Iustin PANȚA
A crea ceva ce dăinuie
Ancheta Provinciei 
1. Dacă uneori este licită această tentație - de a-ți tempera plăcerile, mergînd pînă acolo încît adesea este sanitar să-ți contrazici pînă și propria conștiință -, cred că spiritul ardelean în literatură se poate defini (dar cine oare, în aste vremuri, dar și în altele, de aici sau de aiurea, a îndrăznit / îndrăznește - cu puține excepții - să definească spiritul?) atît prin sine, dar și prin ceilalți - de data aceasta să-i mai considerăm oare pe ceilalți infernul?

Desigur, putem croșeta aici îndelung pe ideea rigurozității ardelenești, pe un real fair-play de care încă mai dă dovadă, de o anumită gravitate și temeinicie, de asemenea (nu mi-e teamă să spun asta) de o mai mare cunoaștere și erudiție. Ceea ce se întîmplă, cred eu, cu acel creator de literatură din Transilvania, spre deosebire de ceilalți "frați", este că ardeleanul încearcă să realizeze un lucru care să țină, asemenea caselor pe care le găsești construite aici, șeilor de cai pe care mi le invoca un romancier din nordul României acum stabilit la București/Paris, asemenea preferințelor ardeleanului pentru femei, mașini, mîncare sau băutură.

Este greu de crezut că un locuitor al Sibiului, Clujului, Tîrgu Mureșului, Bistriței, Timișoarei, Aradului etc., spre deosebire de un alt concetățean de-al lui de prin Urziceni, Caracal, Focșani, Suceava, Tulcea, Pitești etc. nu este influențat de tot ceea ce se petrece în jurul lui zi de zi, iar dacă am lua doar exemplul acesta, cum că, nevoit fiind, să treacă zilnic (spre serviciu ș.a.m.d.) pe lîngă arhitectura gotică, gravă, demnă și adesea dînd de înțeles faptul că verticalitatea este soluția, cu greu mai poate fi pusă la îndoială ideea conform căreia ardeleanul este marcat, influențat de spațiul său.

Cu toate acestea el rămîne, după părerea mea, o parte, un capitol (este repet: foarte important) al literaturii române, acea nuanță, sau acel gest, care dau lumină și strălucire unei compoziții pe care eu cel puțin mi-o doresc cît mai rotundă, prin urmare și cît mai consistentă. Spiritul meu ardelean - atît cît el este - îmi spune următorul lucru: singura soluție de a fi egalul cuiva este de a-l depăși pe acel cineva.

2. Dacă un scriitor este de o valoare autentică "mărcile" lui nu prea mai pot fi găsite ușor. Aceasta este valabil mai ales pentru artiștii serioși, cei care au absorbit și au absolvit o școală de gîndire, estetică, cu tot dichisul ei: rigurozitate, maeștrii, seminare, examene, licențe, compendii. Ca să răspund totuși pînă la capăt: mărcile ardelenismului pot fi regăsite mai puțin în literatura maghiară și germană din Transilvania decît viceversa.

3. Există o singură literatură.

2000.09.26.

articolul în format *.pdf