilvania?
 
Literatura maghiară din Transilvania se trezește dimineața, se tîrăște pînă în baie, se privește în oglindă, toarnă pe gît o cafea bună, tare, ia micul dejun, apoi... nu știu. Deși probabil mi-ar spune multe și mie imaginea care ar urma. De exemplu, cară saci de nisip pe digul unui rîu revărsat. Prășește cartofi. Sau mai bine intră într-o cafenea pentru o partidă matinală de biliard. Eventual se duce la birou, așteaptă să treacă cele opt ore, apoi se duce acasă să se odihnească. Cred că am convins cititorul: cu metafore nu ajungem departe nici în acest caz. Despre literatura maghiară din Transilvania (chiar dacă este transilvăneană, chiar dacă este maghiară) merită să vorbim numai ca și cum am vorbi despre literatură. Pentru că este literatură.

Dar este de fapt vorba despre literatură din Transilvania, sau mai degrabă din România? în numărul 10/1998 al revistei Látó, Gábor Vida afirmă: "iată-ne în fața unui maldăr de cărți cît ar umple o bibliotecă, să le numim literatură maghiară din România sau din Transilvania; prima este o expresie mai exactă, iar a doua, mai expresivă." într-adevăr, atributul "din România" pare mai exact, în primul rînd pentru că delimitează și în timp subiectul discuției (literatura maghiară din România există din 1918, literatura maghiară ardeleană nu se știe exact, de cînd există), iar pe de altă parte, în ultimele decade s-au născut opere importante și din penelul autorilor maghiari stabiliți în București. (E drept, majoritatea acestora au trăit mai mult sau mai puțin timp în București venind dintr-un oraș ardelean sau altul.) De la o vreme încoace, totuși, aș argumenta că am fi mai cîștigați cu atributul "din Transilvania". Ar trebui să motivez mai pe larg această afirmație, deoarece în numărul menționat al revistei Látó pînă și eu însumi preferam atributul "din România". În ultimă instanță, aceasta este o problemă a autodefinirii, fiind în corelație și cu ceea ce credem despre "transilvanism". Nu cred să existe vreun "geniu" transilvănean, nici unul despre care știm cum este, nici unul despre care nu știm. Există în schimb tradiții culturale și literare care au unele caracteristici specifice la nivelul regiunii, respectiv "curente" proprii. (Tradiția nu mi-o imaginez ca pe un lucru monologic, monolitic, ci ca un corpus în permanentă reorganizare, necesitînd interpretare, în care în Transilvania coexistă tradițiile ardelenismului, central-europenismului, europenismului, maghiarimii și ale "produselor" interculturale specifice regiunii.) în general, nu merită să delimităm în timp tradiția pe care ne bazăm. Tradiția care poate fi adusă la viață, de cele mai multe ori chiar prinde viață, indiferent de distanța în timp la care se află, sau cît de extinsă este în spațiu. De exemplu, în excelentul roman "Bestiárium Transylvaniae. Az ég madarai" (Bestiarium Transylvaniae. Păsările cerului) al lui Láng Zsolt apar în mod pertinent limbajul și concepția bestiariumurilor și a cronicarilor ardeleni din secolele XVI-XVII. (Nu numai acestea, desigur.)

Eseiștii școlii Bretter din Clujul de la sfîrșitul anilor '70, în schimb, au intrat în discursurile teoretice vest-europene în mod direct, prin traduceri, interpretări de texte și texte proprii. Desigur, aceste strategii de alegere (sau întemeiere) de tradiții în sine nu califică întreprinderea, întotdeauna trebuie pusă și întrebarea: "cum?".

Mai sus am afirmat că despre literatură merită să se vorbească numai ca și cum am vorbi despre literatură. Ei, natura literaturii implică și faptul că ea nu poate fi legată de date, mai ales dacă o dată ar încerca să se autovalideze ca principiu de autodefinire. Autodefinirea funcționează pe principiul valorii. Pentru a putea interpreta conceptul literaturii maghiare din Transilvania, trebuie să pornim de la creațiile și operele care sînt pur și simplu bune. Ardelean este ceea ce are legătură cu Transilvania (vorbește despre Transilvania, a fost scris aici sau putea fi scris și aici) și este valoros. Căci tot ce are valoare își poate întemeia propriile tradiții.

În cazul în care percepem în acest fel istoria literaturii, dilema amintită "din Transilvania / din România" pierde mult din importanță. Pentru că nu este vorba de faptul că "ardelenismul" este principiu valoric, ci despre faptul că propria identitate transilvăneană o pot formula prin intermediul acelor valori pe care le recunosc ca atare. Un impas al istoriei literare maghiare din Transilvania de pînă acum a fost chiar faptul că a început construcția în sens invers: a căutat mai întîi "ardelenismul" și doar apoi creațiile aferente.

Literatura maghiară din Transilvania există deci, și este exact așa cum este scrisă. Se pot spune povești despre ea și, firește, poate fi încadrată în diverse construcții: de exemplu așa cum a făcut-o Harold Bloom cu literatura maghiară în cartea lui, intitulată "Canonul vestic" (A nyugati kánon), încadrînd-o în tradițiile literaturii "vestice". Evident, și în tradițiile literaturii maghiare universale (în cadrul căreia poate fi distinsă nu prin "ardelenism", ci prin curentele ei specifice), avînd în vedere evoluția în timp a comunicației, a circulației limbii comune literare între diferite regiuni ale ariei lingvistice maghiare.

Traducerea: Biroul de traduceri Robeni, Cluj
2000.10.09.

articolul în format *.pdf