ÁGOSTON Vilmos
Cot la cot pentru România!
Alegeri 
Acum, cînd forma extremă a concepției sonantil, ura și prejudecățile rasiale își desfășoară din nou marșul triumfal în România, cînd la un braț distanță de noi aproapele nostru încearcă să se refugieze din fața mizeriei, a dezamăgirii politice, a miturilor năruite, a lipsei de perspective, sporind povara destinului vitreg prin excomunicarea altor națiuni și etnii, în speranța că exclusivismul, invidia socială și instigarea împotriva altor popoare îi va aduce dreptatea socială, bogăția națională și bucuria naivă a copilăriei, este deosebit de important ca în acești ani de restriște țările vecine și cele mai îndepărtate deopotrivă să se pregătească pentru viitor:

Să nu boicoteze România!
Deși rezultatul alegerilor care au avut loc în România la 26 noiembrie 2000 a fost fundamental anti-occidental, majoritatea s-a săturat de promisiuni, de tergiversări și s-a răsculat împotriva europenității de rangul doi care i s-a impus, împotriva sărăciei crescînde, fără ca al doilea scrutin al alegerilor prezidențiale să fi oferit alegătorilor o nouă alternativă. Cu toate acestea, nu ar fi salutar ca oamenii de bun simț să-și întoarcă spatele către România.

Nu spun că, din cei 17 milioane de cetățeni cu drept de vot, peste 4 milioane nu și-au ales drept conducător pe același Iliescu, pe care l-au suspectat pentru pogromul de la Tîrgu Mureș și cele două mineriade care au făcut ravagii în București. În ultimii ani a fost considerat drept omul care, în loc de integrarea occidentală, a fost adept al aderării la blocul răsăritean, a împiedicat res tructurarea economică, a amînat restituirea bunurilor expropriate de regimul comunist, a menținut șomajul în sînul întreprinderilor, a frînat privatizarea, sporind astfel deficitul bugetar; cu alte cuvinte, a fost principala cauză a întîrzierii procesului de integrare, în perioada 1990-1996, cu efecte și pe următoarele decenii. Atracției sale față de blocul răsăritean i-a convenit obligativitatea vizelor pentru țările occidentale; nu a grăbit aderarea la NATO și România s-a îndepărtat tot mai mult de obiectivele Uniunii Europene. În plus, este îndeobște cunoscută retorica populistă împotriva minorității maghiare, dar și a celorlalte, folosite atît de el cît și de Adrian Năstase.

Nu spun că peste 3 milioane de alegători nu s-au alăturat marelui poet al „răposatului”, C.V. Tudor, fiind partizani ai xenofobiei, ai antisemitismului fără evrei, ai neofascismului și ai unei imagini a viitorului în care ordinea se face după modelul Dracula-Țepeș.

Nu spun că peste 5 milioane de alegători nu au stat acasă și au molfăit semințe de dovleac, în timp ce urmăreau la televizor jocul Poți fi miliardar. Și s-au lăsat în așa măsură stăpîniți de dorul milioanelor, încît nu s-au mai dus să voteze. – Să fim serioși, dom’le, acest vot e praf aruncat în ochi de către putere! E bun doar – s-au gîndit ei – pentru ca unii „de sus” să aibă din nou slujbe, pîine, mașini de cîteva milioane. Pe urmă trebuie să votăm din nou și vine următorul, fiindcă și lui îi trebuie slujbă bună, pîine bună, automobil bun. Mai exact, de la o vreme, următorii rămîn mereu aceiași. Să ne lase în pace – s-au gîndit ei – că nouă oricum nu ne rămîn decît semințe de dovleac, Bingo și serialele latino-americane. Am devenit rozători de semințe, postmoderni într-o Românie premodernă. Noua mafie economico-politică tot n-o putem stăvili. Legislația, executivul, justiția sînt toate în mîinile lor. Și atunci de ce să mai mergem la vot? Ce să facem, dom’le, dacă nu avem cu cine să votăm? Aici toți au fost compromiși – spun ei, gîndindu-se că cel puțin în fața televizorului văd visuri democratice: oricine poate fi miliardar. Că nici asta nu e decît o nouă scamatorie? Tertip de reclame, indicator al vizionării, noi cîștiguri pentru unii? S-ar putea, dar măcar îți face plăcerea! E bine de știut că în lumea asta există ceva în care nu te angajezi dintr-o situație din capul locului dezavantajoasă: oricine poate juca la Bingo cu șanse egale. Prin urmare, nu s-au mai dus să voteze.
Cred că are dreptate Mircea Boari, care la ancheta revistei transilvane româno-maghiare, Provincia, a răspuns, după primul scrutin al alegerilor prezidențiale, că probabil nu se poate decide dacă există, în general, un „rău mai mic”, pentru care trebuie să se voteze neapărat la al doilea tur de scrutin.

Nu vreau să spun că discursul parlamentar românesc din anii următori (și din acest punct de vedere este indiferent dacă fotoliul prezidențial a fost ocupat de Iliescu sau de Vadim Tudor) nu va avea un efect negativ asupra dezbaterilor parlamentare și electorale din Ungaria și nu va oferi un colac de salvare partizanilor-sonantil din Ungaria, în încercarea lor de a-și spori tabăra alegătorilor, cu texte despre sînge, neam și pămînt strămoșesc. Cei care vor ține perorații în legătură cu „re-anexarea”, să se gîndească: oare ce vor face în parlamentul ungar încoronat cu votul celor cîteva milioane din teritoriile eventual „re-anexate”, care îi urăsc pe evrei și maghiari deopotrivă?

Eu nu spun că organizația care reprezintă interesele maghiarimii și românii liberali sau partidele de centru dreapta nu au nici o vină pentru că nu au recunoscut pericolul și nu au lansat un candidat comun, ba mai mult: au sărbătorit cu șampanie primul tur de scrutin, ceea ce nu se cade nici la ospățul de înmormîntare. În timp ce colecționari abili de semnături umblau prin tîrgul sufletelor „maghiare”, pentru ca, după modelul lui Gogol, să demonstreze că și ei au moșie și tabără electorală, și lor li se cuvine o bucată de pîine, o friptură, un automobil bun, au creat în rîndurile alegătorilor maghiari aparența că depinde numai de ei – ca la Bingo – dacă Ungaria îi primește sau nu. În schimb li se cere doar să semneze, dar – spre deosebire de practica din Germania sau Israel – să nu se stabilească în Ungaria și să nu își prelungească prea mult șederea acolo. Cînd toate acestea vor ieși la iveală, sau încep eventual pogromurile naționale-etnice în România și va fi evident că nici noul guvern român nu are intenția să rezolve cererile privind învățămîntul și folosirea limbii, anulînd hotărîrile de guvern referitoare la acestea, putem să ne pregătim pentru viitor: pentru o nouă perioadă a speranțelor maghiare spulberate.

Eu nu spun nici că în viitor vor beneficia de siguranță investitorii străini, sau turiștii din Ungaria, Israel și Occident, sau că tratativele cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, respectiv alte instituții internaționale, vor progresa cu ușurință, ori că din capul locului vor fi respectate promisiunile.

Firește, nu spun că Occidentul trebuie să strîngă la piept partizanii sonantil-ului demagog sau antisemiții și să se comporte ca și cînd nu ar avea probleme cu ei. Nu spun că aplaudăm în viitor orice opțiune proastă a conducătorilor, sau că la nivel internațional trebuie să dăm crezare ipocriziei cu față nouă, de tip „construim capitalismul”. Nu spun că mass- media, care în loc de reportaje faptice se bazează pe declarațiile făcute în cursul unor turnee diplomatice, sau tabăra politicienilor occidentali trebuie să acrediteze ceea ce toată lumea ar vrea să audă din partea noii puteri. Care va promite totul, ca să aibă mînă liberă în interior pentru molfăitul semințelor de dovleac și revopsirea mafiei politico-economice.

Eu spun doar că auzim deja strigăte de ajutor din vecini: să mergem acolo ca să ajutăm și nu ca să distrugem. Trebuie sprijinite în primul rînd organizațiile civile și extraparlamentare, instituțiile sociale private, bucătăriile populare care se vor înființa. Povara tuturor acestora va fi în viitor mai mare decît am crede. Și, ceea ce e foarte important: nu este permis să se ofere ajutorul pe baze rasiale, religioase sau etnice.

Alegătorii maghiari să nu sprijine introducerea unor dispoziții vamale restrictive, ci să ajute cele peste 2500 de întreprinderi mixte româno-maghiare pentru continuarea funcționării lor transfrontaliere, căci activitatea constructivă a acestor mici întreprinzători, multilingvismul benevol, sistemul relațiilor lipsite de prejudecăți, reprezintă garanția multiculturalismului spontan.

Să respectăm apărarea nevinovăției și să nu căutăm mafia la hotare, ci să ne adresăm cu încredere oamenilor de afaceri și turiștilor români care vin în vizită. Fiindcă mafia nu stă gură-cască la graniță, ci la Budapesta, pe Cheiul Dunării.

Să recunoaștem că cele două teorii mari de organizare a societății din secolul XX, comunismul și național-socialismul, dar și toate variantele lor neo-, respectiv sonantil au dus la crimă împotriva umanității. În secolul XXI Europa trebuie să caute o cale nouă, soluții noi pentru problemele fundamentale din acest spațiu. Una dintre posibilități este înființarea și sprijinirea unor noi organizații transnaționale, bazate pe regionalitatea europeană, care se opun diferitelor claustrări etnice-naționale.

O eventuală închidere față de România nu ar diminua, ci ar spori șansele dictaturii. Nici pe Hitler, nici pe Stalin, iar nici pe susținătorii lui Ceaușescu, Hussein sau Miloșevici, boicotul nu i-a clătinat în convingerea că ei nu sînt cei care cauzează suferința, ci partea care suferă excluderea nedreaptă. Să nu pricinuim celor subjugați o mizerie mai mare, închizînd hotarele, suprimînd relațiile, boicotînd economia țării, epuizînd rezervele ei de alimente și energie. Sper că cei de acolo își mai aduc aminte de duminicile fără benzină pentru mașinile cu număr par sau impar, de iernile în care au stat la coadă în fața magazinelor epocii de aur, pentru „pi cioare de pui-Adidas”. Cu revolta lor electorală de acum au devenit totuși călători în timp: nu în viitor, ci în trecutul în care s-au refugiat.

Să ajutăm România, pentru ca poporul român să-și regăsească ființa lipsită de suspiciuni, de teamă față de străini, capabilă de simpatie, de înfrîngerea dificultăților și de proeminență intelectuală. S-o ajutăm să suporte guvernele de iarnă, arbitrariul puterii alese de ea însăși, țara cerșetorilor, a cîinilor vagabonzi, a bărbaților și femeilor fără slujbe, a tinerilor lipsiți de perspective, care se pregătesc să emigreze.

Să ne gîndim că e vorba numai de patru ani. Sau și mai puțin. Să ajutăm, pentru ca în România să mai fie alegeri democratice.

Budapesta, 4 decembrie 2000

Traducerea: Florica PERIAN
2000.11.27.

articolul în format *.pdf