DÁNIEL Károly
Inventarul unui caz încheiat
Ecou 
În viața mea nu am citit un ziar în acest fel.

În drum spre policlinică, am rugat-o pe Csilla să-mi dea „ceva” de citit. Orice! Poate că și ea a pescuit din turnul de ziare doar întîmplător tocmai Provincia, suplimentul cotidianului Krónika. L-am citit de la început pînă la sfîrșit, ca pe un roman, coloană de coloană, pagină de pagină. O cremă a inteligenței încearcă să răspundă (în maghiară, română, germană) la întrebarea: există literatură transilvană, respectiv prin ce este transilvană literatura de aici?

Sînt puțini cititorii pe care nu i-ar interesa răspunsurile, mai ales dacă sînt semnate de cei ce urmează (în ordine alfabetică): Ágoston Vilmos, Balázs Imre József, Dávid Gyula, Demény Péter, Gyímesi Éva, Kovács András Ferenc, Láng Zsolt, Molnár Gusztáv, Selyem Zsuzsa, Szilágyi Júlia, Vida Gábor. Sau în limba română de Al. Cistelecan, Livius Ciocârlie, Cornel Moraru, Ioan Mușlea, Ovidiu Pecican, Traian Ștef, Daniel Vighi, respectiv în limba germană, de Eginald Schlattner, William Totok, Joachim Wittstock. Sau de marile personalități rechemate la judecată: Kuncz Aladár, Kós Károly, Makkai Sándor, Constantin Noica, Mircea Zaciu.

Cît de mare a trebuit să fie constrîngerea etică și – ca un gînd ulterior – cutezanța mea de a participa la discuții într-o societate atît de ilustră!
Gyímesi
Éva și-a exprimat deja în 1986 opinia că transilvanismul este ideologia oamenilor de litere, și că, pentru ea, hotărîtoare sînt trăsăturile estetice și etice. Dar, oare, nu tocmai scriitorii – elita gînditorilor – sînt cei care, formulînd cu claritate, pot să toarne în formă ceea ce simt și regretă cititorii lor? În 1931 Kós Károly formulează astfel: în 1848 delegații sași au votat uniunea sub presiunea teroarei, iar episcopul român și-a dat votul doar în nume propriu „și nici națiunea maghiară și secuiască nu au fost în întregul lor adepte ale unirii cu Ungaria”. În schimb, în 1918 maghiarimea în Transilvania (…) nu a votat această unire, iar națiunea săsească a consimțit să voteze unirea numai după îndelungate ezitări. Nici românii nu au fost în totalitatea lor adepți ai unirii necondiționate. Istoria s-a repetat: adunarea din 1918 de la Alba Iulia este uluitor de asemănătoare cu adunarea din 1848 de la Cluj, doar polii s-au schimbat.

Și Makkai Sándor a afirmat deja în 1931 c㠄noi nu dispunem de nici un fel de imperiu pămîntesc”, dar „un milion și jumătate de oameni are și trebuie să aibă forța proprie, pentru a se putea îngriji de toate nevoile materiale și spirituale din cercul propriu. (…) Instinctul de viață țipă pentru un forum care oferă protecție, care judecă drept, care stabilește obligațiile și care doboară și ridică prin autoritatea sa morală.”

„O comunitate conștientă, care vrea să trăiască, nu poate dăinui fără acesta și dacă se consideră incapabilă să îl creeze și-a rostit condamnarea la moarte.”
Legea geometrică a cercului dovedește că indiferent în ce direcție se îndreaptă extremismul, în cele din urmă întîlnește extrema opusă. În 1940, (aflat deja în Ungaria), Makkai ajunge să simpatizeze nu numai Garda de Fier, ci și pe Zelea Codreanu însuși.

Angehörigkeit an der Deutschen Kultur – iată formularea cea mai democratică pe care a produs-o vreodată democrația practicantă. Apartenența la cultura germană. Dacă cineva a știut să recite o baladă de Goethe, dacă a putut să probeze că în copilărie mama sa l-a adormit cu cîntecul lui Brahms – a fost socotit ca fiind german. Am putea spune, împreună cu Gyímesi Éva, că și aceasta e o abordare literară de ideologie. (Nici n-a avut viață lungă!)

Iată-mă și pe mine, care nu sînt scriitor și nici întrebat nu am fost, luînd cuvîntul în legătură cu problema: de ce este transilvană literatura din Transilvania. Și astfel – în ce mă privește – am spus deja că ea există, este o realitate perceptibilă, fiindcă este impregnată de suferința, de lipsurile și asprimea vremurilor și a vremii, care conferă un iz particular scrierilor care s-au născut aici, determinîndu-le. Ea dispare doar sub cercetarea microscopică, fiindcă este transilvană în întregul ei și nu în detalii.

O operă devine transilvan㠖 dacă e reușită. Dacă rămîne vie timp de douăzeci de ani și dacă peste douăzeci de ani se poate spune despre ea: este o autentică lucrare transilvană.

Se poate crea o operă transilvană în strada Brassai nr. 15 din Cluj, dar – probabil – nu se poate crea operă nontransilvană la poalele Harghitei.

Timișorean fiind, am crescut citind operele grupării Nyugat și mi-am putut da seama cît de exotice erau volumele legate în pîslă pe care le edita Szépmíves Céh, sau cît de bine stăteau alături pe raft Nyírő József și Karácsony Benő. (E adevărat, Karácsony Benő a rămas cel care a fost, nu la fel și Nyírő József.) Desigur, munți sînt și în alte părți, dar poate nu sînt așa de albaștri. Și poate că sînt și copii care păstoresc, dar nu se văd siliți să mănînce friptură de vultur. Evident, operele nu au fost scrise cu intenția de a fi transilvane, abia mai tîrziu a ieșit la iveală că nu pot fi transplantate decît împreună cu pămîntul lor, fiindcă dacă nu își trag ceva din acesta se pipernicesc.

Provincia (Provincia) este partea organică a marelui întreg. Atomul conține întregul univers și este guvernat de același legi. Din microcosmosul lui Bartók un străin poate afla despre maghiarime mai mult decît dintr-o enciclopedie în șapte volume. Platon a spus: dacă vrei să cunoști un popor ascultă-i muzica.

Transilvanitatea este inventarul unui caz închis. Balada rădăcinilor. Modernitatea considerată a fi obligatorie, preluată cu plecăciune, nu este în folosul transilvanității. Globalizarea nu este drumul spre universalitate. În schimb adîncimea rădăcinilor poate fi impresionantă. Căci chiar dacă suma detaliilor nu dă întregul, caracteristica detaliilor indică apartenența la un întreg.

G. Halmos, simpaticul și iubitul nostru pianist, aflat tocmai într-o criză familială și financiară, mi-a arătat fotografia dintr-o revistă a pianistului Anda Géza, care trăia la Paris, într-o încăpere cît o sală, exersînd la un pian Steinway, pe perete un tablou Renoir original. – Putem fi comparați? – a întrebat Halmos. Unul exploatat, celălalt răsfățat și menajat. Dar toate acestea ar putea să-l intereseze pe ascultător? Ori dacă o operă se naște pe o masă de scris din lemn de trandafir, sau pe un scaun de bucătărie primitiv? Mizeria nu este o condiție, este doar un mediu determinant. Nu trebuie neapărat să fii tuberculos pentru a putea interpreta un Chopin „autentic” – a spus Arthur Rubinstein, un alt mare pianist.

Erorile încep cu consacrarea ca sfînt. Cu afirmația că o operă este bună pentru că este transilvană (deși s-ar putea). Mikes nu a destinat Transilvaniei primele sale eseuri, ci limbii maghiare și literaturii maghiare. El învață eseul să vorbească în limba maghiară și întinde astfel mîna celorlalți mari (celor capabili să înțeleagă semnificația gestului) peste timp și spațiu.
Poate să înțeleagă un străin ce este transilvanitatea?

Cînd am explicat timp de o jumătate de zi unui oaspete american necesitatea școlilor maghiare pe meleagurile noastre, în cele din urmă a dat din cap cu înțelegere și a tras concluzia și pentru el și pentru noi: autoritățile trebuie să permită copiilor maghiari să frecventeze și ei școlile românești. Și respectivul nu era idiot, ci profesor universitar. Dar…

Ce înseamnă Transilvania din punct de vedere lingvistic? Cînd, „preșcolar” fiind, umblam în casa familiei lui Kányádi Sándor sau a lui Szabó Gyula și abia îndrăzneam să-mi deschid gura, fiindcă maghiara mea timișoreană suna acolo atît de fals ca și cum aș fi vorbit o altă limbă. Deși ei nicidecum nu vorbeau „în dialect”. Iată acel inefabil, imposibil de definit – dar prezent.

*


Dintre cei care au răspuns la întrebare, numai Dávid Gyula și Ioan Mușlea abordează problema cu ținută academică, urmărind cu atenție cursul lucrurilor. Ioan Mușlea consideră că aproximativ din 1970 literatura maghiară se află în situație de dependență față de cea din țara-mamă. În ce îi privește pe germani, situația e diferită, fiindcă ei înșiși trăiesc deja în țara-mamă, iar literatura română din Transilvania are un efect înviorător asupra celei de dincolo de Carpați, neașteptînd să fie animată de acolo.

1925, Timișoara; Policlinica cu plată, Cluj, medic primar pediatru, Școala teologică sanitară, Cluj, profesor; Misi bácsi rózsafái, Cluj, 2000.


Traducerea: Florica PERIAN
2001.01.14.

articolul în format *.pdf