Gabriel ANDREESCU
Un partid pro-european
Alegeri 
Îl citez pe William Totok, care la rîndul lui cita o constatare a postului național de radio Deutsch landfunk din 27 noiembrie 2000: „De acum încolo în România nimic nu va mai fi așa cum a fost pînă astăzi”. Dar România din 27 noiembrie diferă de cea din 26 noiembrie în sensul că diferim noi, s-a schimbat înțelegerea noastră față de ceea ce ne înconjoară. Ne dăm seama, era aproape firesc ca societatea românească să arate în felul descris de vot. Cu o presă vulgară, agresivă și simplificatoare, cu o clasă politică iresponsabilă, cu un grad de corupție care mătură toate categoriile profesionale și nu mai puțin, cele formatoare – profesorii, preoții etc. – cu instituții devenite adevărate instrumente ale crimei organizate – vezi atitudinea marilor șefi ai Poliției și ai Vămilor – era inerent ca oamenii și în special tînăra generație să se lase agățată de discursul demagog, populist și ultraextremist – așa-zis „justițiar – al lui Corneliu Vadim Tudor și al semenilor săi.

Dar principalele concluzii ale votului din 26 noiembrie (desigur, în conexiune cu istoria anterioară a opțiunilor electorale) sînt, după opinia mea, următoarele:
– populația votează în cea mai mare parte negativ, neregăsindu-se în nici o formațiune politică care să-i ofere un confort moral și psihologic;
– ea are o teribilă foame justițiară, aflată pe punctul de a depăși teama de instabilitate socială;
– este gata să se miște amplu dintr-o parte în alta a spectrului politic dacă un semnal nou îi atrage interesul și o convinge;
– se abține într-o proporție importantă de la vot nu pentru că ar fi indiferent㠖 vezi principala diferență a sondajelor față de rezultate: prezența la vot – ci pentru că nu se poate identifica cu o formațiune politică.

Alegerile actuale dezmint flagrant ipoteza unui „analist” de acum vreo doi ani, că piața politică ar fi „plină”. Pe de altă parte, efluviul de apariții, cum a fost partidul lui Radu Vasile sau partidul lui Viorel Lis – sau imediat după alegeri, formula Noii Opoziții Democratice, scrisă cu literă groasă în ziare deasupra numelui lui Ticu Dumitrescu – arată cît de superficial și de ridicol se poate răspunde acestei nevoi.

Cîtă imaginație va avea viața? Cum viața este formată din propunerile fiecăruia, aș interveni la rîndul meu pentru a spune că noile construcții politice ar fi bine să nu plece din neant. Ci de la „capitalul cîștigat”, astăzi singura probă de identitate într-o lume fluă și pe măsură suspicioasă. Cîte prezențe mai larg cunoscute s-au salvat oare nepătate de compromisul mizer al formațiunilor și liderilor desfășurați în spațiul public? Unele există. Sub numele lor s-ar putea construi un partid care să exprime voința europeană a obiectivelor, competența mijloacelor cît și capacitatea instituțională de a funcționa în mediul atît de ostil organizațiilor, care este România.

Astfel de inițiative pot însă rata ușor oportunitatea. Un real pericol ar fi constituirea formațiunii „prin strigare”. Un partid funcțional trebuie să asigure solidaritatea membrilor nu doar în jurul unor idei, ci în jurul detaliilor a ceea ce înseamnă aceste idei. Nu pentru democrație, ci pentru un anumit mod de a gîndi democrația; nu pentru reformă, ci un anume fel de a defini reforma. Determinarea precisă a perspectivelor și obiectivelor unei formațiuni politice este necesară înainte de asocierea marii mase a membrilor – asociere „pentru ceva”, nu „la ceva”.

Tot de construcția instituțională ține realizarea simultană a democrației interne și a disciplinei de partid. Nu poți cere disciplină fără să asiguri un spațiu de afirmare internă, la fel cum realizarea democrației de partid impune res pectul regulilor de joc. Un partid adresîndu-se nevoii fundamentale de justiție, de competenț㠖 aceasta este miza unei formațiuni de viitor – impune rigoare în selectarea membrilor.

Dar pericolul cel mai concret în eventualitatea transformării unei formațiuni civice într-un partid mi se pare regionalizarea sa. Încurajarea unei astfel de tendințe în absența mișcărilor regionale în celelalte provincii ale țării – Partidul Moldovenilor s-a dizolvat, atît era de legat de liderul său; nici vorbă de un partid în Muntenia – ar marginaliza din start inițiativa. Cît poate să conteze o formațiune de cîteva procente, dacă viața politică este dominată în proporție de 70% de către P.D.S.R. și P.R.M., afirmîndu-se, cum spunea Molnár Gusztáv, conform principiului vaselor comunicante? Pentru a deveni un partid cu miză națională trebuie să-ți asumi marile teme naționale. Astăzi miza constă, cum au arătat-o alegerile, în agregarea unei voințe majoritare în jurul ideii unei societăți decente. Nici majoritatea, nici decența socială nu pot fi atinse dintr-un colț al țării, oricare ar fi el și oricît ar fi el de „pro-european”.

2000.11.27.

articolul în format *.pdf