SELYEM Zsuzsa
Există în lume un loc: Ardeal
 
Ați observat? Parcă ar fi aceeași întrebare, formulată din ce în ce mai temperat.
Și ceea ce face acest lucru atît de literar, este creșterea îndrăznelii în paralel cu temperarea.
Aceste întrebări sunt puse inevitabil din cînd în cînd, fiind urmate de răspunsuri, de obicei afirmative, dar de fapt nu acest lucru este interesant, ci mai mult argumentația cu care poate fi susținută "particularitatea" "literaturii" "transilvane". Cunoaștem tehnici de argumentare - de genul palmierul crește sub piatră - care provoacă în cititorii sado-mazochiști dependență de literatura transilvană, dar această relație nu poate fi numită citit (ce este cititul, pe scurt? - imersiunea indirectă în gîndirea, lumea unei alte persoane, prin intermediul cuvintelor care pot fi interpretate mereu în mai multe feluri), deci cititul în stare de dependență nu poate fi considerat act literar. Da, așa se complică lucrurile, chiar dacă omul își propune să fie succint și simplu - totuși, trebuie să abordăm întrebarea despre literatură, și anume: ce este literatura? - pentru că răspunsul la această întrebare determină ceea ce vom numi literatură transilvană și ce nu. Pentru că, dacă literatura este palmierul care crește sub piatră, iar pietre sunt destule, deci sub una din ele trebuie să existe și un palmier - această argumentație ne conduce inevitabil la răspunsul că da, există literatură transilvană, trebuie să existe sub una din pietre. Mai rămîne o singură problemă: ea nu poate fi citită, pentru că sub piatră este prea întuneric.

Dacă literatura este ceea ce oamenii citesc a) pentru propria plăcere, b) pentru învățătură, c) pentru înălțare morală, d) deoarece caută ceva, o caută pretutindeni, deci și între cuvinte, atunci literatura maghiară din Transilvania este: a) totalitatea cuvintelor, poveștilor, rimelor și ritmurilor splendide, fabuloase, pasionate și arhaice (poeziile lui Áprily, romanele lui Makkay), b) culegeri de probleme ale istoriei maghiare din Transilvania, locurile aducerii-aminte (în loc de exemplu voi pune aici o întrebare: de ce și în ce măsură are istoria un rol atît de determinant pentru literatura minorităților? De ce, chiar și atunci cînd nu mai este interzisă editarea diferitelor manuale de istorie?), c) priviri nostalgice spre trecut, pentru a prezenta modele de conduită împotriva decăderii mereu insuportabile din prezentul dintotdeauna (Sütő András este primul nume care îmi vine în minte, iar următorul este Wass Albert, atît de apreciat astăzi). Și în sfîrșit, cazul d) este acela în care cititorul nu vrea să impună unei scrieri despre ce anume să vorbească, orice ar fi acea scriere, oricît de urîtă, de uluitoare, de contradictorie ar fi, deci în acest caz: nu pot spune, ce este literatura transilvană, pentru că în acest caz chiar scrierea dată va spune acest lucru. Adică nu spune, dar cititorul trebuie să lucreze din greu și pentru acest "nu". Și sunt cazuri în care, împotriva tuturor aparențelor, poate fi important pentru o anumită scriere faptul că există în lume un loc numit Erdély sau Transilvania sau Siebenbürgen, și sunt scrieri care ar fi putut scrise oriunde în lume, dar totuși s-au născut aici, și acest dar este totuși ceva.

Cum ați dori să fie literatura transilvană?

Ați dori să fie îndrăzneață, să intre în conversație și cu alții și ați dori să o puteți citi fără a fi nevoiți să vă gîndiți cu o fățărnicie abjectă la condițiile grele în care a fost scrisă? Ați dori ca și această literatură să încerce să dezvolte o relație sănătoasă cu propriile tradiții, ați dori să nu vă ceară socoteală pentru tradițiile ei, ci ar cugeta la acestea implicîndu-vă pe voi, cititorii?

Ați dori ca să nu vă educe pe ascuns, să nu vă provoace conștiință încărcată, să nu vă instige la răzbunare, să nu se plîngă și să nu facă mofturi?

Ați dori să nu vă răsfețe, ci să vă iubească?

Traducerea: Biroul de traduceri Robeni, Cluj
2000.10.09.

articolul în format *.pdf