Udo Peter WAGNER
Homo Transilvanus
Ancheta Provinciei 
1. În cazul primei întrebări aș dori de fapt să mă refer în primul rînd la literatura în limba germană, deoarece cunosc puțin literatura română, iar pe cea maghiară aproape deloc (lipsa cunoștințelor privind literatura maghiară are motive de politică culturală pe care nu doresc să le discut aici).

Discutarea problemei poate fi începută cu definirea denumirii. Prin literatura în limba germană ne referim la "literatura sașilor ardeleni" (vezi Literatura sașilor ardeleni în anii 1849-1918, Editura Kriterion, București, 1979) sau mai degrabă la "literatura germană din Transilvani" (publicată în două volume la Verlag des Süd ost deut schen Kulturwerkes, München, 1997 și 1999).

Între cercetătorii contemporani există un considerabil consens cu privire la faptul că pînă în anul 1918, dezvoltarea literaturii în limba germană din Transilvania poate fi privită separat de aceea a altor teritorii (cum ar fi Banatul). Totuși, au existat încercări de a o încorpora fie într-o "istorie a literaturii germano-austriece" (de către W. Nagl, Jakob Zeidler, Eduard Castle printre alții), sau de a o asimila cu literatura germană din Ungaria. Începînd din anul 1918 se vorbeș te în general despre "literatura germană din România" (de exemplu Literatura germană din România în anii 1918-1944, Editura Kriterion, București, 1992). În perioada interbelică au existat unele contacte pe plan literar, sortite eșecului, între sașii ardeleni și șvabii bănățeni (de exemplu, Viktor Orendi-Hommenau, editorul revistei Von der Heide, un sas ardelean și unii autori bănățeni au fost colaboratori ai revistei Klingsor din Brașov). Conceptul de "literatură germană din România" s-a încetățenit într-adevăr numai după anul 1947, cînd era și în interesul puterii să uniformizeze totul și pe toți.

2. În perioada interbelică au existat discuții persistente și animate pe tema "spiritului transilvan", discuții purtate de intelectualii din jurul revistelor Erdélyi Helikon și Klingsor. La aceste discuții au participat și poeți români ca Lucian Blaga. Nu doresc să intru în amănunte aici, faptele fiind arhicunoscute.

Doresc în schimb să fac referire la un eseu al scriitorului Hans Bergel din München (născut în 1925 la Rîșnov, lîngă Brașov): "Homo Transsilvanus" - Sașii ardeleni în lumina Europei de Sud-Est, 1988 - în care această dispută este reluată pe un nou plan. Bergel susține că există mai multe asemănări între sașii ardeleni și concetățenii lor de etnie română sau maghiară decît între sașii ardeleni și populația Germaniei. El explică acest fapt în primul rînd prin influența reciprocă manifestată de-a lungul mai multor secole și dă cîteva exemple: Johannes Honterus a fost redescoperitorul bisericii ortodoxe, Kaspar Helth este considerat și participant al vieții culturale maghiare. Heinrich von Wleslock a studiat în Sibiu țiganii și obiceiurile lor, Frank von Frankenstein a inclus în antologia lui de poezii și versuri în limba maghiară și română. Bergel face referire la unele aspecte comune în psihicul ardelenilor, cum ar fi: seriozitatea introvertită a credinței lor, ospitalitatea ridicată la nivel de cult, puterea de a-și păstra obiceiurile, mîndria pentru patria și originea lor, impetuozitatea umorului lor, spiritul familiar și spontaneitatea în înțelegerea prieteniei, melancolia cîntecelor lor populare și înclinația lor spre izbucniri temperamentale. În concluzie, Bergel propune utilizarea noțiunilor de Homo Transilvanus Hungarius, Vlahicus și Germanicus. Etnograful clujean Karin Markel a evidențiat multe elemente comune între literatura populară maghiară, germană și română din Transilvania.

Traducerea: Biroul de traduceri Robeni, Cluj
2000.09.26.

articolul în format *.pdf