Alexandru PECICAN
Stimate doamne și stimați domni!
Problema transilvană 
Situația creată după încheierea conflictului în fosta Iugoslavie precum și evoluțiile politice ale unor state europene, din ultimul timp, demonstrează încă o dată necesitatea ca procesul de integrare europeană să fie însoțit de un program de reconciliere a popoarelor din Europa Centrală și de Răsărit.

Pentru realizarea acestui deziderat nu sînt suficiente întîlnirile politice la nivel înalt și nici semnarea unor tratate, convenții și protocoale.

Este necesar un program educațional de lungă durată pentru ca tinerele generații ale popoarelor ce trăiesc pe acest areal să se cunoască reciproc, să intre în dialog și să colaboreze în vederea realizării viitorului comun într-o Europă unită și prosperă.

Înființarea unui post de televiziune româno-maghiar, după modelul franco-german al canalului TV Arte ar răspunde pe deplin acestui deziderat.

La proiect ar putea adera și alte țări din Europa Centrală: Austria, Cehia, Slovacia, Ucraina, Iugoslavia, Slovenia, Bosnia-Herțegovina etc.

Acest post de televiziune cultural, multietnic și multiconfesional ar transmite muzică, filme, teatru, dans, folclor, reportaje, mese rotunde etc. contribuind decisiv la cunoașterea reciprocă a popoarelor din această parte a Europei.

În sensul celor prezentate mai sus propun persoanelor interesate, organizațiilor culturale și tuturor celor ce cred în viitorul comun, într-o Europă unită, un dialog pe această temă.

Sînteți invitat(ă) să vă pronunțați în această problemă public sau prin intermediul unei corespondențe private adresate mie. Reacția dumneavoastră va fi bine primită, oricare ar fi ea.

Pentru conformitate,
Regizor Alexandru Pecican
e-mail:
alexpec_1956@yahoo.com
alexpec_1956@excite.com

2000.11.07.

articolul în format *.pdf