HAMBERGER Judit
Modificarea Constituției în Slovacia
Perspective 
Parlamentul slovac a acceptat la 23 februarie 2001, o modificare a Constituției ce a fost pregătită timp de cincisprezece luni. Revizuirea Constituției a fost decisă în Parlament în urma alegerilor din 1998, iar pentru această sarcină a fost desemnată o comisie preparatorie. Această muncă a fost făcută de patru deputați, iar propunerea de modificare finală a fost cea de a nouăsprezecea variantă. Opoziția n-a fost de acord să participe la eforturile comisiei preparatorii. Iar faptul că nici o comisie parlamentară (nici măcar aceea pentru dreptul constituțional, din care făceau parte cei ce au pregătit această propunere) n-a acceptat propunerea de modificare definitivă, n-a fost un semn bun. Ei au numit această schimbare marea modificare a Constituției care, avînd în vedere destinul politic și de integrare al Slovaciei, a fost de mult așteptată și revendicată, atît de către o parte a societății, cît și de organizațiile ce se ocupă de integrare.

Constituția lui Meciar
Prima Constituție democratică autonomă, ce asigura cadrele juridice ale statului slovac la 1 septembrie 1992, a fost acceptată de Parlamentul slovac încă de cînd Slovacia era unul dintre statele membre ale Cehoslovaciei. Lipsurile acestei Constituții (care este valabilă pînă la data de 1 iunie 2001) au fost scoase în evidență, de diverse părți, încă din 1993. Constituția din 1992 era numită, încă de pe atunci, constituția lui Meciar, căci ea a fost elaborată de către personalitatea pînă acum cea mai marcantă a vieții politice slovace, juristul Vladimir Meciar, după gusturile și ideile politice ale acestuia. Acest lucru este într-atît de valabil, încît, atunci cînd Meciar, care a condus guvernul pînă în 1998, a fost acuzat de încălcarea Constituției, el a răspuns: nu e nevoie să i se reamintească litera Constituției slovace, de vreme ce el a scris-o, deci este Constituția lui.

O serie dintre principiile fundamentale ale Constituției din 1992 nu corespund exigențelor de integrare adresate Slovaciei. Recunoscînd acest lucru, după schimbarea de guvern din 1998, politicienii și juriștii coaliției de guvernare au încercat să modifice Constituția în fundamentele sale. Modificarea a fost pregătită timp de un an și jumătate și, în ședințele parlamentare ce au avut loc din 6 pînă în 23 februarie 2001, ea a fost omologată.

Modificarea Constituției a fost radicală și riguroasă, aproape că am putea vorbi de o nouă Constituție. În cadrul dezbaterii parlamentare ce a durat trei săptămîni, la nivel ideologic s-au ciocnit două principii fundamentale: unul dintre ele a fost reprezentat de opoziția de orientare naționalistă, adică de partidul lui Vladimir Meciar, Mișcarea pentru o Slovacie Democratică (HZDS) și Partidul Național Slovac (SNS); ele au fost caracterizate de concepția statului național și de o strategie a închiderii; celălalt principiu, civil și, în același timp, mai deschis, a fost reprezentat de extrem de diversa coaliție de guvernare.

Argumente și contra-argumente
Una dintre cauzele politice esențiale ale modificării Constituției a fost tocmai ceea ce s-a filtrat ca experiență negativă din acțiunile politice, ce încălcau atît legea, cît și Constituția, efectuate pe timpul celor trei guverne ale lui Meciar, pe parcursul a șase ani de conducere a țării. O altă cauză politică este că eforturile de integrare ale Slovaciei s-au ciocnit, în mai multe locuri, de principiile Constituției acceptate în 1992. Luînd în considerare șansele de integrare ale țării și sarcinile pe care aceasta trebuie să le realizeze în vederea integrării, modificarea Constituției a venit tocmai în al doisprezecelea ceas. Căci era nevoie de admiterea principiilor fundamentale ale exigențelor de integrare și, de asemenea, de votarea acelora care vor conduce, în cele din urmă, la integrare sau la asigurarea condițiilor ce o fac posibilă.

Cel mai important dintre acestea este principiul autonomiei locale și al subsidiarității. Modificarea etalează cu precizie drepturile consiliilor locale. Constituția din 1992 nu garantează aceste drepturi ca drepturi constituționale. Esența acestor drepturi e constituită de tratarea autonomă a chestiunilor publice care intră în sfera juridică sau de influență a fiecăruia. Conform modificării, statul nu are dreptul să intervină în aceste chestiuni decît prin norme juridice constituționale. Locul deciziilor predominant statale va fi ocupat, în ceea ce privește chestiunile publice, de consiliile locale; astfel, în loc de un singur centru decizional, vor exista mai multe astfel de centre (locale). Pentru politicianul ce înțelege conducerea unui stat ca fiind concentrarea într-o singură mînă a puterii, o asemenea modificare este o catastrofă. Această viziune a fost întregită de deputații Partidului Național Slovac cu afirmația că, datorită maghiarilor, autonomia locală ar însemna și periclitarea integrității teritoriale a Slovaciei, pentru că, în părțile sudice ale țării, printr-un referendum popular, consiliile locale ar putea obține chiar și dreptul de a se rupe de Slovacia.

Punctul prevăzut în modificarea Constituției, care acordă o importanță mai mare valabilității și legitimității dreptului internațional și acordurilor internaționale, răspunde, încă o dată, exigențelor integrării. Conform acestuia, Republica Slovacă recunoaște și respectă acele contracte și obligații pe care le-a semnat și le-a acceptat. În opinia lui Meciar, statul își va pierde astfel drepturile și suveranitatea față de exterior. Pe lîngă armonizarea dreptului intern cu dreptul internațional, modificarea Constituției mai prevede și ca Republica Slovacă, „prin contracte internaționale sau pe baza acestora, să renunțe la o parte din drepturile sale suverane în favoarea unor organizații internaționale din care face și ea parte”. Această adăugire este extrem de relevantă în ceea ce privește integrarea, al cărei scop este, în viziunea opoziției, lichidarea statalității slovace, căci aceasta face posibilă ștergerea de pe hartă a Slovaciei.

Prevederea constituțională necesară pentru opținerea statutului de membru al NATO, spune că, în numele păcii, securității și păstrării ordinii democratice, Republica Slovacă poate, în armonie cu contractele internaționale, să devină membru al organizației securității colective reciproce. Acest pasaj a fost cauza faptului că unul dintre reprezentanții Partidului Stîngii Democratice, care face parte din coaliția de guvernare, J. Tuchyna (ministru al apărării pe vremea lui Meciar) a refuzat să voteze în favoarea modificării Constituției; el a declarat că preferă să nu fie prezent la votare.

Unul dintre motivele care au făcut ca modificarea Constituției să fie acceptată doar în ultimul moment, a fost și că, datorită diversității sale, coaliția aproape că și-a pierdut caracterul majoritar (trei cincimi) necesar pentru acceptarea legilor constituționale. În urma alegerilor, coaliția deținea 93 de voturi în cadrul Parlamentului format din 150 de persoane. Fiindcă în doi ani (din octombrie 1998) au pierdut trei mandate, modificarea Constituției s-a aflat, cu 90 de voturi, la limita acceptării.

Membrul cel mai nesigur al coaliției de guvernare a fost Partidul Stîngii Democratice (SDL), care, încă înainte să fi fost la guvernare, a anunțat că va duce o politică autonomă, alternativă, de opoziție, iar după alegeri a trecut la fapte. Acest lucru se poate vedea cel mai bine în faptul că, în cadrul dezbaterii privind modificarea Constituției, unii dintre membrii acestui partid au fost aceia care, influențați de opoziție, și-au pierdut siguranța, pentru ca, mai tîrziu, în cadrul votului decisiv, să revină în rîndul celor care erau pentru modificarea Constituției.

Pierderea majorității constituționale a coaliției era primejdioasă și pentru că Coaliția Democratică Slovacă, constituită înaintea alegerilor din 1998 împotriva lui Meciar, s-a autonomizat în cadrul Parlamentului. Alianța nu prea puternică a acestor cinci partide constituie forța principală a coaliției guvernante. În afară de ele, mai există trei partide care se află în coaliție: Partidul Stîngii Democratice (SDL), Partidul Consensului Civic (SOP) și Partidul Coaliției Maghiare (SMK). Astfel, prim-ministrul ce conduce această coaliție de guvernare, trebuie să armonizeze interesele și voința a cel puțin opt partide (și încă n-am vorbit despre faptul că Partidul Coaliției Maghiare se compune, la rîndul său, din trei partide).

Necesitatea politică internă și externă a acceptării modificării Constituției a avut ca rezultat și faptul că, în schimbul voturilor Partidului Coaliției Maghiare, coaliția de guvernare a trebuit să satisfacă, măcar parțial, trei dintre revendicările fundamentale ale maghiarilor, prezente în programul de guvernare.

Un examen politic
Menținerea coaliției de guvernare slovace este o sarcină deosebit de dificilă, iar acest lucru amenință în permanență cu instabilitatea politică internă. Unirea și păstrarea unității intereselor divergente, care adesea se ciocnesc, se datorează nu atît primului ministru, cît presiunilor de integrare și temerii în fața unei posibile reveniri a lui Meciar. Aceste două motive sînt decisive și în momentul în care încercăm să găsim răspunsul la întrebarea: „de ce s-a reușit, chiar dacă printr-o majoritate constituțională infimă, acceptarea acestei importante modificări a Constituției?”, act ce poate fi înțeles ca fiind cel mai important examen politic al coaliției de guvernare.

Timp de trei săptămîni, într-o dezbatere parlamentară ce a durat 100 de ore, transmisă în mod excepțional și de către televiziunea slovacă, a avut loc lupta politică obișnuită: naționaliștii, intrați în rîndul opoziției după alegerile din 1998, apărau suveranitatea teritorială a statului slovac împotriva ambițiilor de integrare ale coaliției de guvernare. Metaforic vorbind, lupta se dădea pe viață și pe moarte. Toată lumea știa încă de la început că va fi vorba despre orice, dar nu de o dezbatere la obiect a modificării Constituției. Circul politic ce a avut loc în Parlament timp de trei săptămîni și ale cărui personaje principale au fost deputații (strînși cu ușa) ai opoziției, legitima în totalitate acest sentiment. Lipsa unei căi de ieșire pentru cei din opoziție s-a manifestat și prin violența lor. În maratonul acestei dezbateri au luat cuvîntul 113 persoane, dintre care 70 erau reprezentanți ai opoziției. Numărul răspunsurilor imediate este 1411, și doar 18 – printre care trei reprezentanți ai opoziției – dintre aceștia au propus diverse amendamente. Ambele partide ale opoziției au excelat în obstrucții. Prin niște sondaje statistice rapide bazate pe analiza discursurilor, s-a arătat că aceștia nu făceau decît să emită variațiuni și să repete anumite teme fundamentale. Dezbaterea parlamentară ca obstrucție din partea opoziției s-a construit pe acea instrucțiune a lui Meciar, președintele Mișcării pentru o Slovacie Democratică, conform căreia modificarea Constituției „trebuie făcută una cu pămîntul”.

Una dintre temele favorite ale opoziției a fost modul în care vor periclita maghiarii statul slovac, în cazul acceptării modificării Constituției, și cum vor primejdui revendicările maghiarilor interesele statului național slovac. Celălalt lucru recurent din partea opoziției era susținerea faptului că prin refuzul de a schimba Constituția se apără, de fapt, statalitatea slovacă. Pe acest fundament, politicienii mai importanți ai coaliției de guvernare au fost numiți trădători, iar modificarea Constituției a devenit „marea trădare”. Numeroși deputați ai opoziției au fost nemulțumiți de faptul că, nici pe parcursul pregătirii modificării legii fundamentale a țării și nici în cadrul dezbaterilor, n-au fost luate în considerare argumentele lor, prin urmare, modificarea Constituției n-a avut loc pe o bază consensuală. În opinia deputaților Partidului Național Slovac, această Constituție va fi una forțată, căci îi lipsește consensul dintre coaliție și opoziție, iar acest lucru poate deveni, mai tîrziu, unul dintre focarele instabilității în ceea ce privește politica și dreptul de stat. Ei au mai adus în discuție posibilitatea faptului că, dacă vor ajunge la putere, vor modifica, la rîndul lor, Constituția.

Legea fundamentală a țării ia naștere, în general, în urma unui consens, luînd în considerare paleta cea mai largă a revendicărilor spectrului politic ce reprezintă societatea. În cazul Slovaciei însă, consensul nu a fost posibil, pentru că reprezentările despre mersul chestiunilor publice ale celor două tabere politice sînt efectiv opuse și se exclud reciproc. Acest lucru a fost demonstrat și de viața politică slovacă a ultimilor ani. Nu se poate ajunge la consens cu cei care cataloghează drept trădare principiul descentralizării și cel al autonomiei locale.

Aroganță sau legalitate
Modificarea Constituției are trei trăsături cu valoare principială și schimbă fundamental caracterul și însușirile statului slovac de pînă acum. Prima dintre ele este întărirea competenței Curții Constituționale, a doua: mărirea sferei de competență a consiliilor locale, iar a treia: elaborarea noilor principii fundamentale ale valabilității dreptului internațional. Introducerea controlului prealabil al normelor de către Curtea Constituțională va însemna pentru Meciar, și pentru politicienii ce simpatizează cu el, că nu mai pot continua practica de guvernare pe care au urmat-o în anii trecuți. În perioada celei de a treia guvernări a lui Meciar s-a abuzat de acest drept și au fost propuse și votate legi care se opuneau Constituției. Însă aceste abuzuri n-au putut fi constatate de către Curtea Constituțională decît, adesea, după trecerea anilor, iar astfel s-au născut o serie de situații ireversibile. Astfel, cel de al treilea guvern condus de Meciar a privatizat bunuri în valoare de 110 miliarde de coroane, dar cînd Curtea Constituțională a sesizat acest lucru, era deja prea tîrziu. Astfel, deciziile Curții Constituționale nu puteau fi decît proclamări. Modificarea Constituției oferă Curții Constituționale o competență juridică ce poate preveni intrarea în vigoare a unor legi ce ar încălca libertățile individuale fundamentale sau ar produce niște pagube economice. Această modificare este și o apărare față de aroganța puterii executive.

În dezbaterile ce au însoțit modificarea Constituției, au fost aduse și din partea deputaților coaliției niște propuneri de modificare ce au încins spiritele și au scăzut șansele acceptării modificării. Una dintre propunerile de acest fel a venit din partea creștin-democraților (KDH) și susținea să fie introduse printre paragrafele Constituției interzicerea avortului și protejarea vieții. Partidul Coaliției Maghiare a cerut scoaterea sau modificarea preambulului (ei ar fi vrut să înlocuiască paragrafele referitoare la statul național cu altele, referitoare la statul civil), respectiv ca așa-numitele pămînturi „neparcelate”, luate de la maghiari după 1945, să devină proprietatea consiliilor locale. Unii dintre deputații Partidului Democrat au cerut limitarea imunității parlamentare, iar dintre reprezentanții Partidului Stîngii Democrate mai mulți au fost nemulțumiți de formulările constituționale în ceea ce privește integrarea, mai ales posibilitatea alierii cu asociații inter-statale.

Putem considera un lucru pozitiv faptul că partidele din coaliție n-au pus ca și condiție a modificării Constituției, acceptarea acestor amendamente, mai ales că, în caz contrar, ar fi periclitat majoritatea constituțională și așa destul de labilă. Merită o menționare specială conduita responsabilă a Partidului Coaliției Maghiare care, în pofida faptului că doar puține dintre revendicările sale au fost acceptate, n-a pus la îndoială nici o clipă votarea modificării Constituției, avînd în vedere importanta miză politică internă și externă a acesteia.

În ceea ce privește respingerea unuia dintre amendamente, majoritatea coaliției și opoziției au căzut, totuși, de acord. Acest amendament, venit din partea președintelui republicii, cerea să se garanteze prin Constituție ca legile pe care acesta le trimite spre rediscutare să poată fi acceptate pentru a doua oară doar cu o majoritate calificată. Acest lucru a fost refuzat aproape în bloc pe motiv că Slovacia are un sistem politic parlamentar și nu prezidențial, așa că președintele nu poate primi o competență juridică prin care ar putea bloca munca Parlamentului și a guvernului.

Cîteva modificări importante, legate de garantarea funcționării statului de drept și a instituțiilor democratice, contrar așteptărilor, au fost acceptate imediat. Acest lucru era suprinzător pentru că, cu cît mai mult se prelungea dezbaterea parlamentară, cu atît mai nesiguri deveneau reprezentanții coaliției, și devenea din ce în ce mai incert dacă vor putea asigura cele 90 de voturi necesare. Astfel, în ultimele zile, prin colaborarea dintre președinte și președinția Parlamentului, mersul dezbaterii a fost accelerat, scurtînd printr-o decizie timpul acordat vorbitorilor.

A fost întărită competența juridică a Curții Constituționale, iar funcționarea acesteia a cîștigat în eficacitate. Pînă acum, posibilitatea ca diversele Senate ale Curții Constituționale să ia decizii diferite a cauzat mari dificultăți. Așa s-a întîmplat, de exemplu, în mai multe cazuri de amnistiere, cînd politicieni sau personalități publice ce au comis infracțiuni au fost amnistiați, chiar înainte de examinarea cazurilor lor, de președintele Vladimir Meciar. În ceea ce privește caracterul neconstituțional al acestor amnistii, două Senate ale Curții Constituționale au hotărît două lucruri diferite, iar astfel infracțiunile au fost mușamalizate.

Limitarea imunității parlamentare este un rezultat important al modificării Constituției, căci în Slovacia, pe vremea cînd Meciar era încă prim-ministru și, de asemenea, mai tîrziu, imunitatea parlamentară a fost folosită pentru mușamalizarea unor infracțiuni diverse. Unul dintre cazurile cele mai evidente a avut loc atunci cînd Meciar i-a dat lui Ivan Lexa, șeful fostei poliții secrete, aflat la ananghie, mandatul său de parlamentar.

Modificarea Constituției ce a fost acceptată și care va intra în vigoare în iulie 2001, a deschis calea unor pași importanți în ceea ce privește integrarea occidentală a țării. Ea a făcut posibil, de exemplu, ca în viitorul apropiat să se accepte reforma mult așteptată a guvernării publice și teritoriale, precum și noile legi ale impozitării. Cu aceasta, Slovacia s-a apropiat substanțial de standardele democratice cărora trebuie să le corespundă, dacă vor să fie luate în serios, statele ce vor să devină membre ale Uniunii Europene sau ale NATO.

1955, Jászberény (Ungaria), Institutului Teleki László, Budapesta, colaborator științific; Szlovákokról és csehekről magyar szemmel. (Slovaci și maghiari priviți de un maghiar), Tanulmányok, Bratislava, 2000.


Traducerea: Alexandru POLGÁR
2001.03.23.

articolul în format *.pdf