CSETRI Elek
Istoriografie și politică
Ancheta Provinciei 
1. În legătură cu această întrebare aș face pentru început unele precizări. O istorie a Transilvaniei la a cărei elaborare să fi participat istoricii celor trei comunități etnice care trăiesc aici într-adevăr nu s-a publicat pînă acum. Dar lucrarea în două volume apărută în epoca partidului-stat, cu o prefață semnată de Miron Constantinescu, are autori români și maghiari. Istoricii germani lipsesc. Dacă o cunoaștere a trecutului germanilor din acest spațiu ar fi de dorit, datorită prezenței lor reduse la minimum în prezent, participarea istoricilor germani la o asemenea lucrare e greu de realizat. Constatarea formulată în întrebare, anume că acest teritoriu „are doar istorii parțiale” nu este întru totul corectă, căci cele trei volume mari apărute în 1986 sub conducerea redactorului-șef Köpeczi Béla cuprind istoria Transilvaniei în integralitatea sa și trecutul fiecăreia dintre comunitățile care trăiesc aici. Ea poate fi considerată parțial cel mult dacă luăm în considerare că autorii sînt exclusiv maghiari și astfel conține opinia specialiștilor maghiari în legătură cu unele probleme ale trecutului nostru. Este însă de subliniat faptul că, în ceea ce privește chestiunile controversate, autorii se străduiesc să fie obiectivi, prezentînd toate punctele de vedere. Cu referire la istoria medievală, de exemplu, se tratează nu numai participanții la Unio trium nationum, ci toate comunitățile etnice, deci și românii. Găsim de asemenea aici istoria detaliată a dezvoltării mișcării naționale române, începînd cu Inochentie Micu, continuînd cu Școala Ardeleană, generația de la ‘48 și teminînd cu luptătorii pentru statul național român. Este indiscutabil, însă, că în tratarea problemelor prevalează criteriile științei istorice maghiare. Cu mențiunea: fără nici o intenție de a jigni. Istoria maghiară din 1986 a Transilvaniei nu are o alternativă românească. Nu are nici una germană, căci istoricii acestei comunități s-au ocupat așa-zicînd numai cu istoria propriului lor popor, iar cu istoria Transilvaniei în ansamblul ei prea puțin. Începînd cu 1968 istoriografia maghiară a cîștigat un „avantaj de situație” fiindcă s-a debarasat de influența partidului-stat și a putut să aplice criterii mai obiective. Pe de altă parte, să nu uităm că atunci cînd un colectiv de autori a publicat istoria României sub formă de manual școlar, pe motivul că nu a urmat calea tradițională a istoriografiei „naționale” cartea a ajuns în fața Parlamentului și în cursul dezbaterilor vehemente extremiștii au acuzat autorii de lipsa patriotismului și chiar de „trădare”. Acest exemplu dovedește că în multe privințe istoriografia se află și azi sub presiunea factorilor politici. Ceea ce demonstrează încă o dată că ar fi de dorit o istorie a Transilvaniei în care se prezintă deopotrivă trecutul tuturor comunităților care trăiesc aici și care urmărește un singur scop: stabilirea adevărului. La un rezultat s-a ajuns totuși, și anume că din manualele școlare au dispărut elementele cu caracter instigator. Dar, din pricina dezinformării și a falsificărilor practicate timp de decenii, condițiile necesare scrierii unei istorii unitare a Transilvaniei nu par a fi îndeplinite. Desigur, există și proverbul: „Încercarea moarte n-are”.

2. În cazul problemei date, extrem de delicate și controversate, nu ne putem gîndi la o lucrare care s-ar putea scrie de la o zi la alta. Comisiile mixte alcătuite din istoricii celor două țări nu au ajuns în cursul îndelungatei lor activități la un rezultat convingător. Dar, volens-nolens, problema este importantă. Pentru viitor s-ar oferi două soluții: 1) chestiunile controversate să fie dezbătute de istoricii popoarelor conlocuitoare, sau 2) să începem prin înființarea unui colegiu de redacție format din istoricii comunităților în cauză, care să pregătească un plan detaliat (analitic) supus apoi dezbaterii. În cursul acesteia s-ar discuta mai întîi criteriile generale, după care, intrînd în detalii, istoricii specializați pe anumite epoci sau probleme ar începe tratarea capitolelor și a chestiunilor controversate. În cele din urmă s-ar trece la discutarea întregului volum. Ar fi necesar să se studieze munca și rezultatele obținute de către comisiile tratatelor germane și franceze comune, de după 1956.

3. Toate problemele fundamentale necesită o abordare transetnică (supranațională). Fără îndoială, istoria noastră comună are puncte sensibile, aflate în dispută, cum ar fi chestiunea populației autohtone, retragerea romană, continuitatea elementului roman, problema Anonymus, situația Transilvaniei în cadrul Regatului Ungar, constituirea și caracterul Principatului Transilvan, migrația românilor în Transilvania, diviziunea etnică a populației din Transilvania în anumite epoci, unirea religioasă a românilor, începuturile și dezvoltarea mișcării naționale a românilor, 1848-1849, situația ținutului între anii 1849-1867, caracterul compromisului austro-ungar din 1867, problema națională în epoca dualismului, asimilarea, mișcarea memorandistă, 1918, Trianonul, caracterul stăpînirii românești, Dictatul de la Viena, ocupația și influența sovietică în România, situația de după 1945, asimilarea, problema națională în România, anul 1956, problema Universității Bolyai, 1989 și schimbările care au urmat, modificarea Constituției române și Transilvania, folosirea limbii maghiare și învățămîntul public, autonomia etc. În legătură cu toate aceste probleme, istoricii comunităților care trăiesc aici trebuie să ajungă la un punct de vedere comun sau cel puțin apropiat, ceea ce nu este ușor.

Iar dacă cei ce au alcătuit chestionarul cred că istoriografii celor trei etnii nu sînt capabili să ajungă la o soluție comună și că este nevoie de colaborarea unor specialiști străini, ei bine, rezultatul nici în acest caz nu este cert. Asta întrucît istoricii din străinătate au puncte de vedere favorabile ba unei părți, ba celeilalte, și acceptarea lor nicidecum nu promite succes egal. Dar, cu drept de consultanță, pot fi incluși unii specialiști străini, propuși de către părțile interesate.

1924, Turda (jud. Cluj); UBB, Facultatea de Istorie Filosofie, profesor; Együtt Európában, Debrecen, 2000.


Traducerea: Florica PERIAN
2001.01.28.

articolul în format *.pdf