MAGYARI-VINCZE Enikő
Alte meditații asupra transetnicității
Forum 
(continuare din numărul anterior)

În prima parte a scrierii mele am realizat un scurt rezumat despre modul în care „Universitatea clujeană”, ca arenă a confruntării politicilor identitare române și maghiare, a instaurat și menține conștiința importanței granițelor etnice și frica de amestecare etnică. Acum încerc să înțeleg de ce este o problemă foarte complexă să gîndim altfel despre noi înșine, despre celălalt, despre conviețuire, despre instituțiile și despre practicile noastre cotidiene.

Dificultatea vorbirii despre depășirea granițelor etnice se datorează și faptului că prin această discuție ne mișcăm într-un paradox straniu: medităm asupra dizolvării unei situații și în același timp considerăm această situație ca fiind un dat natural. Căutăm posibilitatea unei politici identitare de tip nou, dar în același timp reproducem ipoteza fundamentală a practicii etnocentrice conform căreia granițele etnice sînt date odată pentru totdeauna. Ne deosebim de cei care acționează în numele conservării segregației și a granițelor prin faptul c㠄noi” considerăm că nu menținerea acestora este deziderabilă, ci depășirea lor, lucru de neînțeles pentru „ei”. Cele două puncte de vedere își subordonează argumentația unor valori diferite și astfel ele par ireconciliabile: în interpretarea uneia, „depășirea granițelor” înseamnă renunțarea la propria „esență”, pe cînd în cealaltă, menținerea „granițelor” cu orice preț generează o serie de conflicte distructive. Dar amîndouă rămîn prizoniere ale paradigmei etnicizante ca putere discursivă/simbolică, care – cum știm de la Foucault încoace – definește și organizează concepția noastră despre noi și despre celălalt, despre practicile cotidiene și obiceiurile noastre de menținere a contactelor, și în același timp face imposibilă/ interzice existența altora.

Este important deci să ne gîndim cum putem trata paradoxul amintit. Pe de o parte, trebuie să urmărim modul în care s-a format hegemonia gîndirii în termenii granițelor etnice și de ce, în anumite contexte, conștiința și practica apartenenței la un grup etnic domină organizarea societății. Istoricii și antropologii (de exemplu Frederik Barth, Benedict Anderson, Eric Hobsbawm, ca să-i amintim numai pe cei „clasici”) ne oferă importante puncte de sprijin în această privință. Pe de altă parte, trebuie să conștientizăm faptul că, în viața de zi cu zi, menținerea și depășirea granițelor etnice sînt procese complementare care se intersectează cu diferențierile definite în alți termeni (de exemplu, gen, clasă, vîrstă, orientare sexuală). În această privință ne sînt de ajutor acele analize feministe care – efectuînd și o (auto)critică a propriei politici identitare – conștientizează corelațiile complexe între diferitele identificări sociale.

Polemica despre transetnicitate care se desfășoară în paginile revistei Provincia și, mai concret, cea care privește posibilitatea înființării unui partid politic care depășește granițele etnice (nr. 1-2/2001), nu s-a referit la problemele de mai sus. De asemenea, n-a pus în discuție responsabilitatea elitelor, și a modului în care, după 1990 atît politicul, cît și societatea civilă și cercetarea socială au întărit/reprodus credința în caracterul natural al acestor hotare. Desigur, este foarte dificil să vorbim despre „granițe etnice” și identificare etnică, fără a utiliza conceptele existente, și este greu să le folosim și să le depășim în același timp, punînd tot timpul sub semnul întrebării valabilitatea lor. Și nu este, desigur, confortabil să reprezentăm categorii sociale asuprite, defavorizate (de exemplu, „minorități” etnice și sexuale) în timp ce conștientizăm caracterul relativ și diferențele interioare ale identității în numele căreia inventăm/ legitimăm programe și politici. Însă trebuie să facem aceste lucruri dacă dorim să înțelegem hegemonia anumitor moduri de gîndire și practici sociale (de exemplu, a celor etnicizante), cu atît mai mult cu cît ne propunem demolarea acestora. Puterea unui discurs poate fi învinsă numai dacă îi deconstruim sistematic conceptele, regulile, interdicțiile și dacă ne dăm seama de modalitatea și măsura în care noi înșine sîntem dominați de el. Această activitate este o erezie intelectuală și cel/cea care se încumetă să înceapă acest demers, nu poate conștientiza îndeajuns felul și momentul în care devine marginal și nu se mai poate mira de ce rămîne mereu în afara sistemelor de clasificare dominante, de ce nu se poate bucura de conștiința liniștitoare a apartenenței de ceva, într-un mediu unde majoritatea consideră acest fapt ca fiind „normalitatea”. De cele mai multe ori, practica depășirii granițelor nu rămîne nepedepsită în contextul care localizeaz㠄valorile autentice” în existențele segregate, paralele. Starea terță a hibridității, a eterogenității, a intermediarității nu este evaluată pozitiv nici în privința identificării etnice, nici în privința celei sexuale de către o comunitate care s-a socializat să se gîndească în termenii unor opoziții binare, și să explice diferențele prin „caracteristici biologice”.

Deci, cei care meditează asupra posibilității inițiativelor transetnice, nu pot să piardă din vedere modul în care oamenii depășesc diferitele granițe ale lor în viața de zi cu zi, și nici cine și cum (re)constituie aceste granițe ca date naturale. În măsura în care își asumă să inventeze transetnicitatea ca program social-politic și ca utopie într-un mediu care consideră închiderea în etnicitate ca fiind un criteriu fundamental al conviețuirii sociale, ei nu pot uita paradoxurile cu care trebuie să se confrunte în aventura lor, și nu pot să nu fie îndeajuns consecvenți în critica modului de gîndire tradițional.

1961, Cluj; UBB, Facultatea de Studii Europene, conferențiar; Women and Men in East European Transition (cu Feischmidt Margit și Zentai Violetta), Cluj, 1997.


Traducerea: VENCZEL Enikő
2001.03.23.

articolul în format *.pdf