SZŐKE László
Încep să-mi pierd răbdarea
Atelier 
Ce aștept din partea Provinciei? De ce consider că este o bună inițiativă acest experiment? Și, eventual, pe ce anume contez din partea celui de-al doilea sau, poate, al treilea filon al Hinterlandului așa-numitei elite? De ce sînt nerăbdător și ce anume aș considera mai eficient? Iată …

Comunitate intelectuală
Noi, cei aflați nu numai în sens geografic la margini, în Secuime, am spus de mai multe ori: reproșăm intelectualității din România și celei mai restrînse, din Transilvania, că nu este capabilă că creeze un forum și un mediu care să determine obiectul și domeniile cercetării viitorului regional, transilvan, și în care să se desfășoare dezbaterile teoretice de specialitate. Nu intenționez acum să deschid o discuție privind această alcătuire și nici să mă refer la sensul în care există (id)entitate secuiască, dar aș vrea să se interpreteze ca semn al căutării unui loc în proiectul–Provincia faptul că această regiune dispune de succese economice însemnate și depășește chiar dispoziția pentru inițiativă politică a Bucureștiului, a Clujului, eventual a Budapestei. Asta este particularitatea economică și de mentalitate a regiunii, care merită să fie pusă în slujba cauzei. Dar, în acest scop trebuie să se facă apel la Hinterlandul așa-numitei elite, care în lectura mea înseamnă categoria independentă și existențial de centrul spiritual, ba chiar putînd să reprezinte al doilea sau al treilea filon al comunității intelectuale (conform lui Molnár Gusztáv), local fiind însă stegari ai spiritualității „conducătoare”, personalități definitorii, formatoare de opinii ale mediei regionale și diriguitori ai administrației. Ceea ce înseamnă atribuțiuni comunicaționale.

Autorii/gînditorii Provinciei se plîng. Problematici, unele mai judicioase decît altele, nu găsesc ecoul corespunzător în mass-media din România. Deși insistă asupra unor teme-tabu. Și totuși, sau totuși nu…

Este îmbucurător că s-a dat naștere Provinciei și prin ea comunității intelectuale. Timpul, mai exact faptul că s-a găsit o instituție (Fundația pentru o Societate Deschisă) care să sprijine financiar inițiativa, își vor aduce roadele. Dar ea poate să rămînă o inițiativă profesională, cu caracter intern, fără să devină vreodată, sau cine știe cînd, o mișcare. Dacă cei din colegiul redacțional și colaboratorii permanenți doresc într-adevăr ceea ce Molnár Gusztáv a formulat în interviul său, atunci îi așteaptă sarcini de rînd. Ori rămîn cercetători trăind cu speranța de a fi descoperiți, sau vor da de lucru viitorilor sociologi, dacă Provincia devine un fenomen de masă. Dacă, din capul locului, asta se va întîmpla.

Avem nevoie de noi proiecte
Am avut rezerve față de această expresie, dar în cazul nostru folosirea ei este justificată. Persoana întîia plural înseamnă că, probabil, sîntem mai mulți dispuși să ne asumăm un rol în crearea spațiului public preconizat de Molnár Gusztáv, mai ales în ce privește intermedierea. Ei (noi) nu ținem de nucleul comunității intelectuale, iar de intelighenția în sensul ei clasic ne deosebim prin faptul că lucrăm în mass-media. Da, mă refer într-adevăr la o politică-media, la proiecte care creează o motivație pentru categoria noastr㠖 afectivă sau financiară, dar în orice caz motivație.

Proiectul–Provincia trebuie să fie completat. Cred că lipsește o strategie–media, o muncă de popularizare cu caracter de campanie, care în prima fază apelează la publiciști, gazetari, căci prin intermediul lor ar putea să ajungă și la publicul mai larg. Atelierul spiritual al Provinciei trebuie să descompună mesajele pe niveluri comunicaționale și chiar să dezvolte canale. Asta numesc eu activitate de rînd, pe care atelierul este silit să o asume, dacă vrea să creeze (și) o mișcare, nu numai un Centru Regional de Studii. Desigur, și convingerea elitei politice ar putea constitui o parte a strategiei, deși în eficiența acesteia cred mai puțin. Fără să fac calificări, am impresia c㠖 în mod cameleonic – ea și-ar însuși acest rol, dacă mișcarea începe să devină un fenomen de masă. Nu mi-ar plăcea ca intermedierea să fie încredințată hazardului. Căci fără pregătirea „terenului”, procesul receptării ar putea să dureze chiar ani în șir. Iar în ce privește reforma socială, nu cred în doctrina dezvoltării firești și nu doresc să asist cu brațele încrucișate la alte și alte eșecuri. Încep să-mi pierd răbdarea…

Autorul activează de zece ani ca ziarist-redactor. A participat la crearea unui studio de televiziune și radio comercial, regional, și la întemeierea a două publicații săptămînale regionale. În prezent încearcă să înființeze o școală de jurnalistică în Secuime, la Odorheiu Secuiesc.

Traducerea: Florica PERIAN
2000.09.27.

articolul în format *.pdf