Alexandru ZUB
Diversitatea benefică
Ancheta Provinciei 
1. O imagine cît mai completă a oricărei realități istorice e întotdeauna de dorit. Răspunsul meu nu poate fi decît pozitiv, dar știu că există și adepți ai discursurilor paralele. În cazul de față, s-a dorit mult timp escamotarea unei sinteze la care să participe specialiști din toate comunitățile transilvane, politica de uniformizare etno-culturală a spațiului respectiv prevalînd categoric asupra diversității reale, durabile și benefice, chiar dacă produsă pe seama unor tensiuni inerente. Înainte de 1990 se evita pînă și denumirea provinciilor istorice, preferîndu-se combinații de puncte cardinale (nord, nord-vest, nord-est etc.), ca nu cumva să se creadă că unitatea națională n-ar fi deplină și monolitică. Era o expresie a voluntarismului politic, din care au rezultat atîtea hotărîri nefericite pentru populația României. A regîndi ansamblul, ținînd seama însă de specificul fiecărei părți și de dreptul oricui la diferență, e acum o exigență pe care integrarea europeană o preface în imperativ. Istoriografia își are desigur rostul ei în acest proces. Însă și fără a invoca rațiuni de oportunitate geopolitică, evoluția profesională în acest domeniu trebuia să conducă spre o asemenea sinteză. Unele încercări s-au făcut și pînă acum, dar socot că a venit timpul ca breasla istoriografică să ia în seamă urgența proiectului.

2. În mod normal, soluția ar trebui să rezulte din faptul că există, de trei decenii, o comisie mixtă, cu preocupări mai ample, însă interesată îndeosebi de problematica transilvană. Cum aceasta n-a dus la nici o sinteză comună, care să răspundă exigenței deja invocate, este cazul ca anumite organisme ale societății civile să preia misiunea și să caute soluțiile practice. Folosesc anume pluralul, cînd e vorba de un asemenea proiect, fiindcă în gîndul meu numai așa se poate ajunge, treptat, la răspunsuri mai bune susceptibile să pună de acord, pe cît posibil, adevărul, cu sensibilitățile existente într-o comunitate sau alta. O dezbatere preliminară, la care să ia parte și specialiști din domeniile conexe, ar putea aduce nu numai limpeziri în definirea proiectului, dar și sugestii de punere în operă.

3. Nu se poate face, acum, inventarul lor. Unele sugestii sînt de găsit însă în revista Xenopoliana, scoasă la Iași, ca buletin al Fundației Academice A.D. Xenopol, cu numere tematice despre Învățămîntul istoric azi (III, 1995), Naționalism, etnicitate, minorități (V, 1997), Confesiune, societate, națiune (VII, 1999), ca și în volumul editat de Lucian Nastasă, sub aceeași egidă, Studii istorice româno-ungare (1999). Ultimul demers conține și un grupaj privind Manualul de istorie – instrument în relațiile interetnice, iar prefața se intitulează, programatic, De la confruntare la emulație. Nu e cazul să insist.

1934, Vîrfu-Cîmpului (jud. Botoșani); Institutul de Istorie și Arheologie A. D. Xenopol, director; Orizont închis. Istoriografia română sub comunism, București, 2000.


2001.01.14.

articolul în format *.pdf