Ion MOLDOVAN
Profesorul nostru
Ancheta Provinciei 
1. E o întrebare care deschide asupra unui aspect de istorie și sociologie literară - reflex al istoriei propriu-zise - asupra căruia au meditat, de-a lungul timpului, îndeosebi cărturarii... ardeleni. Profesorul nostru Mircea Zaciu a fost unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai "spiritului ardelean", unul care nu numai că l-a ilustrat prin lucrarea sa literar-cărtură rească, ci a și meditat la definirea sa. Aș aminti doar câteva dintre contribuțiile sale în domeniu: Semnificații ale Transilvaniei în literatura română, Ardelenii (în volumul Ordinea și aventura din 1973). Ca o imensă scenă, Transilvania... sau pasaje din interviurile adunate în volumul Lancea lui Ahile din 1980. El se adaugă altor nume de referință: Iorga, O. Densușianu, G. Bogdan-Duică, D. Popovici, Ion Breazu, N. Balotă, G. Scridon sau, în teritoriul criticii literare, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, G. Călinescu. "Ce fel de elemente intră în această sinteză și ce anume o distinge de sonurile celuilalt geniu, ciscarpatin - scrie Mircea Zaciu - e o problemă de lung studiu, la care însă a meditat și Lucian Blaga comparând, sub o formă impersonală, trăsăturile operei proprii cu acelea, nu mai puțin însemnate, ale creației lui Tudor Arghezi. Deși abia schițate, răspunzând (într-o scrisoare trimisă în 1947 Melaniei Livadă) unei chestionări critice, rândurile lui Blaga conțin ceva și din confruntarea ansamblului: «În meșteșugurile lor unul purcede de la întreg, celălalt de la detaliu. Unul de la substanță, celălalt de la accident. Unul are un stil de ansamblu și cultivă în primul rând viziunea (cuvântul decurge din ea), celălalt are un stil de detalii și cultivă în primul rând cuvântul (cu plasticitatea și savoarea ce rezultă din cuvânt). Unul are un sentiment dominant al necesarului, celălalt al jocului. Unul tinde spre marea simplitate, celălalt spre întortocheat, spre belșugul amănuntelor, până la pierderea firului călăuzitor. Unul are arhitectonică (a se vedea îndeosebi dramele mari și filozofia), celălalt egala, tarea subliniere a concretului plastic, fără de accente distribuite ierarhic într-o largă viziune de ansamblu»". Ținând cont de această "schiță", dar cunoscând în profunzime "fenomenul ardelean", profesorul Mircea Zaciu oferă o definire a acestuia la care eu pot adera: "Rădăcini istorice foarte adînci, împrejurări speciale, tot istorice, și politice, sociale, etice, toate bine cunoscute, ne-au modelat cam așa cum sîntem și azi. Recunosc în spiritul ardelenesc moștenirea unei tentacități, orgoliul libertății parcimonios câștigate, un mai accentuat spirit de cetate (în ordinea claustrării chiar, dar și a civilității, demnității, severității), un simț constructiv - al ordinei deci, cu o specifică teamă de «aventură»".

Cam așa s-ar putea defini spiritul ardelean (și) în literatură, așa a fost definit. Dacă se mai definește însă la fel acum la sfârșit de secol și mileniu e o chestiune, de asemenea, de meditat. Tot Mircea Zaciu oferă, cred, unghiul potrivit de abordare: "Astăzi (era în 1972 cînd spunea asta, cu atât mai mult în anul 2000 este valabil) nu se mai pun problemele acelui moment (sfîrșit de secol XIX, început de secol XX, - n.n.). Astăzi, nu mai văd o deosebire nici măcar de nuanță între scriitorii diferitelor provincii. Nu cred că se poate vorbi de un spirit muntean, ardelean, etc. Dacă există o gamă variată de scriitori astăzi, asta nu mai depinde de provincia din care vin ei, ci de temperamentul lor".

2. Fără să cunosc prea bine literatura maghiară și germană din Transilvania - cât am citit am făcut-o numai prin traduceri - mă gândesc că anumite "mărci" (desigur, nu e vorba de bancnotele atât de apreciate ca valoare forte) pot fi regăsite în teritoriile respective, îndeosebi, iarăși, pentru perioadele trecutului.

3. Există scriitori români, unguri, germani (câți n-au plecat) care trăiesc în Transilvania și care, aproape toți, se ignoră reciproc.

2000.09.26.

articolul în format *.pdf