ÁGOSTON Vilmos
Spațiul însușit
 
În Budapesta, în piața Vörösmarty, cu ocazia ediției din acest an a Săptămînii Festive a Cărții, un tînăr reporter m-a întrebat, cărei literaturi îi aparțin: celei de dincoace de granițe sau celei de dincolo de granițe? I-am răspuns fără ezitare: aparțin literaturii fără granițe. Desigur, îndată ce am trecut mai departe de la standurile editurilor din Voivodina, Slovacia și România la standurile prezentînd scriitorii din Ungaria și pe cei emigrați în Ungaria, a început să-mi pară rău că nu mi-am precizat mai bine poziția, pentru că mass-media din Ungaria folosește în alt sens termenul de "literatură fără granițe" decît sensul de bază. De fapt, "fără granițe" înseamnă tot granițe, și anume cele ale Ungariei. Cei care au rămas pe dinafară, aceia au devenit autorii "fără granițe". Și dintre aceștia se gîndesc în primul rînd la scriitorii maghiari din țările vecine. Deci, sînt "fără granițe" cei din Transilvania, Slovacia, Voivodina și Ucraina Carpatică, dar nu sînt fără granițe cei din Londra, Bruxelles sau Köln. Pentru că, desigur, există categoria literaturii maghiare universale, în care se încadrează de acum și scriitorii maghiari din Suedia, Detroit sau Texas. În același timp, să ne gîndim cît de uimit ar fi un scriitor din Budapesta, sau Zugló, Újpalota, Mátyásföld, Józsefváros (cartiere ale Budapestei - n. trad.) dacă reporterul l-ar întreba: spune-mi, tu aparții literaturii fără granițe, celei de dincolo de granițe, sau literaturii maghiare universale?

Bine, să nu continuăm așa. Să nu se revolte imediat cei care privesc ca pe un atentat împotriva națiunii disecarea acestei probleme, știm despre ce este vorba. Despre constrîngere și despre spațiu. Despre spațiu și toate cercurile de putere și metafizice ale acestuia, căruia îi aparține și mistificarea psihotică, patosul, compensarea dezavantajelor legării de glie, care apoi duce iar la pierderea libertății în spațiu și timp. știm că aici este vorba de cu totul altceva decît limitele geografice ale literaturii maghiare. De parcă în relația dintre spațiu și literatură, spațiul ar fi mai valoros decît literatura. În cele ce urmează va ieși la iveală faptul că noțiunile "spațiu transilvan", "spirit transilvan", "transilvanism" și "literatură" nu se suprapun neapărat (și știm bine că această problemă este cel puțin la fel de complexă ca și definirea noțiunii de literatură maghiară din România).(1)

Pentru că sfera de idei a spiritului transilvan și cea a transilvanismului sînt ușor delimitabile. Transilvanismul a fost formulat de scriitorii maghiari din Transilvania de după primul război mondial, dar nu este vorba despre o problemă literară și cu atît mai puțin de teorie literară, ci în fond, este vorba despre o ideologie. Cele două sfere de idei nu pot fi conciliate doar pe ideea de a putea percepe ca valori estetice diferite influențe geografice, politice, ale interpretării ideologiilor sau ale "conștiinței stării" și pentru ca, chiar și nedeclarat, să considerăm o creație artistică valoroasă numai pentru că într-un anumit spațiu (considerat sacru), aceasta exprimă ideologia locală de grup.

"Iar literatură maghiară transilvană de sine stătătoare nu există!" - scrie categoric Mózes Attila, și mi se pare că deslușesc în această propoziție o notă ciudată, de sfidare, prin cuvîntul "iar".(2) Deci: în pofida tuturor gesturilor de excludere, de ținere la distanță, de ridicare sau de delimitare, de patronare a rudei sărace, totuși, există numai literatura maghiară unitară.(3) Am putea să credem că, în ultimă instanță, natura semantică a limbii decide dacă trebuie să vorbim despre literatură maghiară, olandeză, română, germană. Însă pe această bază nu prea ar exista nici literatură americană, engleză și australiană, sau austriacă și germană. însă există. E drept că operele literare maghiare din Transilvania, chiar dacă ele conțin expresii și locuțiuni care sînt ciudate, străine pentru cititorul din Budapesta, nu au un caracter lingvistic distinctiv pe baza căruia să putem vorbi despre o literatură separată. Există dialect, dar în Transilvania nu se scrie în dialect. Ba mai mult, majoritatea scriitorilor din Transilvania consideră că aici se vorbește limba maghiară "pură", pentru că ardelenii pot distinge cuvintele împrumutate din alte limbi de neologismele deja acceptate. Aud expresiile din limbile învecinate și încearcă să folosească în locul acestora cuvinte tipic maghiare. În același timp se poate observa că mai multe denumiri din lumea administrativă și cea materială, experiențele din sfera publică și cea privată (convorbiri la serviciu, cu polițiști, medici, avocați) care apar în scrieri, de multe ori urmează construcția logică, topica limbilor vecine, fiind cîteodată traduceri mot-

Traducerea: Biroul de traduceri Robeni, Cluj
2000.10.09.

articolul în format *.pdf