EGYED Péter
Cum poate fi epitetizată literatura maghiară
Ancheta Provinciei 
Problema "ardelenismului" literaturii poate fi abordată din mai multe direcții, una din ele fiind transilvanismul. După cum se știe, acest lucru a fost conceput de Kós Károly. Pe ultimele pagini ale lucrării sale intitulate Erdély (Transilvania) putem citi cîteva rînduri solemne despre "comunitatea sufletească", rînduri cu caracter de manifest. Apoi o parte dintre scriitorii maghiari au luat în serios această treabă, iar unii reprezentanți ai părții române și săsești au privit cu înțelegere, dar cu rezerve puternice invenția transilvană. Este de înțeles, pentru că era o ideologie născută din necesitate. (Dar: cînd în primăvara acestui an am prezentat la Roma traducerea în italiană a cărții Erdély, vorbitorii au fost de părere că această ideologie este mai bună decît multiculturalismul importat din America, pentru că, cel puțin, este un produs autohton.) Însă problema ardelenismului literaturii poate fi abordată și științific, din punctul de vedere al transgresivității și al antropologiei literare: Dávid Gyula și Cinzia Franchi au scris despre acest subiect niște studii excelente și suficient de necunoscute. Esența acestora este prezența Celeilalte etnii - care, evident, se bazează pe cunoașterea într-o anumită măsură a acesteia și conține, firește, subiectivismele și stereotipiile naționale.


Întrebarea conține și timpul trecut: acesta privește literatura germană din Transilvania. Adolf Meschendörfer (1877-1963) a fost unul dintre aceia care au prevestit sfîrșitul germanilor din Transilvania. Romanul lui poate fi citit și în limba maghiară, sub titlul Corona. În 1976 eminentul critic Peter Motzan încă "spera": a publicat o antologie cu lucrările unor tineri poeți germani din România Vorläufige Protokolle, iar mai apoi - deja în postura de istoric literar - o monografie a poeziei germane din România de după 1944 (anul apariției: 1980). Înfiorătorul roman scurt al lui Richard Wagner despre Transilvania-România nu se mai naște aici. Anemone Latzina a decedat ... Trîmbițașul de la coada plutonului a fost pesemne Franz Hodjak. Cam atît despre acest subiect. În anii șaptezeci am jucat încă fotbal cu ultima mare generație în Parcul Sportiv Universitar, studenții germani de la filologie contra selecționatei cartierului Plopilor. Cine dorește să studieze mai profund această problematică, poate apela la studiile de specialitate și monografia realizate de Balogh András, cadru didactic și cercetător la Universitatea Eötvös Loránd (ELTE) din Budapesta, dar în problematica "specificului transilvan" istoria literară comparativă trebuie să spună ultimul cuvînt.

Fără doar și poate, literatura maghiară practicată în Transilvania se autoredefinește astăzi, în primul rînd în privința limbajului, stilisticii și viziunii. Dacă cineva acordă cît de puțină atenție activității celor mai tineri scriitori (în privința vîrstei), a putut observa că în ultima decadă au existat cel puțin patru tentative de curent literar experimental: cel din jurul revistei Jelenlét, și apoi "vigilenții", "transcentrul", "literatura populară". Iar dacă mă gîndesc la numărul autorilor din aceste curente, văd totuși că de-abia sînt, iar performanțele lor nu au fost urmărite pe merit de critici. (Eu însumi îmi pot forma o imagine clară doar din scrierile lui Balázs Imre József.)

Trebuie să ne confruntăm cu faptul că literatura maghiară din Transilvania (și prin aceasta mă refer la autori) se încadrează astăzi instituțional în literatura maghiară; acesta este un proces de sociologie a literaturii de proporții extraordinare, ar fi o neghiobie să conferențiem pe marginea justeții sau legitimității acestuia - deoarece literatura maghiară transilvană din trecutul recent s-a născut într-o stare de necesitate. Dar nu putem trece cu vederea nici peste faptul că literatura practicată pe meleagurile noastre are un curent de adîncime care arcuiește de la memorialistica ardeleană pînă la Bánffy Miklós (desigur, mă gîndesc cu reverență la eminenții scriitori contemporani maghiari din Transilvania, dar opera lor nu este nicidecum terminată).

În acest sens, cred că întrebarea: există literatură în Transilvania? este o pseudo-întrebare. Provocarea vine din altă direcție: din direcția societății informaționale, a condițiilor economice, a "comercializării" relației cu cititorii și a înființării sistemelor instituționale proprii ale literaturii transilvane. În opinia mea, acestea sînt întrebările fundamentale.

Traducerea: Biroul de traduceri Robeni, Cluj
2000.09.26.

articolul în format *.pdf