Traian ȘTEF
La o răscruce politică
Ardealul politic 
În ianuarie 2001 au avut loc, concomitent, două congrese partidice, ale P.D.S.R. și P.N.Ț.C.D. De asemenea, în februarie va avea loc și congresul P.N.L. În toate cazurile, liderii vîrstnici s-au retras, mai de voie, mai de nevoie. Ion Iliescu, glorios la Cotroceni, Ion Diaconescu, în uitare, Mircea Ionescu Quintus, pe un scaun de senator. Deși ales pînă la urmă în cea mai înaltă funcție, popularitatea lui Ion Iliescu scăzuse sub a partidului, el nereușind să devină un lider social-democrat de tip european. Ion Diaconescu căzuse, îmi pare rău pentru impolitețe, în ridicol și nu mai avea nici autoritatea vîrstei, nici una morală într-un P.N.Ț.C.D. marcat de lupte interne și de interese. Mircea Ionescu Quintus, octogenar dat în vileag că ar fi colaborat cu Securitatea, cu Valeriu Stoica în spate și lider de fapt al partidului, nu și-a pierdut, cel puțin, umorul.

Această schimbare de generație a fost considerată cel mai important eveniment politic postdecembrist. S-a apreciat că în acest fel dispar înseși partidele istorice. Deși ele rămîn, în formă, ca denumire, noii președinți aduc prin personalitatea lor, un fond nou, pentru că nu au nimic comun cu paseismul vechilor lideri, cu anticomunismul sau comunismul acestora, nu sînt legați de tradiția partidului respectiv, atrag cu ei preocuparea pentru prezent și viitor. Dacă în cazul P.D.S.R. lucrurile au mers ca la carte sub semnul unanimității și lui Adrian Năstase nu-i rămăsese decît poza oficială de președinte, în P.N.Ț.C.D. s-a dat o adevărată bătălie pentru Andrei Marga: de la presiunea provinciei pînă la schimbarea statutului, cu lovituri de teatru, retrageri strategice, discursuri patetice, emoții, huiduieli și urale. Jurnaliștii care au analizat desfășurarea și rezultatele congresului P.N.Ț.C.D. au ajuns la concluzia că a avut loc un eveniment crucial în viața partidului, că acesta s-a salvat ca prin minune, iar opțiunea pentru Andrei Marga și prezența acestuia în funcția de președinte echivalează mai mult decît cu o relansare, cu o renaștere. Titlurile din presa de limbă română sînt semnificative: Schimbarea la față, Sfîrșitul romantismului (Cotidianul de Transilvania), Marga și renașterea P.N.Ț.C.D., Surpriza Marga (Ziua), Lovitură de teatru, Nu rîdeți de filosof (Evenimentul zilei) și altele. România liberă nu e decisă, oscilînd între scepticismul lui Octavian Paler (care acuză pragmatismul noilor președinți desemnați, iar în locul creștin-democrației ar prefera țărănismul tradițional – memoria și istoria, adică), și patetismul lui Alex Ștefănescu.

P.N.Ț.C.D. a rămas foarte singur după alegerile din 2000. La numele său au fost alăturate cu intenție rea, cu disperare, cu părere de rău, mai multe atribute care i-au creat o imagine foarte proastă: gerontocrație, guvernare dezastruoasă (pînă la urmă a fost considerat singurul vinovat), paseism, recursul la aura înaintașilor pentru acoperirea imposturii unor lideri de astăzi. Dacă imediat după revoluție și pînă în 1996 aveam impresia că reprezentanții inerției comuniste doreau distrugerea țărăniștilor, după moartea lui Corneliu Coposu am avut tot mai des impresia că țărăniștii înșiși luptau cu toate puterile să-și distrugă partidul. Părea, la un moment dat, că nici nu mai are vreun sens existența lui. A spus-o și un istoric cunoscut și multe lume începuse după alegeri să se obișnuiască cu gîndul. Șobolanii săpaseră deja noi galerii, iar Emil Constantinescu, care datorează P.N.Ț.C.D. prezența sa în manualele de istorie, a arătat că nu are nimic comun cu o anume morală a responsabilității. În opinia mea, era dator să rămînă în partid, să candideze chiar la președinția lui, să trudească în orice poziție, chiar umilă pentru revenirea lui pe prima scenă politică a țării.

Pe de altă parte, chiar gîndul că P.N.Ț.C.D. pierde odată cu el și o parte de istorie a provocat puțin nostalgie. Mai ales în Transilvania. Era un partid care se confunda în mare măsură cu naționalismul ardelean – dar nu unul xenofob, mai degrabă împărțit între țara „dodoloaț㔠în mîndria locală, cu greco-catolicismul cu lideri emblematici, martirizați, de o moralitate greu de acceptat de multe ori, cu un radicalism (liberal) deasupra liberalismului. În scrisul unor editorialiști dintre cei mai respectați se întrevede satisfacția că P.N.Ț.C.D. a rămas în picioare prin alegerea și asumarea funcției de către Andrei Marga. De asemenea, se simte deja o creștere de tonus în rîndurile țărăniștilor (dintre toate partidele, P.N.Ț.C.D. are membrii cei mai credincioși pentru că această credință s-a transmis prin tradiția politică familială, este legată în multe cazuri de privațiuni, închisoare, deportări). Ei și-au dorit mereu un lider și Andrei Marga a dovedit că are calitățile necesare unui lider, că știe să ajungă în frunte, că este totdeauna pregătit pentru funcție, că are proiecte premeditate pe lîngă viziunea sa de ansamblu asupra României, pe lîngă pragmatismul (filozofic) al cărui adept este. Dan Pavel apreciază c㠄Marga are abilități și talent de mare om politic”, „iar dacă va candida în 2004 la funcția de președinte al României, cu siguranță că P.N.Ț.C.D. va avea o locomotivă în frunte, capabilă să îl tragă înapoi în Parlament și chiar la guvernare”. Concluzia lui Cornel Nistorescu este că Andrei Marga nu e un „filosof nevinovat” ci un „om care vrea puterea, un competitor nemilos”. Iar în ce privește P.N.Ț.C.D., „un partid pe care-l credeam la pămînt, obosit și sfîșiat de orgolii ieftine, găsește resurse pentru redresare și lansează pe scena politică românească un om cu ambiții mari, dublate de cultură și o solidă experiență organizatorică”.

Primul gest politic al lui Andrei Marga, ca președinte, a fost alegerea de-a stînga și de-a dreapta sa a doi reprezentanți din celelalte provincii istorice, Vasile Lupu și Cătălin Chiriță. Dar puterea i-o conferă totuși, ardelenii. Cred că ardelenii vor și aștepta de la Andrei Marga semnale. El este de formație germană, adept al multiculturalismului, al subsidiarității și știe, cred, că din Transilvania va lua cea mai mare parte a voturilor. Unul dintre cele mai aplicate editoriale pe care le-am citit după congresul P.N.Ț.C.D. a fost al Ioanei Lupea în Cotidianul de Transilvania din 22 ianuarie. Noului președinte al P.N.Ț.C.D. i se mai oferă o oportunitate care ar fi chiar o misie: „șansa de a reface filonul transilvanist al P.N.Ț.C.D., poate crea acel partid transetnic despre care vorbesc intelectualii ardeleni, români și maghiari”. Cînd P.N.L. a semnat protocolul cu P.D.S.R. și își păstrează mulți reprezentanți pe unde sînt bucate dulci, cînd U.D.M.R. a semnat același protocol, cînd episcopul Tőkés László este îndepărtat tot mai mult de forumul unde se iau deciziile, cînd liderii săi sînt criticați pentru că iau decizii la București, într-un cerc restrîns, multe căi se deschid în fața lui Andrei Marga.

1954, Brădet (jud. Bihor); Familia, redactor; Despre calitatea umană, Pitești, 2000.


2001.04.03.

articolul în format *.pdf