SZEGEDI Edit
Clujul premodern
Realitatea ardeleană 
Identitatea Clujului în secolele XVI-XVII reprezintă o problemă a cărei abordare contravine oricărui purism. Ea devine în acest fel o provocare, și nu doar pentru istorici. Dificultatea constă nu doar în structura demografică, socială și religioasă a acestui oraș, ci, într-o măsură chiar mai mare, în instrumentalizarea politică a istoriei: în ultimii 150 de ani pluralismul etnico-lingvistic nu a făcut parte din idealurile politice. Astfel, Clujul premodern nu putea fi abordat de către o istoriografie militantă din punct de vedere național decît ca răul necesar, tranziția de la un oraș mixt la unul pur din punct de vedere etnico-lingvistic.

Clujul a reprezentat o excepție în peisajul urban al Transilvaniei medievale, datorită structurii sale demografice și politice: prin Uniunea din 1458, de fapt o diplomă a regelui Matia acordată Clujului, orașul a fost condus de ambele națiuni politice, cea săsească și cea maghiară în mod paritar, iar instituțiile caritabile și sociale au fost folosite în comun. Sistemul paritar de conducere a fost foarte simplu și s-a păstrat pînă în secolul al XVIII-lea, cînd paritatea etnică s-a transformat într-una confesională, catolic-protestantă. Centumviratul și Senatul au fost formate din cîte 50 respectiv 6 membri sași și tot atîția maghiari. Funcțiile de jude al orașului și de jude regal au fost ocupate alternativ de către un sas și un maghiar. Ca urmare a reînnoirii Uniunii în 1568, funcția de preot paroh a fost deținută alternativ de cîte un reprezentant al celor două națiuni. (Astfel încît, atunci cînd, de exemplu, judele orașului a fost din națiunea maghiară, biserica parohială aparținea exclusiv acestei națiuni.) Descrierile Clujului subliniază această trăsătură ca fiind definitorie pentru Cluj.

Desigur, această coabitare a fost dificilă, ajungîndu-se la conflicte, cum a fost cel din 1568, cînd cele două națiuni s-au certat pentru folosirea bisericii parohiale Sf. Mihail precum și pentru ocuparea funcției de prim-preot. Acest veritabil conflict interetnic, în care ambele tabere s-au insultat reciproc cu cele mai variate injurii și au folosit cele mai „moderne” argumente istorice (2000 de ani de existență, dreptul primului venit, națiune dominantă etc.) este relevant pentru identitatea individuală și colectivă în Clujul premodern.

Printre protagoniștii acestui conflict s-au aflat și reformatorii Clujului Heltai Gáspár/Kaspar Helth și Dávid Ferenc/Franz Hertel (Davidis). Amîndoi au susținut tabăra săsească, Dávid Ferenc fiind ultimul prim-preot al Clujului care n-a fost ales alternativ dintr-una din cele două națiuni, ci a a devenit paroh în virtutea monopolului pe care l-a deținut națiunea săsească asupra acestei funcții. În același timp însă, cei doi reformatori au luat parte la disputele religioase din Transilvania ca membri ai națiunii maghiare. Astfel, una și aceeași persoană putea fi reprezentantă a națiunii maghiare în afara Clujului și prim-preot al Clujului în virtutea apartenenței sale la națiunea săsească. Cazul lui Heltai este și mai interesant deoarece, sas fiind, a scris și tipărit aproape exclusiv în limba maghiară.

Activitatea literară și tipografică a lui Helth/Heltai, obiect al multor speculații de sorginte etnicistă, poate fi înțeleasă pornindu-se pe de o parte de la relația dintre Reformă și opera de traducere, iar pe de altă parte de la situația de pe piața cărții din Transilvania. Pentru înțelegerea primului aspect trebuie să nuanțăm foarte mult relația dintre mișcarea reformatoare și formarea identității naționale. Oricît de îndărătnică și tentantă ar fi interpretarea Reformei ca mișcare națională avant la lettre, persistența acestei perspective duce nu doar la îngustarea orizontului istoriografic, ci mai ales pe un drum greșit. Reforma a fost de la bun început o mișcare de traducere, și nu doar a Bibliei. Scrierile reformatorilor au fost redactate de multe ori în două variante (în limba vernaculară și în latină), iar dacă au fost scrise doar într-una din limbi, au fost urmate de traduceri. Mai mult, reformatorii au fost obligați moral de a-și face cunoscute scrierile nu doar comunității lingvistice din care făceau parte, ci și altor comunități, slujind astfel întreaga creștinătate. Interesul pentru alte culturi și limbi, inclusiv folosirea unei alte limbi decît cea maternă era deci firesc și nu o ocupație exotică.

Helth/Heltai a fost însă și un om dotat cu simț practic. Nu doar activitatea sa reformatoare, ci și considerentele practice l-au determinat pe reformator și tipograf să se îndrepte către limba maghiară: dacă ar fi tipărit în continuare în germană și latină, ar fi lucrat pentru o piață saturată. Activitatea sa literară și tipografică a acoperit un gol pe piața de carte din Transilvania, Helth/Heltai devenind astfel (probabil) primul specialist în marketing din istoria Transilvaniei.

Și mai complexă este situația în secolul al XVII-lea, cînd numele nu mai dă decît arareori informații privind apartenența la o națiune sau alta. După ce în 1568 Clujul trece la antitrinitarianism (prin hotărîrea magistratului și nu datorită predicii lui David) el devine în secolul al XVII-lea un fel de oraș sfînt al acestei credințe. Sașii unitarieni, care nu mai foloseau germana ca limbă de comunicare, ci doar ca limbă de cult, au avut de înfruntat, ca întreg orașul de altfel, rigorile politicii principilor calvini. Datorită sprijinului acordat mai ales de Gheorghe Rákóczy I la Cluj, calvinismul a recîștigat repede terenul pierdut între 1566-1568, astfel că în 1620 se înființează o comunitate calvină a sașilor, căreia principele Gheorghe Rákoczy I i-a dăruit în 1635 o casă de rugăciune aflată inițial în posesia sașilor unitarieni.

Chiar și din această scurtă enumerare a unor trăsături ale identității Clujului premodern reiese complexitatea situației, foarte greu de perceput și vizualizat astăzi, cînd etaloanele identitare stabilite în secolul al XIX-lea sînt încă vii. Există greutăți aproape insurmontabile în a înțelege cariera lui Helth/Heltai sau de a vedea istoria Clujului premodern altfel decît prin prisma preistoriei luptelor naționale. Dacă pentru cărturarii sași care s-au ocupat în secolul XX de Cluj istoria sașilor clujeni este istoria unei identități pierdute, în schimb, pentru istoriografia maghiară, Reforma înseamnă începutul unei mari victorii. Această perspectivă, a identităților exclusive, împărtășită și de istoriografia marxistă, care în fond n-a făcut altceva decît să ducă mai departe și să justifice cu argumente ale discursului marxist ideile concurenței naționale ale secolul XIX, a fost (și este), la fel ca și cea a amintitelor preocupări săsești, opacă față de complexitatea identitară a Clujului premodern.

Istoria Reformei la Cluj, ca și folosirea aproape exclusivă a limbii maghiare de către Helth/Heltai, au fost interpretate în funcție de conjunctura politică: maghiarii ca „teren de misiune” pentru Helth/Heltai (1). Reforma ca drumul spre desaxonizarea Clujului apare și în (altfel excelenta) istorie a Clujului a lui Jakab Elek: victoria elementului maghiar respectiv; Uniunea din 1568 ca lovitură decisivă pentru elementul săsesc, datorită părăsirii Universității săsești. Confesionalizarea respectiv schimbarea de confesiune a suferit aceleași interpretări din perspectiva utilității politice: decizia lui Helth/Heltai de a tipări în maghiară este interpretată de Jakab Elek într-o manieră de sorginte iacobină, considerînd c㠄spiritul maghiar a fost spiritul libertății, atunci și acum, în răsăritul Regatului maghiar” (2) (astfel Helth/Heltai apare ca un precursor al politicii naționale de după 1867); victoria antitrinitarismului este astfel văzută ca victoria elementului maghiar; pe unii autori numai ideea că sașii puteau fi și altceva decît luterani îi face nereceptivi la o realitate diferită de clișeele istoriografice și literare. Activitatea lui Helth/Heltai pe tărîmul literaturii maghiare a fost interpretată și ca respingere a burgheziei feudale săsești și întoarcerea către lumea progresistă a locuitorilor tîrgurilor maghiare (civispolgárok). Astfel ecuația calvinism/unitarianism=identitate maghiară=progres al istoriografiei liberale și național-romantice a fost dusă mai departe în veșmînt marxist.

Respingerea ideologizării în spirit național a cercetării Clujului premodern nu înseamnă abordarea din perspectiva corectitudinii politice a acestei probleme sensibile. Clujul premodern nu poate fi folosit ca model de conviețuire și nici ca o pledoarie pentru multiculturalism, pentru că astfel ne-am reîntoarce de unde am pornit. După toate aventurile prin care au trecut istoriografiile din Transilvania, a sosit poate timpul de a nu mai căuta în trecut (doar) legitimarea prezentului.

Note
(1) Rudolf Schuller, Aus der Vergangenheit Klausenburgs, Cluj-Klausen burg, 1925, p. 73.
(2) Jakab Elek, Kolozsvár Története, II, Kolozsvár, 1870, p 229.

1966, Covasna; UBB, Facultatea de Studii Europene, lector; Cronicile familiale din Transilvania sec. XVI-XVII. Idei preliminare pentru o nouă abordare a unui gen de frontieră. În Familie și societate. Studii de istoria Transilvaniei, Cluj-Napoca, 1999.


2001.01.28.

articolul în format *.pdf