ROSTÁS István
Crearea unui nou spațiu public / Interviu cu MOLNÁR Gusztáv
Atelier 
În suita manifestărilor Universității Liberă de Vară de la Bálványos, la 24 iulie 2000 a avut loc la Tușnad prezentarea revistei Provincia; cu această ocazie membri ai comitetului de redacție - Bakk Miklós, Al. Cistelecan, Caius Dobrescu, Molnár Gusztáv, Ovidiu Pecican și Szokoly Elek - precum și Kolumbán Gábor, colaborator al revistei noastre, au vorbit despre drumul lor către Provincia și despre numerele apărute de pînă acum. După prezentare, politologul Rostás István, colaborator la Radio Cluj și redactor al gazetei Köz-Politika din Budapesta, i-a luat un interviu lui Molnár Gusztáv. Considerînd interviul de față, ca și articolul lui Marius Cosmeanu deschizătoare de discuții, am dori ca dintre colaboratorii și cititorii noștri cît mai mulți să relateze ce anume așteaptă de la Provincia și cum apreciază diferitele modalități de abordare din coloanele revistei.

Rostás István: Cît de lung e drumul de la Limes(1) pînă la Provincia și în ce stații ar putea poposi?
Molnár Gusztáv: În ultimul timp și pe mine începe să mă preocupe tot mai mult această întrebare, dar nu atît drumul parcurs, cît asemănarea dintre Limes și Provincia. Cele două întreprinderi au fără îndoială trăsături comune. Două. Una dintre ele, referitoare la formă ar fi că în ambele cazuri e vorba de funcționarea unei comunități spirituale. Din punctul de vedere al conținutului, elementul comun este că ambele sînt orientate spre viitor. În 1985, cînd am inițiat cercul Limes, era evident că este nevoie de un fel de transcendere pentru a realiza acea lume care părea firească, democrația parlamentară normală, vizată de atunci de colectivul de lucru al cercului Limes. Azi trăim în România într-un stat național centralizat (ceea ce este valabil și pentru mine, căci de fapt trăiesc și aici). Scopul urmărit de Provincia este un stat în mod radical descentralizat. Faptul că am avut rol de inițiator atît la înființarea cercului Limes cît și a revistei Provincia arată pesemne că mă atrag asemenea situații. Îmi vine greu să mă regăsesc într-o lume finită, ale cărei structuri s-au format deja, în schimb mă pasionează viața anterioară unei lumi care abia urmează să fie proiectată, care este învăluită într-un fel de irealitate. Mai este o asemănare care trebuie clarificată. Atunci, în anii 80, cînd membrii cercului Limes se întruneau ba la București, ba la Brașov, ba la Ilieni, discutam despre lumea postcomunistă ca și cum am fi depășit deja comunismul. Nu ne-a trecut prin cap că acesta va binevoi să se prăbușească fiindcă noi, intelectual și afectiv, l-am depășit. Dar am știut că prăbușirea comunismului este inevitabilă. Importantă a fost mai curînd faza pregătirii, ca să nu ne trezim pe neașteptate în situația că trăim deja într-o democrație normală, pluralistă în sens european. Acum situația este întrucîtva diferită: asemănare există, dar există și o deosebire esențială. Asemănarea constă în faptul că și "provincialii" sînt conștienți că nu noi vom obține, forțînd lucrurile, schimbarea constituțională fundamentală prin care se realizează descentralizarea politică, dar în același timp e aproape sigur că procesele istorice se îndreaptă în acest sens. În mod rațional se poate constata că analiza lumii, în sens mai restrîns a proceselor europene, a structurărilor statale, a caracteristicilor de dezvoltare a instituțiilor, arată clar că lumea suveranității statului absolutist, caracteristic epocii postvestfalice, iar mai tîrziu a suveranității statului național aparțin trecutului. Pentru această schimbare de paradigmă aș vrea eu să mă pregătesc, să-mi pregătesc prietenii din Transilvania și, dacă nu sună a îngîmfare, opinia publică transilvană. Important este ca atunci cînd schimbarea devine iminentă să fim pregătiți, să nu începem abia atunci să creăm programe; dar mă străduiesc să nu uit că schimbarea în sine, ca și în cazul prăbușirii comunismului, survine de fapt independent de noi. Trebuie însă să avem în vedere că azi diferența dintre starea actuală și o lume descentralizată nu este atît de mare cum a fost pe vremuri între comunism și democrația parlamentară. Prin urmare, chiar dacă tranziția nu poate fi planificată, ea poate fi gîndită rațional și este posibilă și o participare activă. Ceea ce face Provincia - cel puțin în lectura mea, căci Provincia este o structură complexă, compozită, în sens etnic și intelectual - este crearea unei opinii publice transetnice sau postnaționale, ceea ce această întreprindere demonstrează de fapt prin simpla sa existență. Este vorba de crearea unui fel de public space, adică un spațiu public, dimensiune a vieții publice, care încearcă înăuntrul Transilvaniei să aducă în relație de comunicare, să lege între ele cele două lumi separate, maghiară și română. Asta înseamnă insistență asupra unor tabu-uri, care tabu-uri sînt de două feluri: pe de o parte sînt în afara noastră iar pe de altă parte funcționează și în noi, de aceea am semnalat în prezentarea de la Tușnad a revistei că și în cadrul Provinciei sînt abordări diferite. Esențial este însă că, pe baza apariției numerelor de pînă acum, pot spune că este vorba de ceva capabil să funcționeze și în mod evident de ceva mult mai mult decît simpla apariție a unei gazete. Este vorba de un spațiu virtual, care s-ar putea dezvolta în așa măsură încît să anteproiecteze apariția unui nou partid regional transilvan, structurat pe baze transnaționale.

R.I.: Pentru toate acestea este nevoie de ancore concrete.
M.G.: Nu trebuie să schițez un fel de tablou exact al viitorului. Este suficient să vorbesc despre realitățile epocii postmoderne. Dintre toate interpretările posibile, eu folosesc expresia ?postmodern? în sens politologic și de teoria statului. Prin urmare, dacă privim epoca modernă ca epocă a statelor naționale, a statului suveran, epoca postmodernă înseamnă evident lumea postnațională, lumea de după exclusivitatea suveranității statului. Începînd cu secolul al XVII-lea, atît în cadrul statelor cît și în relațiile internaționale s-a validat principiul exclusivității teritoriale. Ei bine, în zilele noastre tocmai această exclusivitate teritorială este pe cale de dispariție. Ceea ce nu înseamnă că și statul în sine încetează să existe, ci doar că înăuntrul cadrelor statale re/apar identități teritoriale noi, sau vechi-noi. Au apărut două niveluri noi ale teritorialității sau politicii teritoriului, nivelul substatal și cel suprastatal. Ambele încep abia acum să ia avînt, în timp ce statul tradițional a ajuns în defensivă. Dar aceste trei niveluri vor exista încă mult timp împreună. Desigur, nu în fiecare țară elita politică este conștientă că mișcările cu adevărat dinamice au loc tot mai mult la nivelul substatal și cel suprastatal. Cred că sînt inteligente acele state naționale care își dezvoltă propria structură internă astfel încît lasă loc liber regiunilor, dar au grijă și să se încadreze într-o structură supranațională, cum este Uniunea Europeană. În concepția mea, regiunea nu este o unitate a dezvoltării teritoriale sau a administrației publice, ci un subiect politic: o entitate care dispune de parlament local, de putere executivă. Desigur, nici nivelul supranațional nu este chiar de la sine înțeles. Nu este indiferent dacă luăm la cunoștință că acela este deja o lume federală, sau dacă ne amăgim - cum fac mulți și în Ungaria - că lumea supranațională se caracterizează printr-un fel de însumare a statelor naționale solide și puternice. Revenind pe terenul mai restrîns al Provinciei, Transilvania, consider că sîntem încă foarte departe de conștientizarea acestor posibilități de către statul român. Majoritatea politicienilor români se gîndesc cu mare teamă atît la liberalizarea sferei substatale, cît și la structura supranațională, fiindcă deși se grăbesc și ei spre Uniunea Europeană, e clar că atunci cînd teoria sau ideea lui Ioschka Fischer a văzut lumina zilei, reacțiile românești au fost destul de forțate. Politica lor în legă tură de Uniunea Europeană reflectă mai degrabă un fel de opțiune geopolitică, faptul că nu ar dori să rămînă în afară, căci asta înseamnă a rămîne în urmă. În asemenea situație nu e ușor să te gîndești la crearea regionalismului și chiar să acționezi în acest scop; nu e ușor fiindcă astfel poți deveni ținta unor atacuri virulente și uneori foarte perfide. Dar aceste lucruri trebuie asumate. De altfel, pentru Provincia dezbaterea este un element vital: acum sîntem în faza în care se pot detecta principalele puncte de dezbatere, care se manifestă și înăuntrul cercului. Mai ales pentru o parte a colaboratorilor români este caracteristică atitudinea care se mulțumește cu descentralizarea administrației publice, fiind în același timp profund nemulțumiți de actualele stări din România, dar cel puțin după părerea mea, această atitudine nu este destul de consecventă sau radicală. Unii pot să creadă că separarea instituțională a Transilvaniei, pornirea pe un drum particular, ridică o problemă morală esențială: ce se va întîmpla cu celelalte părți ale României? Pe noi, maghiarii, acest lucru ne atinge mai puțin din punct de vedere moral și trebuie să ținem seama de el numai ca realitate politică. Dar un român își pune întrebarea dacă are dreptul să pornească în Transilvania pe calea unei logici instituționale care ar putea să îndepărteze mult Transilvania de Regat. În cazul Provinciei nu este vorba evident ca cineva să se gîndească la ruptură sau secesiune, dar o dezvoltare în sens diferit în cadrul unei țări nu este un lucru ușor de digerat în special pentru elita politică și intelectuală, precum prea bine se vede și în Franța cu "excepția" constituțională oferit de guvernul Jospin naționaliștilor moderați corsicani. Acum sîntem în faza în care eu insist să discutăm deschis aceste probleme. Trebuie să mărturisesc că Provincia funcționează la multe niveluri. Revista propriu zisă este doar partea vizibilă. Între "provinciali" funcționează un sistem de relații intensive prin e-mail, care se manifestă printr-un schimb permanent de mesaje. Această comunicare internă nu se desfășoară numai la nivelul vorbirii obișnuite: aducem pe cît posibil argumente serioase, avînd intenția ca după ce apare numărul din decembrie al Provinciei să alcătuim un volum din articolele apărute, la care să anexăm epistolarul Provinciei. Atunci se va vedea mai clar cum este de fapt această comunitate intelectuală.

R.I.: Și se realizează integral și conceptul ?regionalismului civic?.
M.G.: "Civic" în acest caz înseamnă transetnic, sau mai degrabă un spațiu ce se realizează între națiuni diferite. În condițiile particulare din Transilvania regionalismul nu poate fi un fel de hegemonie națională sau de partid la nivel local; existența și viitorul acestuia depind de crearea consensului explicit dintre comunitățile naționale și orientările politice de acolo. Democrație consensuală sau consociaționism sînt cuvintele cheie prin care în politologie se poate descrie în genere situația din Transilvania. Cea de a doua expresie, puțin complicată, îi aparține lui Althusius. Nu este întîmplător că datorită olandezilor - și în primul rînd lui Arend Lijphart - aceasta este azi una din cele mai interesante ramuri ale literaturii politologice anglo-saxone. În orice caz, eu mă bazez pe acest model în elaborarea concepției proprii despre așa numitul regionalism civic și am o deosebită satisfacție gîndindu-mă că după extraordinarul secol al XVII-lea, după epoca lui Apáczai (2) acum din nou par a fi posibile anumite corespondențe între solida tradiție olandeză și realitatea Transilvană puțin cam sărăcăcioasă dar nu imposibil de modelat. Civicul în cazul meu nu este sinonim cu naționalul. Dacă în Transilvania vrem într-adevăr o societate politică funcțională, o comunitate cetățenească, împreună cu un sistem instituțional propriu, care firește se integrează în sistemul statal român, în acest caz noi trebuie să ne situăm mai presus de sfera națională. Desigur - și accentuez - fără să renegăm identitatea națională. Dimensiunea națională este o chestiune vitală, dar în concepția mea începe să treacă în sfera privată, așa cum s-a întîmplat mult mai devreme cu identitatea religioasă. Particularitatea situației din Transilvania constă în faptul că edificiul politic și juridic capabil să asigure instituțional dreptul la identitatea națională, la conservarea și dezvoltarea identității, poate fi doar unul transetnic.

Într-un stat național "pur", cum este Ungaria, acest lucru este puțin mai greu de realizat. Aici/acolo (?) problema este mai degrabă, dacă ești național sau cosmopolit, dacă te retragi de tot din națiune, sau vrei în mod categoric să faci politică pe bază națională. Mie, mărturisesc, îmi este străină această lume. Trăiesc de mai bine de zece ani în Ungaria, dar tot nu mă simt acasă și probabil nu mă voi simți niciodată. Nu vreau să spun că ?provincialitatea? mea ar fi o retragere ostentativă înapoi în Transilvania. În general sînt acasă în tren. Fac naveta și de acum voi avea domiciliul alternativ toată viața. Dacă întrebarea este ce anume consider mai interesant spiritual și politic atunci fără îndoială răspunsul e: mai curînd Transilvania decît Ungaria. Poate și pentru că aici se mai poate crea, înființa ceva. Ungaria urmează de acum o traiectorie stabilită. Aș vrea să menționez doar că problema regiunilor interne este și în Ungaria una deschisă. Punctul meu de vedere este că acolo ar trebui să se constituie trei macroregiuni dispunînd de competențe politice.

Problema este de perspectivă, dar sînt semne că ideea începe să preocupe și partidele politice. Ungaria este o țară teribil de centralistă, politicienii, birocrații ei sînt uluitor de centraliști și tradiția gîndirii în termeni de regiune nici nu există. Județele - care dispun de reale tradiții - sînt din păcate prea mici pentru a putea funcționa ca adevărate regiuni. Această situație este în legătură și cu faptul că Ungaria a luat naștere ca stat în afara Europei Carolingiene și așa s-a racordat la lumea occidentală, dar - după cum a arătat la timpul său Hajnal István și apoi Szûcs Jenő - a rămas tot timpul la margine, sau într-un anumit sens chiar în afara acesteia. Se vede clar că regiunile sînt considerate ca niște entități naturale doar acolo unde a existat Europa Carolingiană: în Cehia, unde se detașează zona cehă și moravă, Austria din acest motiv este o țară federală, iar cazul Italiei de Nord indică același lucru.

Revenind la România: aici e altă situație, fiindcă așezarea țării nu este unitară din punct de vedere geopolitic. Fie că le place, sau nu specialiștilor și politicienilor români, practic România este așezată în punctul de intersecție a trei regiuni geopolitice. Prin Transilvania în sfera de atracție a Europei Centrale, pe care din capul locului o percepem ca periferia estică a Occidentului; apoi în regiunea Europei sud-estice, care atinge spațiul ținuturilor sudice, Oltenia, Muntenia, Dobrogea; și fără îndoială în marea regiune est-europeană, în lumea post sovietică. Istoric, Moldova se leagă și de regiunea sud-estică a Europei, dar prin Moldova de dincolo de Prut ține deja fără echivoc de Europa de Est, sau - dacă vreți - de lumea post sovietică.

Nu mă surprinde că mulți devin puțin isterici la gîndul că această așezare geopolitică specială poate deveni factor dezintegrator. S-ar putea întîmpla ca cele trei spații ale țării să înceapă, practic, să se miște pe traiectorii diferite. Sistemul politic românesc este neputincios, problematic, haotic. Actuala criză politică este un bun exemplu, care arată clar că, exceptînd postcomuniștii, practic nu există partide puternice, adînc înrădăcinate în societate. De aici rezultă că totul trebuie mereu regîndit, reconstruit, că societatea și politica românească este o structură maleabilă, lipsită de forme solide. În această situație eu spun, de data asta ca transilvănean: nu sînt dispus să aștept la infinit, în acest haos, și cred că trebuie să se construiască o structură viabilă, acceptabilă, euro-conformă. Asta ar putea fi Transilvania, "provincia" noastră.

R. I.: Dacă va cîștiga publicitate, modelul care se cristalizează în atelierul Provinciei ar putea conta pe faptul că va suferi corecții succesive, sau chiar că va trebui regîndită complet varianta inițială.
M. G.: Ceea ce este frumos și palpitant în întreprinderea noastră este că nu știm în ce direcție se va mișca în viitor. Ar putea să se îndrepte către insistența pentru un partid regional transilvan, transetnic. Dar Provincia nu va fi nici în acest caz purtătorul de cuvînt al unui asemenea partid. Chiar dacă ar fi în stare să lanseze o asemenea mișcare, ea va fi totdeuna mai mult decît rațiune politică. Proiectăm un număr tematic avînd ca titlu: Istoriile Transilvaniei. Vrem să ne atingem și de chestiuni delicate, cum ar fi de exemplu problema continuității. Vom vedea care va fi reacția. Există un aspect extrem de interesant și din punct de vedere maghiar, din nou o problemă-tabu, o dilemă aproape la fel de gravă ca și pentru români, eventuala posibilitate ca Transilvania înnoită să se îndepărteze de partea regățeană. Într-un anumit sens se poate spune că, strict din punct de vedere național maghiar, actuala situație este mai avantajoasă: cît timp maghiarimea se confruntă cu statul național român rigid, ea este cumva obligată să-și asume propria identitate și să se orienteze spre Ungaria. Dacă ar lua naștere Transilvania conturată în viziunea mea, pentru maghiari s-ar deschide o pistă de integrare internă fără precedent. România niciodată nu a fost capabilă să-i integreze pe maghiari afectiv. Integrarea juridică a avut loc, ceea ce înseamnă că respecți constituția și chiar dacă nu ești de acord cu ea, ca cetățean respecți regulile jocului. Crearea Transilvaniei viabile înseamnă însă că se deschide un drum înspre un regim politic pe care și maghiarii l-ar putea însuși. Dar trebuie să luăm la cunoștință că limba de comunicare a acestei structuri este româna. Asta se simte și la Provincia: eu efectuez mai ales în limba română comunicarea internă, în timp ce revista apare în două variante: în română și maghiară. Am acceptat de bunăvoie acest fapt, folosirea intensivă a limbii române nu îmi cauzează nici un fel de griji, de traume sufletești. La nivelul meu individual este un exemplu mărunt a ceea ce s-ar întîmpla dacă strategia schițată de mine ar avea cumva succes. De exemplu, o situație în care maghiarimea în ansamblul ei ar trece din lumea bilingvismului pasiv în cea a bilingvismului activ, fără a simți acest lucru ca o povară.

R. I.: Dacă acesta este un forum complex, depășind caracterul de atelier, expresie a unei stări de spirit, ne putem aștepta ca Provincia să organizeze de exemplu dezbateri, să iasă din cadrele de pînă acum. La ce posibilități noi de manifestare vă gîndiți?
M. G.: În afară de prezentările clasice - de felul celor pe care le avem în vedere pentru noiembrie la Budapesta, iar în prealabil se va putea citi în Beszélő o culegere de articole și studii publicate în Provincia - am proiectat foarte precis întîlnirile Provincia, la modul întrucîtva asemănător dezbaterilor din cercul Limes de odinioară. Pretutindeni ar fi un deschizător al dezbaterilor, al cărui text scris ar urma să fie distribuit participanților, pentru a putea discuta la subiect. Am dori să luăm pe rînd orașele mai mari din Transilvania: Brașov, Tîrgu Mureș, Cluj, Oradea, Timișoara etc. O problemă fundamentală pentru viitorul Provinciei este: cît timp vom putea rezista din punct de vedere financiar. În prezent sîntem sprijiniți de Fundația pentru o Societate Deschisă și sperăm că sprijinul care expiră în decembrie va fi prelungit pentru încă un an. Dar Provincia ori se extinde, ori moare. Pe mine nu mă va satisface dacă vom continua numai ceea ce am făcut pînă în decembrie. Ne gîndim la înființarea unui Centru de Studii Regionale, care ar trata și analiza sfera tematică a regionalismului, de acum la modul proximal cu pămîntul. Vrem să elaborăm așa-numite policy paper, utilizabile în politică, referitoare la starea momentană a regiunilor din România - mă gîndesc aici la cele opt regiuni de dezvoltare existente pe hîrtie. Trebuie să ne gîndim foarte serios la evaluarea stării acestora din punctul de vedere economic, juridic, al societății civile etc. În plus, nici regiunile vest-europene nu trebuie să fie de acum încolo imaginate ca simple modele teoretice; trebuie analizată funcționarea lor în concret, dacă Provincia ar dori să se lărgească mai profesional, în sensul pregătirii unei politici. Un alt scop urmărit de noi este creșterea taberei noastre, cîștigarea în cît mai mare măsură a intelighenției din Transilvania alături de Provincia.

(1) Cercul Limes a funcționat în perioada august 1985-februarie 1987, cu participarea intelectualilor maghiari de opoziție (Ágoston Vilmos, Balázs Sándor, Bíró Béla, Bíró Gáspár, Fábián Ernő, Cs. Gyimesi Éva, Lőrincz Csaba, Molnár Gusztáv, Salat Levente, Szilágyi N. Sándor). În numărul din luna trecută am publicat conferința introductivă despre transilvanism, ținută de Cs. Gyimesi Éva la Cercul Limes din 10 noiembrie 1986 și - în ediția electronică a revistei noastre - discuțiile care au urmat.
(2) Apáczai Csere János (1625-1659), profesor la Colegiul Reformat din Alba Iulia și mai apoi din Cluj, autor al uneia dintre primele lucrări de filozofie sistematică în limba maghiară (Magyar Enciclopaedia, 1653). Partea de filozofie generală a operei sale reflectă influența lui Descartes, iar filozofia lui politică - influența puritanismului din Olanda și Anglia.

Traducerea: Florica PERIAN
2000.09.26.

articolul în format *.pdf