KELEMEN Attila
Post-postmodernii
 
În anul 2001 pe plan global există aproximativ cîteva milioane, trăiesc în prima lume, au 30-40 de ani, studii superioare, cîștigă bine și tot mai bine, lucrează în principal în sectoarele media, marketing sau IT. Încrederea, dragostea, franchețea, sinceritatea nu sînt noțiuni necunoscute pentru ei. Totuși, mi se pare interesant să încerc să descriu situația în care se află. Ei constituie su biectul acestui material.

(Pesemne, noțiunea vitezei va fi cea pe care va trebui să o suprimăm în viitorul apropiat. Am această părere pentru că în cele ce urmează folosesc această noțiune aproape fără critică.)

1. Viața cotidiană

Problematica lui Dumnezeu
Există Dumnezeu? În această formă, întrebarea este inexactă. Întrebarea corectă s-ar pune în felul următor: există Dumnezeu, dacă nimic nu amintește de El? Adică: nu-i așa că nu există Dumnezeu, de vreme ce pare să existe? Poziția în problematica legată de Dumnezeu este determinată de ceea ce pare mai verosimil într-o situație dată. Fiindcă, va să zică, ceea ce este mai probabil, este fals. Absența naște afirmare, prezența naște negare: aceasta este logica post-postmodernismului. Nu există certitudine fermă, soluția o reprezintă discriminarea adevărului care licărește mai intens. A-l vedea pe Dumnezeu în sclipirea unei picături de rou㠖 nu este imposibil, nu e relevant, nu e rău, nu e profesional.

Calitățile
Post-postmodernul:
- independent de faptul că seminarizează literatură maghiară veche sau proiectează mecanisme pentru scaune ergonomice, gîndește în piață, în marfă, în cerere, în marketing. Indiferent că și-a propus să scrie istoria unei noțiuni sau să distileze un parfum, printre premisele lui figurează că poate funcționa numai ceea ce are, într-un sens sau altul, o piață de desfacere. Îl interesează ceea ce se întîmplă pe piață, cunoaște proporțiile și nu poate să nu observe cînd, din greșeală, într-o știre din presă se vorbește de milioane de dolari în loc de miliarde.
- primește cu dezinteres marile adevăruri ale micilor savanți.
- bărbat, nu consideră femeile ca fiind ființe inferioare.
- este orientat spre succes, țelul succesului nu sînt banii, decît în măsura în care aceștia ilustrează sau favorizează succesul.
- comunicarea este o chestiune strategică pentru el și de aceea o ține sub control. Ușurința alternării între diferite planuri de comunicare este o calitate indispensabilă. Să ne gîndim la faptul că deciziile sînt pregătite de comunicare, iar deciziile determină prezentul cel mai actual. Comunicarea are nivele și nivele, corpuri și corpuri de armată, strategii și strategii. Își dezvoltă și își diferențiază conștient arsenalul pentru cele mai diverse situații de comunicare. Schimbarea retoricii este o chestiune tehnică, nu etică.
- este un turist în comunitatea națională din care face parte. Comunitarul și naționalul reprezintă pentru el nu mai mult decît o asociație aleatorie.
- reglementează cine, cînd, în ce condiții îl poate contacta. De regulă, cartea lui de vizită nu conține toate posibilitățile în care poate fi contactat, iar telefonul lui este frecvent închis.
- este hiperinformat. Nu obținerea informațiilor, ci conectarea, legarea inteligentă a acestora în sistemul de cunoștințe cons tituie munca intelectual㠖 ceea ce rămîne în afara acestor relații, ceea ce rămîne atomizat, va dispărea.
- are înclinații epicureice. Odihna și plăcerea-satisfacția reprezintă același lucru pentru el. Această situație rezultă în parte din faptul că și odihna este raționalizată, proiectată pînă la limită.
- folosește frecvent expresii vulgare. Vulgaritatea descrie succint și intens o atitudine, ceea ce economisește timp și energie vorbitorului. Vulgaritatea nu mai este o problemă stilistică, ci una tehnică.

Dinamica
Situație: Această investiție aduce un profit sigur.
Răspuns greșit: Atunci check out repede!
Răspuns corect: Nu mă interesează profitul dacă domeniul însuși nu este dinamic.

Cerere
Situație: Există ceva nou, dar nu știu dacă există cerere.
Răspuns greșit: Dacă nu există o cerere clară, nu mă interesează.
Răspuns corect: Cîtă muncă și ce cheltuieli presupune crearea cererii?

PR
Chiar și mare parte din lucrările care necesită creativitate pot fi realizate prin jocul de taste copy-paste. Ceea ce nu se poate face așa, este deja PR.

Comercialul
Ceea ce este de prost gust, răsuflat, stupid, dar are succes pe piață, merită o oarecare considerație tocmai din cauza succesului. Comercialul este în legătură neîntreruptă cu acel ceva pe baza căruia funcționează piața și din acest motiv, într-un fel sau altul, totul se definește în raport cu comercialul. Comercialul este opusul culturii de nivel înalt numai în măsura în care cultura de nivel înalt nu este capabilă de modernitate. Comercialul nu începe acolo unde se termină cultura de nivel înalt – acest fapt nu mai e nici măcar o evidență, ci un loc comun care, pe bună dreptate, atrage suspiciuni asupra celui care îl enunță.

2. Timpul, în general
Nu există moment petrecut în uitarea prezentului. Nicicînd prezentul nu a fost atît de întins și trecutul atît de fixat ca acum. Însă trăirea radicală a prezentului rezultă din scurt-circuitarea timpului, nu dintr-un fel de carpe diem; acum nu mai este vorba de trăirea clipei, ci de exploatarea, cotropirea ei. Toate acestea în scopul stăpînirii prezentului.

Este important de remarcat faptul că, între puterea în prezentul curent și puterea într-un prezent viitor, diferența este semnificativă. În primul rînd pentru că viitorul rezultă din mitologia de odinioară, uzată și prea exploatată a timpului: practic, este vorba de o machetă în care viitorul este imaginea apropierii de transcendență, telosul timpului moral. Însă transcendența se încețoșează odată cu viitorul, iar ca urmare, viitorul devine treptat un prezent întins*. Cine vorbește despre viitor, o face din lipsă de gust retoric sau din capriciu feminin de sfîrșit de secol. Viitorul își pierde sensul pentru că nu îl leagă nimic de trecut, arcul pe care așteptarea mistică l-a întins între prezent și viitor nu mai există.
În mod paradoxal, viitorul este prezent numai prin intermediul imaginilor din amintiri. Aceste imagini pot fi evocate de albumul de fotografii de familie răsfoit de Crăciun, de vise sau de prezentul istoric al unor filme mai lirice. Dar acestea sînt boarfe. Orizontul se formează de-a lungul altor lucruri.

Divizarea timpului
Pe măsură ce viitorul pierde teren în gîndire, ținuturile cucerite sînt încorporate de prezent. Viitorul doar a fost, dar nu va fi, ci este.

Timpul prezent, în curs de dilatare, este divizat de decizii. A lua o decizie înseamnă a lansa pe drumul său prezentul cel mai actual. Dilatarea prezentului are ca efect lărgirea arenei vectorilor de decizie și, implicit, înmulțirea vectorilor. În acest sistem viteza funcționează ca o dovadă a existenței (mă accelerez, deci exist), iar existența împinsă pînă la limită se întruchipează în criza de timp (mă arunc în cel mai puternic curent, eu). Criza de timp este modul de existență a post-postmodernului autentic – în măsura în care tragicul este posibil acum, această existență este tragică. Menținerea prezentului, menținerea dovezii existenței, acționarea vitezei, criză de timp etc. – acestea nu merită mai multă risipă de cuvinte.

Primul loc comun
„Accelerarea timpului produce aglomerarea situațiilor de decizie. Există riscul ca în timpul disponibil pentru luarea deciziei, la scară umană, să nu se mai poată reacționa.”

Logica pulsației deciziilor dilată prezentul și accelerează timpul, iar nu timpul aglomerează agenda deciziilor. Cine nu ține pasul, poate să-și aleagă o agendă mai confortabilă și nu e nimic tragic în acest lucru, fiindcă 80% din lume trăiește practic fără agendă. A fi în permanentă alertă nu este comod nici pentru cei care dispun de calitățile intelectuale adecvate, dar umple cu conținut egoul golit de către consum sau iluzia consumului. Încetinirea nu comportă nici un alt risc decît pierderea subiectului, actorului libertății. Iar accelerarea comportă riscul suspendării, într-o anumită măsură, a libertății.
De altfel, funcționează nenumărate instituții compensatoare care asigură și celor incapabili de autoaccelerare aceleași imagini care le apar celor angrenați în rotație (cei care pot fi încălziți numai pînă la nivelul de călduț ard totuși pe un fel de foc).

Al doilea loc comun
„Epoca goanei”, „gonesc ca nebunii”, etc. Esența vitezei nu se vizualizează niciodată, de aici provine confuzia. În goană sînt cei care deservesc, nu cei care dictează, stăpînesc, controlează prezentul. Post-postmodernul este în permanentă alertă dar nu și în goană permanent㠖 aceste două stări sufletești oricum s-ar și exclude reciproc. Ocazional poate da chiar impresia unui om domol, melancolic. Pentru că bărbatul post-postmodern nu gonește, ci accelerează, nu hrănește, ci inflamează**.

*prezent întins
Într-un număr de la începutul anului 2000, poate și în legătură cu prostioarele legate de anul 2000, revista internațională pentru bărbați Max a publicat calendarul anului 3000. Legitimitatea teoretică a unui astfel de calendar, chiar dacă este presupusă în mod ironic, poate ilustra ideea că exilul din Paradis nu se va încheia pînă în anul 3000, deci între anul 3000 și noi nu există timp istoric.

**inflamează
Ne putem imagina acest lucru sub forma clădirii unei mari edituri, de exemplu a lui New York Times. La subteran, rotativele execută copiile cu o viteză amețitoare. La etajele inferioare, birourile de difuzare și cele de preluare a anunțurilor publicitare, eventual birourile reporterilor. Mai sus, redactorii și cronicarii - aici observăm mai puțină goană, dar un nivel mai înalt de alertă. La etajul superior al clădirii se decide ce anume trebuie inflamat. Fotolii comode, bibliotecă și avocați cu parfum catifelat stau la dispoziția strategilor.

1973, Oradea; Szeged, doctorand; Jelszó védené, Korunk, 2000, I.


Traducerea: VENCZEL Enikő
2001.01.28.

articolul în format *.pdf