Gabriel ANDREESCU
Un concept al Europei federale
 
În timpul reuniunii de la Davos a avut loc o confruntare a cărei miză puțină lume a perceput-o. Președintele bulgar a venit cu o propunere radicală care a luat prin surprindere gazdele. Petar Stoyanov a cerut țărilor membre ale Uniunii Europene să accepte integrarea politică a tuturor candidatelor, în 2004, urmînd ca participarea acestora la structurile economice să se desfășoare în funcție de îndeplinirea criteriilor.

Propunerea a fost slab elaborată, iar promovarea ei s-a dovedit a fi chiar la nivelul cel mai de jos. Gazdele s-au simțit provocate, iar Günter Verheugen a comentat diplomatic: „din punctul meu de vedere, propunerea a venit prea tîrziu întrucît (...) nu putem schimba regulile jocului”.

Ceea ce au încercat însă bulgarii reprezenta o reinterpretare de fond a logicii Uniunii Europene. După ce inițial construcția europeană își definise un scop esențialmente politic – asigurarea păcii pe continent – ea s-a lăsat ulterior modelată de un principiu de organizare funcțional – descris de David Mitrany la începutul anilor ‘40. Procesul s-a dovedit de succes. Dar logica funcțională este pe cale să-și epuizeze resursele. Ea a produs o pletoră a deciziilor și procedurilor care a devenit deja o greutate insuportabilă pentru evoluția Uniunii. Ansamblul tehnocratic-birocratic începe să strivească proiectul. În condițiile noilor provocări – a prăbușirii imperiului sovietic și a glasurilor care cer, din afară, extinderea Uniunii, iar din interior, adîncirea ei – este nevoie de o nouă voință politică. Se cere depășirea obiectivului prosperității economice imediate, în favoarea unui proiect cu miză mai înaltă.

Tema este acută pentru țările la care dorința integrării europene intră în opoziție flagrantă cu capacitatea lor de a rezista cursei. Pentru astfel de țări – în primul rînd, Bulgaria și România – conexiunea cu procesul de integrare europeană are dimensiune istorică. Măsura în care elitele lor politice, economice sau culturale vor asigura integrarea dă măsura în termeni de decenii și secole a viitorului populațiilor ce trăiesc între frontierele lor.

Temerile Bulgariei și României intersectează temerile altora. Care va fi totuși viitorul Ucrainei? Care va fi cel al Republicii Moldova? Apoi, este foarte posibil ca în curînd să se epuizeze energia integraționistă. Efortul includerii țărilor aflate în proces de aderare va fi resimțit cu toată greutatea nu numai la nivel de resurse, ci și sub aspectele sale psihologice. Fenomenul globalist va presa și el în sensul marginalizării Uniunii Europene – spațiu economic cu o slabă flexibilitate a pieții muncii și cu piețe de desfacere limitate. Toate acestea pot constitui un context propice apariției unui fenomen de fărîmițare internă.

Susținînd că integrarea politică trebuie să fie înaintea celei economice, Bulgaria a vrut să răstoarne la Davos logica procesului extinderii UE. România era mai interesată decît Bulgaria să privească în direcția aceasta. Recentul scandal iscat de Die Welt, apropiat cercurilor creștin-democrate germane, care scosese România din prognozele extinderii UE, arată cîte motive avem să privim cu preocupare la proiectul viitoarei Europe.

Propunerea bulgară are ca dezvoltare logică opțiunea pentru o Federație Europeană, concepută în prelungirea actualului proces integrator. Realizarea unei Federații Europene, extinzînd actualele granițe ale UE la nivelul maxim fezabil, înseamnă crearea unui organism capabil să apere, să aprofundeze și să promoveze, în contextul globalizării, tipul de existență umană pe care Europa îl consideră drept model. Schema simplă a acestei logici este realizarea instantanee a unei uniuni de tip federativ între toate statele europene simpatetice acestui proiect. Aderarea la diferite substructuri ale federației (zona euro etc.) s-ar face însă în timp, pe măsura atingerii condițiilor specifice.

În jurul anului 2006 ar fi necesar ca arhitecții Uniunii Europene să ia deciziile pentru o reformă radicală a Uniunii – deciziile privind Europa federală. Ca acest lucru să fie posibil, sînt necesari cîțiva ani pentru pregătirea locuitorilor Europei, ca să înțeleagă și să accepte un asemenea proiect. Iată de ce într-un an-doi, ideea unei Europe federale trebuie să prindă un contur operațional, iar în doi-trei ani, ea trebuie să se afle pe masa de lucru a actorilor politici și în dezbaterea opiniei publice europene.

Care este „continentul” cu care se poate identifica Uniunea Europeană? Care sînt frontierele europene, la dimensiunile istorice pe care UE de astăzi și le poate asuma? Proiectul politic al Uniunii Europene are de ce să cuprindă întreaga comunitate a statelor europene, incluzînd, potențial, țări precum Republica Moldova, Belarus și Ucraina. Avînd în vedere atitudinile politice majoritare și o istorie de europenitate pe care cu greu o poate contesta cineva, este foarte probabil ca reprezentanții legitimi ai acestor țări să își exprime dorința lor de a-și asuma statutul politic al Constituției Europei federale – chiar dacă intrarea acestei margini continentale în sub-structurile Europei federale să fie de ordinul deceniilor.

Un caz semnificativ din mai multe puncte de vedere este Turcia. Europa federală trebuie să-și asigure unitatea valorilor politice simultan cu îmbrățișarea diversității etno-culturale, valoare centrală a Marii Europe. Dar Turcia demonstrează că asumarea Constituției europene de către un stat presupune o pregătire anterioară minimă a instituțiilor interne: o democrație militară nu poate să intre într-o structură eminamente civilă.

Constituția Federației Europene va defini, în prima secțiune, setul de valori comune menit să constituie reperele unei Europe sociale, juste și solidare, cultivînd respectul diversității și egalitatea șanselor la nivel individual și de grup – avînd eventual, ca nucleu, Carta Drepturilor Fundamentale, completată în domeniul drepturilor politice și dezvoltată în privința drepturilor sociale, economice și culturale. A doua secțiune a Constituției va defini principalele instituții europene care, pe scurt, ar putea fi imaginate ca fiind un legislativ bicameral – un Parlament European ales direct – și un Senat European; un executiv cu puteri certe, dar limitate ca domenii de intervenție, controlat de legislativ; un sistem judiciar compus dintr-o Curte Federală Supremă și Curți federale locale, precum și dintr-un sistem judiciar național cu mai multe trepte de jurisdicție; un președinte al Europei federale (între ale cărui atribuții intră reprezentarea Federației) ales indirect, de către Parlamentul European, urmînd ca funcțiile sale să fie limitate.

Structurile regionale își vor defini competențele ca verigi intermediare cu caracter funcțional între nivelul național și federal. Aceste structuri vor fi formate de jos în sus și în mod natural. Ele vor trebui, însă, încurajate și asistate.
Crearea Federației Europene vă întări pîrghia democratică din interiorul Consiliului Europei și OSCE. Dar, mai ales, ea ar permite crearea unei Zone de Liber Schimb Transatlantică (TAFTA) și a unui organism confederativ Federația Europeană–USA avînd ca instituție comună NATO.

Pentru România, asumarea unui astfel de proiect ar însemna depășirea conceptualizării în termenii statului național; lăsarea deschisă a șanselor României de a se integra în UE în ciuda slabelor ei performanțe economice și sociale, a distanței care o separă astăzi de civilizația Uniunii. Ultimul deceniu a amplificat, nu a scăzut, complexele noastre identitare. Iată de ce, schimbarea condiției celui care stă pasiv la o coadă de așteptare, printr-un statut de proiectant activ apare ca un produs deloc auxiliar al asumării unui concept românesc asupra viitorului Uniunii.

P. S. Această concepție a fost expusă pe larg într-un studiu elaborat împreună cu Adrian Severin, Un concept românesc asupra Europei federale, care a obținut premiul I la un concurs inițiat de Fundația pentru o Societate Deschisă.

1952, Buzău; Comitetul Helsinki, București, co-președinte; Problema transilvană (cu Molnár Gusztáv), Iași, 1999, Locurile unde se construiește Europa. Adrian Severin în dialog cu Gabriel Andreescu, Iași, 2000.


2001.01.28.

articolul în format *.pdf