BORBÉLY Zsolt Attila
Legea statutului ca mijloc al (re)integrării maghiare
Față-n față 
După primul război mondial, nu numai că Ungaria istorică a pierdut două treimi din teritoriul ei, dar aproape o treime a națiunii maghiare a ajuns sub stăpînirea unor state străine. Elita politică maghiară s-a văzut silită să se confrunte cu faptul că acel concept al „națiunii politice”, formulat de Deák Ferenc și Eötvös József, care părea a fi adecvat pentru a susține ideologic unitatea Ungariei multinaționale, poate fi folosit de acum încolo (și) împotriva maghiarimii. În mod necesar, gîndirea publică maghiară a trecut de la abordarea centrată pe statul-națiune(1) la concepția centrată pe națiunea culturală și, în consecință, elita politică s-a străduit pentru integrarea națiunii maghiare care s-ar putea defini cultural și etnic. Conducerea maghiară din perioada interbelică a considerat că reunificarea națiunii maghiare este realizabilă prin revizuirea teritorială, dar succesele obținute înainte, respectiv în timpul celui de-al doilea război mondial s-au dovedit a fi efemere.

Înainte de încheierea Tratatului de pace de la Paris, diplomația maghiară a mai făcut unele încercări pentru a obține o rectificare mai echitabilă a granițelor (care să aibă întrucîtva în vedere criteriile etnice și voința populației maghiare care urma să fie dezanexată). Puterile occidentale au manifestat o oarecare disponibilitate în acest sens, dar, din cauza împotrivirii categorice a Uniunii Sovietice, în cele din urmă propunerile maghiare nu au fost luate în considerare. Odată cu desăvîrșirea dictaturii comuniste după 1948, problema (re)integrării naționale maghiare a fost scoasă de pe ordinea de zi. Mai mult: după 1956, spre deosebire de celelalte țări comuniste, ale căror conduceri foloseau propaganda națiunii drept mijloc de consolidare a puterii proprii, regimul Kádár-Aczél din Ungaria s-a străduit să atingă cît mai puțin problema națională.(2)

La sfîrșitul anilor ’80 maghiarimea din țara-mamă a trăit, de fapt, perioada emancipării politice și naționale. Mulți s-au confruntat atunci pentru prima dată cu faptul că în afara hotarelor Ungariei trăiesc milioane de maghiari, comunități care au ajuns sub stăpînire străină în pofida opțiunii lor posibile. Cred că și acest fapt a contribuit în bună măsură la cîștigarea alegerilor din 1990 de către Forumul Democrat Maghiar, care a plasat în centrul programului său reprezentarea intereselor naționale. Premierul Antall József a declarat chiar la începutul mandatului său că, în suflet, dorește să fie primul-ministru a 15 milioane de maghiari. Dar nu a reușit să-i dea un conținut satisfăcător acestei afirmații paradigmatice. Deși guvernul Antall a ajutat financiar organizațiile maghiare minoritare, a susținut revendicările lor legitime și în manifestările sale a rămas consecvent programului privind națiunea maghiară în ansamblul ei, sub aspect instituțional nu a făcut nimic decisiv în interesul reintegrării maghiare.(3)

Astfel, i-a revenit guvernului Horn meritul de a convoca organizațiile de reprezentare a intereselor maghiarimii de dincolo de hotare la un summit maghiaro-maghiar. Cu toate acestea, peste cîteva luni a încheiat tratatul de bază maghiaro-român(4), făcînd abstracție de punctul de vedere fără echivoc negativ al UDMR, contrar literei și spiritului întîlnirii la vîrf. Întrunirea de la Pápa, care a precedat încheierea tratatului de bază, menită fiind chiar să împiedice acest act și la care, în fond, toate organizațiile maghiare au luat atitudine împotriva guvernului PSM-UDL, au pecetluit probabil destinul viitoarelor întîlniri la vîrf pe perioada întregului mandat al guvernului Horn.

Astfel, sarcina coaliției conduse de FIDESZ, cîștigătoarea alegerilor din 1998, a fost să dea naștere forumului de mediere a organizațiilor politice din Bazinul Carpatic. Ceea ce s-a și întîmplat, ba chiar s-a reușit ca declarațiile finale ale ședințelor Conferinței Maghiare Permanente să fie acceptate și de către opoziția de stînga, mai puțin receptivă față de problemele naționale. De fapt, express verbis, guvernul Orbán a proclamat oficial programul integrării naționale maghiare transfrontaliere, care rezultă din viziunea politică a lui Antall József asupra maghiarimii în ansamblul ei.(5) În acest program s-a încadrat înființarea Conferinței Maghiare Permanente (MÁÉRT), precum și pasul următor, determinarea statutului în țara-mamă a maghiarimii de dincolo de hotare.

Maghiarimea de dincolo de hotare și țara-mamă

În a doua jumătate a anilor ’90 au apărut concepții diferite pentru reglementarea juridică a sistemului de relații dintre statul maghiar și părțile națiunii maghiare rămase în afara granițelor. Încă înainte de victoria din 1998 a FIDESZ, Uniunea Mondială a Maghiarilor și-a inclus în program instituționalizarea așa-numitei duble cetățenii.(6) În urma dezbaterilor desfășurate în coloanele revistei „de politică național㔠Magyar Kisebbség, Societatea Transilvană a Uniunii Mondiale a adoptat ideea cetățeniei externe(7), pe care în mai 2000 și-a însușit-o și Congresul Mondial al Maghiarilor. În vara anului 2000 Uniunea Mondială a Maghiarilor, răspunzînd voinței Congresului și Adunării Delegaților, a elaborat proiectul de lege privind cetățenia maghiară a celor de dincolo de hotare.(8) Unii au încercat să prezinte acest proiect(9) ca fiind în contradicție cu legea statutului. Or, prin propunerea sa vizînd reglementarea chestiunii pașapoartelor, o întregește de fapt.(10) Proiectul pe care liderii UMM l-au înmînat marilor demnitari maghiari la 20 august 2000 nu a ajuns în fața Parlamentului, deși cea mai mare organizație maghiară de dincolo de hotare, UDMR, i s-a alăturat în mod festiv și, printr-o decizie a Consiliului Operativ, a dispus ca organizațiile locale să adune semnături pentru cetățenia externă.

Legea statutului

În schimb, a ajuns recent în fața Parlamentului, ca propunere a guvernului, așa-numita lege a statutului(11) și este aproape sigur că legislativul maghiar o va vota, fără modificări esențiale. În ceea ce privește mesajul ideatic al legii statutului nu există deosebiri de fond între criticii de stînga și susținătorii de dreapta. Opinia lui Bauer Tamás (Uniunea Democraților Liberi) se deosebește de cea a lui Surján László (FIDESZ)(12) cel mult în legătură cu aprecierea mesajului, altminteri există între ei consens, mesajul sunînd astfel: Ungaria este și patria maghiarilor rămași în afara granițelor. După părerea mea, scopul legii este multiplu: ea traduce în limbaj juridic, reprezentînd și în plan instituțional destinul comun al maghiarilor, care pînă acum s-a evidențiat mai ales la nivelul frazelor retorice: mesajul ei se adresează astfel maghiarilor minoritari, opiniei publice din Ungaria și lumii întregi deopotrivă. În plus, legea creează o situație în care maghiarii de dincolo de hotare, motivați pînă acum cel mult prin criterii de valoare să-și mărturisească maghiaritatea, vor fi în viitor și interesați să-și declare apartenența națională. Putem crede astfel că legea statutului va avea un efect disimilativ, că o parte dintre cei rupți de colectivul afectiv-cultural-solidar maghiar, în urma politicii de asimilare a națiunilor majoritare din țările vecine Ungariei, își vor regăsi drumul spre propria comunitate.

Validitatea individuală

Una dintre cele mai importante și mai controversate probleme ale legii statutului este stabilirea cercului care intră sub incidența legii. În principiu au fost posibile două căi de abordare, iar acestea s-au și articulat în cele mai diferite forumuri – în forma cea mai clară, poate, pe lista de corespondență a publicației Erdélyi Közélet.(13) Conform unui punct de plecare – să-l numim criteriul individualist, al moralității de toate zilele – nu este nevoie de „maghiarii din interes”, de cei care, în speranța unor avantaje, „descoper㔠acum în ei sentimentul apartenenței la maghiarime. În consecință, legea ar trebui să conțină prevederi foarte stricte, pentru a se putea estima cît mai exact cercul acelora care „merit㔠avantajele pe care le cuprinde.

Conform celuilalt criteriu – să-l numim al politicii naționale – este nevoie de toți cei care la un anumit nivel se declară a fi maghiari. Aceasta nu judecă în funcție de individ, ci la nivel macro și pentru întărirea efectului disimilativ al legii – care poate fi prognosticat – intenția este ca cercul celor interesați să fie cît mai larg. Cei care au formulat legea statutului și-au însușit acest punct de vedere.

Legea statutului și transilvanitatea

Nu cred că adoptarea și aplicarea legii statutului va influența considerabil percepția transilvanismului de către maghiarimea din Transilvania. Așa cum am arătat deja în coloanele Provinciei(14), în cercurile maghiarimii din Transilvania concepția unei Transilvanii „cît mai independente” a fost însușită de cei care gîndesc în termenii ansamblului maghiarimii și ei și-au înscris pe stindard această problemă și au inclus-o în programul oficial al UDMR.

În plan principal, programul transilvanității prezintă o oarecare divergență față de aspirațiile panmaghiare, dar numai în cazul în care ambele sînt extrapolate pînă la refuz. Adică, vorbind pe șleau: teritoriile din Transilvania locuite de maghiari nu pot să țină în același timp și de Ungaria și de Transilvania autonomă în cadrul României, sau desprinsă de ea. Dar această problemă nici nu se pune, ba mai mult, nici în plan teoretic nu s-a formulat dintr-o sursă care ar putea fi luată în serios. Ansamblul maghiarimii și transilvanitatea se împacă perfect în politica practică și la nivelul individualității deopotrivă. Din programul politic sau linia politică a lui Tőkés László și a Grupării pentru Reformă face parte organică atît transilvanismul (exigența independenței administrative și economice regionale a Transilvaniei), cît și colaborarea panmaghiară.

Iar în ce privește nivelul individual, concepția nuanțată a cîmpului de forțe identitar din jurul individului nu mai poate constitui o problemă la începutul secolului XXI și nu e greu de acceptat că individul maghiar din Transilvania se poate simți parte a națiunii maghiare în ansamblul ei și totodată transilvănean. (De altfel, același lucru e valabil și pentru cetățenii de altă naționalitate din Transilvania.) Iar ceea ce e și mai important: el poate fi un cetățean respectuos față de lege al unei Transilvanii autonome, cantonizate după modelul elvețian, în timp ce prin cultura, istoria și relațiile de solidaritate primară poate fi legat de națiunea maghiară. Legea statutului nu este altceva decît transpunerea în limbajul normelor juridice a acestei legături existente și în prezent – independent de intențiile și aspirațiile politice.

Note
(1) Numesc conceptul statului-națiune ca fiind străin de realitate, pentru că nu are o legătură organică cu realitatea: de exemplu, prin modificarea granițelor nu se modifică automat comunitățile naționale determinate în primul rînd cultural. „Națiunea politică”, sau, dacă vreți, „statul-națiune” (totalitatea cetățenilor unui anumit stat) este un concept construit, care nu ia în considerare faptul că atașamentul față de o cultură dată e mai puternic decît cel cetățenesc. Mai mult: dacă într-un anumit stat majoritatea etnică folosește aparatul de stat drept instrument al politicii sale omogenizatoare, etnodiscriminative, atunci a vorbi în cazul minorității despre atașament cetățenesc înseamnă eufemism.

(2) Să nu uităm: 1956 a fost în același timp revoluție și luptă pentru libertate. Pentru Kádár și echipa sa nu a fost greu să-și dea seama că pedalarea pe sentimente naționale poate fi explozivă. A fost mai comod și mai practic să pună în paranteze întregul complex al problemei naționale.

(3) În timpul lui Antall s-a înființat, de fapt, Forumul Grupului Etnic Est-European, la inițiativa organizațiilor maghiare de orientare autonomistă, dar nu a cîștigat o pondere corespunzătoare în formularea politicii naționale. (Cei care au fundamentat ideologic acest forum, fiind și principalii realizatori și reprezentanți, au fost: Duray Miklós în Slovacia, Hódi Sándor în Voivodina, Szőcs Géza și Borbély Imre în Transilvania.) (Vezi interviurile cu aceștia, realizate de Németh Tünde, în: A jéghegy magyar–magyar csúcsa, Erdélyi Híradó, Cluj, 1997.)

(4) La dezbaterea tratatului de bază, actualul premier Orbán Viktor a pus degetul pe rană cînd a afirmat că încheierea tratatului înainte de alegeri nu este altceva decît un ajutor tovărășesc dat de Horn Gyula și PSU partidului frățesc român PDSR.

(5) Spun „oficial” fiindcă în această direcție merg și concluziile seriei de conferințe începute în 1994 și organizate de Societatea Interconfessio, avînd ca temă problematica paradigmei naționale maghiare. La acest forum, ideea unei „structuri a națiunii subsidiare”, care este prefigurarea univocă a programului orbánian a fost acceptată în unanimitate. Cooperarea organică transfrontalieră a părților națiunii maghiare, aspirînd fiecare la o independență cît mai largă, este o premisă a acestui model al națiunii. (Vezi volumul care reunește materialele mai importante ale seriei de conferințe red. Péntek–Borbély: Magyar jövőkép, Egy minőségi magyar paradigma, Székesfehérvár, 1996, întregit în 1997.)

(6) Inițiativa Uniunii Mondiale a Maghiarilor devenită faimoasă sub denumirea de „dublă cetățenie” înseamnă, de fapt, că organizația, conform paragrafului 2 al statutului UMM menționează pe primul loc al sarcinilor sale că se străduiește să exercite o influenț㠄în sensul ca cetățenia maghiară să se cuvină, în baza dreptului obiectiv, tuturor maghiarilor care o solicită”.

(7) Principalul argument adus împotriva „dublei cetățenii” a fost că golește teritoriile locuite în prezent de maghiari (această argumentare a fost folosită anul trecut la „Tusványos” și de Orbán Viktor) în pofida exemplului croat, care arată altceva. (Satele croate din Caraș-Severin au renăscut după ce locuitorii lor au obținut cetățenia croată. Locuitorii acestor sate au putut să participe și la alegerile din Croația, chiar la locul de domiciliu, în prezența oficialităților croate.) Cei ce au formulat cetățenia externă au preîntîmpinat această problemă, stabilind că cetățenii maghiari din exterior nu se pot stabili automat în țara-mamă și nu pot să voteze la alegerile maghiare.

(8) Proiectul de lege, precum și studiul lui Zetényi Zsolt, care îl fundamentează, poate fi citit pe site-ul UMM (www.mvsz.hu).

(9) De exemplu: Duray Miklós, președintele executiv al Partidului Coaliției Maghiare din Slovacia, în Magyar Nemzet, (18 noiembrie 2000: „Legea statutului, dublă cetățenie ori cetățenia externă”), sau Herényi Károly, deputat al Forumului Democrat Maghiar, în: Demokrata, nr. 8/2001 (citat de Zsebők Csaba, în articolul intitulat Végül is mi a baj).

(10) Legea statutului nu oferă o soluție concretă pentru cazul în care viitorul hotar al Uniunii Europene i-ar despărți pe maghiarii din exterior de țara-mamă. Promisiunea „tratamentului cel mai favorabil” în legătură cu intrarea în țară, cuprinsă în paragr. 3, înseamnă prea puțin. În schimb pașaportul maghiar, egal cu acela al cetățenilor maghiari, conținut în proiectul de lege privind cetățenia externă, ar da un răspuns univoc și convingător la îndoielile ce se ivesc și ar putea preveni „panica dinaintea închiderii porților”, adică emigrarea în mas㠖 o posibilă psihoză colectivă.

(11) Denumirea oficială: (Proiect de) Lege privind maghiarii care trăiesc în statele vecine. Poate fi citit pe site-ul Oficiului Maghiarilor de Dincolo de Hotare, www.htmh.hu. Discuția pe tema: cum să se numească norma juridică, legea statutului, sau legea avantajelor a fost rezolvată de Orbán Viktor într-un interviu, în care acesta a optat pentru denumirea „legea statutului”. Și eu o consider justificată, avînd în vedere că legea conturează statutul juridic în țara-mamă al maghiarilor de dincolo de hotare.

(12) Vezi în cadrul dezbaterii derulate în ziarul Népszabadság textele semnate de acești doi autori: Bauer Tamás: Conservarea depeizării, 10 ianuarie 2001 și Iredentism moale sau drepturi minoritare?, 6 februarie 2001, precum și Surján László: Două patrii în locul depeizării, 31 ianuarie 2001.

(13) Înscriere: scrisoare goală pe adresa ErdelyiKozelet-subscribe@egroups.com. Arhiva materialului dezbaterii poate fi găsită pe adresa internet: http://www.egroups.com/archive/ErdelyiKozelet

(14) Ansamblul maghiarimii și transilvanitatea, Provincia, nr. 8/2000.

1968, Timișoara; jurist și politolog; Blocul Reformist din cadrul UDMR, membru fondator; Magyar Kisebbség, redactor; Universitatea Reformată Károli Gáspár din Budapesta, profesor asociat.


Traducerea: Florica PERIAN
2001.04.03.

articolul în format *.pdf