Sabina FATI
Cum a devenit Ion Iliescu democratul salvator
 
Clasamentul prezidențiabililor după primul tur de scrutin plasează din nou România într-o zonă ambiguă, apropiată de cea a statelor din fosta URSS, în care pentru prespălarea neocomuniștilor, se inventează un lider de extremă dreapta, popular, extravagant, cu proiecte dictatoriale, controlat sau în orice caz controlabil de comuniștii reformați. Prin alăturarea celor doi, extremistul naționalist este pus la zid, de lumea democratică și de elitele autohtone angajate, iar liderul comunist se transformă din lupul cel rău în salvatorul democrației, fiind susținut de cei mai încrîncenați și mai activi lideri de opinie.

Dacă Ion Iliescu intra în turul doi cu unul din candidații dreptei, ar fi avut de luptat serios cu propriul său trecut și ar fi trebuit să facă față nu doar tirului presei străine și interne, dar și confruntărilor televizate directe, din care nu ar fi ieșit deloc avantajat. Pentru toată lumea, chiar și pentru cei dezamăgiți de guvernarea ultimilor ani, Iliescu ar fi fost în primul rînd reprezentantul trecutului.

De aceea strategii P.D.S.R. au ales calea cea mai grea, dar și cea mai sigură pentru ascensiunea lui Ion Iliescu. Cu două săptămîni înaintea primului tur de scrutin, cînd domnul Iliescu era instalat confortabil în fruntea sondajelor, aproape brusc a început să crească Vadim Tudor, cam cu tot atîtea procente cu cît scădea Ion Iliescu. Explicația cea mai simplă și mai la îndemînă a fost că emisiunile televizate l-au favorizat pe liderul extremist, dar rezultatele primului scrutin au fost mult peste așteptările sondajelor de opinie, față de care Vadim aproape și-a dublat electoratul, clasîndu-se la mare distanță față de candidații dreptei și lăsîndu-i astfel cale liberă către Cotroceni lui Ion Iliescu.

Intrarea liderului P.D.S.R. în cursa finală alături de Vadim Tudor era cea mai sigură strategie de cîștigare completă a puterii de către partidul lui Ion Iliescu. Partea cea mai grea a acestei strategii a fost pusă în practică de partidele coaliției de guvernămînt, care s-au prezentat dezbinate în fața alegătorilor, după ce patru ani s-au hărțuit unele pe altele, punînd-și reciproc bețe în roate. Există suspiciunea că aceste neînțelegeri, care au culminat cu războiul fratricid dintre P.N.L. și P.N.Ț.C.D., au fost alimentate din interior de clienți ai securității ceaușiste, dar nici unul dintre liderii dreptei nu a ținut cont de atenționările președintelui Constantinescu, care spunea la sfîrșitul lui februarie că actuala coaliție a fost subminată permanent de oameni ai vechii securități dedicați principalului partid de opoziție. Șefii partidelor din coaliție n-au reușit sau n-au vrut să învețe prea mult din lecția primită de șeful statului, singurul care a recunoscut că a fost învins „de fosta clasă a activiștilor politici și de vechii securiști”.

Declarațiile succesive făcute în această privință de Emil Constantinescu nu au fost luate prea în serios nici de opinia publică, nici de clasa politică, fiind puse mereu pe seama insatisfacțiilor și nereușitelor fostului președinte. Cum a recunoscut el însuși, Constantinescu și forțele democratice cîștigaseră alegerile, dar n-au putut lua puterea. Cu alte cuvinte pîrghiile puterii au rămas tot în mîinile celor care au știut ce să facă cu ea în perioada imediat postdecembristă. Și care iată, prin mijloace democratice, i-au readus în fruntea țării, de data aceasta ca salvatori ai democrației, pe Iliescu și ai lui.

După al doilea tur de scrutin s-a văzut că 16 la sută dintre alegătorii lui Vadim Tudor din primul tur au optat în al doilea pentru Ion Iliescu, migrația în sens invers dinspre Iliescu spre Vadim fiind de 4 la sută. Deci peste 10 la sută din cei care l-au ales pe liderul extremist în primul tur s-au răzgîndit și au votat pentru președintele P.D.S.R. Pare greu de crezut că în această ecuație ar fi doar jocul hazardului și presiunea mediilor de informare intrate în alertă. Experiențele și tehnicile de manipulare folosite de partidul lui Ion Iliescu în perioada primilor șapte ani de mandat în care a înscenat mișcări de stradă, a comandat mineriade, a pus la cale conflicte interetnice, nu trebuie trecute cu vederea.

Inventivitatea strategilor P.D.S.R., nu merge însă prea departe. Folosindu-se mai degrabă de metodele vechi, uzate deja de multe state ale spațiului CSI, ei au reușit totuși să-și atingă obiectivele: Ion Iliescu a devenit peste noapte democratul care a reușit să învingă extremismul și în care se pun acum mari speranțe, iar P.D.S.R. a reușit astfel să pună mîna pe întreg arsenalul puterii.

Liderii acestui partid par la fel de conservatori ca acum patru ani, iar din momentul cîștigării alegerilor și pînă acum nu au dat nici un fel de semnale pozitive Occidentului. Vor guverna duplicitar, se vor lăsa sprijiniți de P.R.M. în Parlament, vor încetini reforma, se vor îndepărta încet dar sigur de lumea civilizată, dar vor face multă politică de vitrină, încercînd să convingă în stînga și dreapta, despre progresele democrației în România. În momente dificile și problematice vor scoate marota extremismului și o vor flutura Occidentului, legitimînd-se de cîte ori e nevoie cu această sperietoare, ținută altminteri sub control.

2000.11.27.

articolul în format *.pdf