KELEMEN Attila
Vei regreta
 
Am putea crede că mergem la chefuri fiindcă avem nevoie de destindere. S-ar putea să fie și așa, dar chefurile tinerilor absolvenți maghiari din România nu înseamnă doar relaxare și dezlănțuire, ci și neputința totală. Cei ce se simt bine la aceste chefuri și-au împlinit destinul maghiar din România. Acest destin e apăsător, ca o pauză care uneori se întrerupe.

Ceea ce urmează aici este o schiță cu linii puțin îngroșate în mod intenționat. Punctul de pornire nu este general, dar nici accidental. Este însă destul de notoriu pentru a fi demn de o schiță. Care ar putea fi deschizătoare de dezbateri.

Sursele umorului
Băutura, sexul și românii sînt principalele surse de umor pentru un tînăr intelectual maghiar. Situația nu este atît de disperată cum s-ar părea, fiindcă la puține chefuri se întîmplă ca glumele să curgă pînă în zori. Asta ar face ca totul să fie insuportabil de obositor și atunci ce sens ar avea? Băutura este un lucru obișnuit și probabil peste tot este „obligatoriu” să zîmbești ascultînd glumele celor chercheliți. E ca un ritual: prin poantele legate de pileală testezi dacă totul e în ordine între noi, iar el prin „înțelegerea” poantei semnalează că da. Dacă cineva nu bea sau nu recepționează poanta, trebuie neapărat să dea explicații.

Glumele legate de sexualitate se fac în general în dauna femeilor. Aceste insulte bezmetice rezultă din logica dorinței de a face pe grozavul, caracteristică îndeosebi secuilor, dar și în general. Femeile tac de cele mai multe ori, sau joacă rolul bărbaților.
Acest fel de umor sexual nu e prea modern, dar cel puțin etologic este explicabil. Cu alte cuvinte, nu este numai specialitatea noastră. În schimb specialitatea noastră în ce privește aceste glume este că sînt foarte plictisitoare, ceea ce nu sugerează nimic bun despre comportamentul nostru în acțiunea respectivă. Dacă ne gîndim cît de schematică este fantezia noastră sexuală și în clipele cele mai decadente, nu e de mirare că am rămas uluiți văzînd subtila originalitate a unui masaj de sîn la scenă deschisă, într-o piesă regizată de Tompa Gábor. Nu e de neglijat adierea proaspătă care ne-a venit dinspre Előretolt helyőrség (Garnizoana avansată), dar și de la ei am învățat mai curînd cum trebuie sîcîit falsul virtuoz și mai puțin alte „verbe ajutătoare” posibile ale zonei lombare.

Despre români putem ști că de fapt nu există, deoarece avînd trăsăturile de caracter cu care îi înzestrează maghiarii nu pot exista. Adică românii există doar ca problematică și, în ce privește umorul, ei sînt sursa unei mari cantități de frustrări naționale ale maghiarilor din România. Românii pot fi văzuți la tot pasul, dar aceștia sînt doar spirite rătăcitoare care speculează insuportabilitatea existenței noastre și – să adăugăm – a lor. În interpretări mai cruțătoare, românii greșesc, iar în cele mai necruțătoare nici măcar nu greșesc, fiindcă sînt incapabili și de greșeală. Avînd în vedere că niciodată nu sînt tematizați ca mulțime a ființelor umane, ci ca știință a poantelor abstracte, românii pot avea orice păcat și chiar eventualele lor virtuți pot fi doar aspecte ale unui fel de viciu colectiv. Stabilirea permanentă a culpabilității românilor s-a ritualizat în multe feluri, dar mai ales în umor. Noi putem evita existența românilor numai prin ritualuri preventive. Ca să nu mai spunem că astfel putem deconta și o bună parte a propriei noastre neputințe.

Ego-uri
După toate probabilitățile, la chefurile unor proaspăt absolvenți participă și unii care au petrecut cel puțin cîteva luni în Ungaria. Fie că au venit acasă doar în vizită, sau din obligație, sau din cauză de conștiință, au toate motivele ca la aceste chefuri ceva să nu fie în regulă. 1. Pleci și rămîi afară, iar dacă te întorci printre prietenii de altădată: vei regreta. 2. Pleci, dar nu rămîi afară, deși ai avut intenția, dar, în loc să-ți construiești acolo viitorul, a trebuit să te întorci în marele nimic; sigur că în fiecare dimineață te trezești cu regret. 3. Te întorci din motive de conștiință și te simți un fel de erou nenorocit, fiindcă nimeni nu te apreciază și tu însuți începi să te gîndești că ești acasă deoarece acolo nu ai fost destul de bun. În schimb acasă pentru nimic nu ești destul de rău, chiar dacă ești crispat și frustrat; nici nu ai început ceea ce voiai să faci și deja îți pare rău, fiindcă ai impresia că e inutil, așa încît mai bine nu faci nimic, dar ulterior îți pare rău, căci ceva e totuși mai mult decît nimic. Oricum ar fi, că ești acolo, că ești aici, în orice caz vei regreta. Se știe: în orice caz vei regreta.

Melancolie da, ironie nu
La toate acestea se adaugă și lipsa banilor, temă despre care de asemenea se vorbește destul de mult. Deprimant este mai ales că din această cauză tînărul intelectual nu are acces la fapte de cultură necesare pentru metabolismul normal. De aceea tratează cu mai mult respect și mai economic acele vehicule care conțin informațiile necesare vieții intelectuale și care, firește, au fost procurate cu mari sacrificii. La modul de exploatare normal, aceste informații sînt tratate cu neglijență și cu superficialitate sănătoasă. La noi, nu. Citim temeinic și riguros. Vorbim cu temei și riguros. În același timp, pentru camuflarea dezorientării, au apărut și de la sine tot feluri de tehnici meschine. De aici și mizerabila melancolie, care, îndată ce tăcem și sîntem atenți intră în funcțiune.

Despre ce nu se vorbește
Despre UDMR și participarea sa la guvernare, într-un fel sau altul, se mai vorbește. De obicei aproape toată lumea este de acord că: 1. UDMR este un mare faliment; 2. totul este o masă falimentară; 3. masa falimentară are nevoie de UDMR, fiindcă fără ea nu poate să meargă în Europa; 4. în schimb calabalîcul nici cu UDMR nu poate merge în Europa, fiind că este o masă falimentară și orice ar face totul este zadarnic; 5. UDMR ar trebui să șantajeze calabalîcul: acceptă, dar numai dacă mergem într-adevăr în Europa, iar dacă nu, atunci nu. Nu depinde de noi, dar tocmai de aceea, nu. În schimb asta nu are nici un sens, fiindcă orice ar fi, nu se merge. Căci da, sau nu: nu.

Nu se vorbește însă despre faptul că depinde și de noi, și dacă e așa, atunci da, iar dacă nu, și atunci da, fiindcă este și partida noastră și tot ce putem spune este da, fiindcă da, da, da, chiar dacă în fond e nu. Dar asta e complicat, deoarece cu spiritele rătăcitoare care nou㠖 dar și lor – ne vor răul, nu se poate, trebuie să-i considerăm oameni, ceea ce la un chef de tineri intelectuali maghiari din România e un banc prost.

Nu se vorbește nici despre ceea ce și în stare de război este o teamă, despre generații. Aceasta e o generație fără conștiința generației, adică o generație inexistentă. O umbră a umbrelor. Și fiindcă nu se vorbește despre ea, nu se poate spune nici de ce nu există opoziție și voință. De ce nu există underground instituționalizat, dezbateri, spirit critic, reevaluarea valorilor, superficialitatea creatoare, viteză.

De ce nu există recunoașterea lucrurilor care au o miză.

Traducerea: Florica PERIAN
2000.09.26.

articolul în format *.pdf