Al. CISTELECAN
Lege maghiară cu încurcături românești
Față-n față 
Cîtă vreme era un simplu zvon, înflorit ca toate zvonurile, „legea ungurilor” părea mai de speriat decît arată sub formă de proiect. Purtătorii de zvonuri sînt, de regulă, alarmiști și lucrează după o stilistică a hiperbolei. În plus, ei își livrează marfa într-un ambalaj de panică, spre a-i spori prețul și atractivitatea. Cert e că proiectul legii „maghiarilor din țările vecine” cu Ungaria nu e la înălțimea zvonurilor care l-au premers. El e, de fapt, mult mai domesticit decît acestea. S-ar putea chiar ca trecerea de la proiect la lege să însemne un spor de cumințenie. Cu atît mai mult cu cît se poartă deja dezbateri „diplomatice” cu cancelariile țărilor care se simt jenate de proiect. Ministerul român al Afacerilor Externe și-a și anunțat interesul pentru aceste colocvii.

În mare și la repezeală privind lucrurile, legea nu vine decît să ratifice o realitate de fapt. Cele mai multe articole acoperă/legalizează lucruri care se petreceau și în absența legii. Din acest punct de vedere, legea nu face decît să sistematizeze juridic o realitate, să-i dea acesteia un cadru în interiorul reglementat al căruia avantajele ce decurg din textul ei să poată fi revendicate de toți cei pentru care e făcută. Adică de toți ungurii care au regim de minoritari în Croația, Iugoslavia, Austria, România, Slovenia, Slovacia și Ucraina și care nu au cetățenie maghiară. Toți aceștia, dacă întrunesc condițiile impuse de lege, vor avea, de pildă, dreptul de a lucra trei luni pe an în Ungaria, în condiții de paritate cu ungurii din Ungaria. Un asemenea articol (16) e aproape caduc, întrucît acolo deja lucreaz㠖 și probabil mai mult decît trei luni pe an – nu numai unguri, dar și români. Unora dintre aceștia probabil legea le va părea restrictivă, chiar dacă, „prin normative speciale”, autorizația de muncă se poate prelungi. Nu mult diferite față cu realitatea de fapt sînt prevederile din domeniile educației și culturii, prevederi care dau acces egal ungurilor de peste hotare, ungurilor non-cetățeni maghiari în bibliotecile și instituțiile superioare de învățămînt din Ungaria. Pe scurt, deci, legea vine în urma realității și încearcă s-o acopere cu legalitate.

O problemă de principiu se ivește, desigur, imediat. Și anume, dacă legea legiferează și dincolo de hotarele Ungariei, dacă articolele ei nu ignoră granițele statale sau nu se poartă cam ofensiv cu ele. În motivația legii se invocă art. 6 al Constituției ungare, care obligă Budapesta la răspundere „față cu maghiarii care trăiesc în afara granițelor țării”, dar și „principiile de bază ale legislației Uniunii Europene” din domeniul drepturilor omului, al protecției minorităților și al statului de drept. Experții în drept internațional vor judeca, firește, dacă această acoperire e suficientă și dacă nu cumva principiile invocate au fost interpretate favorabil. Legea își propune, ni se spune în preambul, „să asigure apartenența la națiunea maghiară unitar㔠a tuturor ungurilor, să asigure „prosperitatea” – „pe meleagurile lor natale” – a celor din afara Ungariei și să apere „păstrarea identității naționale a maghiarilor din statele vecine”. După integrarea Ungariei în UE, legea va lucra și asupra ungurilor din interiorul acesteia.

Sînt obiective care ar trebui împărtășite, de fapt și de drept, de toate statele care au conaționali extra-statali. Obiective pe care și România și le poate propune și asuma. De altminteri, apărătorii legii față cu obiecțiile sau panica ridicate/ă de români, chiar asta au și sugerat: să-și facă și România o lege a românilor. Nu știu dacă legea maghiară e un precedent absolut sau numai un precedent zonal. Oricum ar fi, dacă legea va fi adoptată, inițiativa se va răspîndi zonal și e de așteptat să vedem ca replici o lege a slovacilor, a ucrainienilor, a românilor etc. Dacă aceste legi vor exceda cadrul legislativ al UE din sfera protecției minorităților, înseamnă că Estul mai ridică Europei o problemă și țările din coada listei pentru aderare vor avea nevoie de mai multă inventivitate juridică.

Dar legea (și eventualele legi-replică) rămîne simplă literatură dacă în spatele ei nu există fonduri pentru aplicare. Abia banii vor face funcțională legea. Parlamentul ungar își propune, spus mai pe șleau, să-i sponsorizeze (cu anumite condiții) pe toți ungurii în nevoie – și merituoși – din țările vecine. E o sponsorizare condiționată de păstrarea identității și de garanția educării copiilor în limba maghiară. Sponsorizarea (constînd din facilități, burse, pensii, subvenții etc.) se face pe bază de certificat, eliberat la recomandarea unor organizații „care reprezintă în statul respectiv comunitatea națională maghiar㔠și sînt „acceptate” de guvernul maghiar ca „organizații de recomandare” (art. 21). Cu siguranță că o asemenea prevedere nu încurajează tendințele centrifuge din interiorul comunităților maghiare. Ea se asigură, dimpotrivă, de o bună funcționare a unității acestor comunități. Certificate „de rudenie”, egale în drepturi, vor primi și soții/soțiile (și copiii) de altă naționalitate.

Legea se va lăsa, datorită atractivității ei, cu un imediat spor de „natalitate” maghiară. E foarte probabil ca rîndurile UDMR, de exemplu, să devină brusc mai semnificative cu un procent- două de unguri născuți de lege. Mulți strămoși maghiari vor ieși astfel din uitare și vor deveni larii și penații nepoților care, ingrați, i-au clasat în arborele genealogic. Rămîne de văzut dacă legea va produce „unguri noi”, dacă ea va cumpăra suflete și se va transforma într-un „pericol de maghiarizare”. Dacă ungurii din România nu vor avea dreptul să fie săraci, înseamnă că în România se induce, implicit, o discriminare economică. Răspunsul bun, din partea României, ar fi să nu-și lase nici ea cetățenii sub limita sărăciei. Legea ungurilor pledează, de fapt, pentru relansarea economică a României, pentru trecerea de la joacă/simulacre la treabă.

1951, Aruncuta (jud. Cluj); Universitatea Transilvania, Brașov, lector, Universitatea Petru Maior, Tîrgu Mureș, conferențiar; Celălalt Pillat, București, 2000, Top ten, Cluj, 2000.


2001.04.03.

articolul în format *.pdf