Traian ȘTEF
Istoria unei provincii a Europei
Observator 
Cronologia Europei Centrale (1848-1989) este cartea pe care o consider o istorie a „provinciei” Europa Centrală. Face parte din programul editorial al Fundației „A Treia Europ㔠din Timișoara, coordonatorii colecției fiind Adriana Babeți și Cornel Ungureanu. Volumul, apărut în acest an la Editura Polirom, este coordonat de istoricii Nicolae Bocșan și Valeriu Leu, dar îi are ca autori și pe Stelian Mândruț, Radu Mârza și Rudolf Graf. A fost lansată recent la Oradea. În 8 și 9 mai mentorii grupului A Treia Europă și Silviu Lupescu, editorul lor, au fost invitați la Filologia orădeană de Ion Simuț (critic literar, prof. univ., prodecan). Am fost părtași la patru conferințe deosebit de interesante, pe teme istorice și literare - de exemplu despre Balcani ca alteritate a Europei Centrale sau despre romanul Europei Centrale - și la tot atîtea lansări de carte. Pe standuri au mai fost nu mai puțin de zece cărți dedicate aceluiași subiect - dintre autori îi amintesc pe Michael Pollak, Jacques Le Rider, Tony Judt, Carl Schorske, William M. Johnston.

Cronologia este de fapt o punere laolaltă a evenimentelor din Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Iugoslavia, Polonia, Italia și România. În primul rînd sînt consemnate evenimentele politice, dar și date referitoare la Bisericile din acest spațiu, la instituțiile care se înființau, la legislație, descoperiri în științe și, mai puțin, de natură culturală. Informația este concentrată pe ani, luni și zile, astfel încît avem pe aceeași pagină oglinda unui spațiu întins și în continuă mișcare. Istoria însăși a Europei Centrale este destul de dinamică: popoarele de aici sînt mereu în clocot, se schimbă adesea granițele, populațiile își schimbă de tot atîtea ori statutul, se bat și se împacă, își aduc aminte și uită. Dar ceea ce putem observa în primul rînd este sincronismul. Spiritul vremii se manifestă și se simte concomitent în toate spațiile. Marile evenimente sînt pregătite ideologic și prin mișcări politice, încît se poate calcula durata acestor determinări pînă la deznodămîntul inevitabil. Cartea permite atît o lectură comună, de informare, cît și analize pe diverse etaje. Foarte pregnant apar mișcările de la 1848, constituirea identităților naționale, extremismele și sovietizarea de după 1945. Social-democrația se infiltrează pas cu pas, în timp ce unele tendințe hegemonice fac pași înainte și înapoi. Partea de stabilitate aparține, însă, Instituției și de aici am avea ceva de învățat.

Europa Centrală este partea dintre Occident și Orient. Este, în același timp, centru și provincie după cum popoarele din acest spațiu recunosc un centru sau se consideră ele însele un centru (suficient). Dar a fi o provincie a Europei nu înseamnă, aici, o judecată de valoare. Înseamnă mai ales că Europa este construită policentric, regional. Disputa politică dintre centru și provincie s-a făcut simțită în Imperiu. Dar rolul împărăției în modernizarea și emanciparea provinciei, în crearea unui model urban este de asemenea evident. Preocuparea pentru interculturalitate - concludentă fiind aici construcția Banatului - este, iar, un exemplu pentru Europa de mîine. În Banat se vorbesc cca 24 de limbi și coexistă cel puțin zece culte. Europa Centrală este, însă, doar un spațiu cultural. Nu a deținut puterea politică sau economică sau militară în Europa, iar popoarele de aici s-au angrenat în conflictele celor mai mari jinduind la un alt statut.

Ungaria apare ca un adevărat personaj în Europa Centrală. La 1848 și după dualism maghiarii joacă mereu o carte orgolioasă cu mijloace care ating adesea subversivitatea. Faptele consemnate în această cronologie mă conduc la ideea că, fără orgoliile maghiare, fără teama pe care au imprimat-o vecinilor, Imperiul ar fi rămas pînă astăzi o federație modernă, o Germanie mai mare, mai frumoasă, mai diversă, și nu doar „ultima utopie a modernității” (Vladimir Tismăneanu). Poate acum nici nu se punea atît de acut și de romantic problema etnicității. Etnicitatea rămîne o problemă pentru că ea se judecă în continuare în termenii politici și corelativ la determinarea spațiului și nu ca un concept cultural cum devine cu voia sau fără voia noastră.

Am fost întrebat dacă au fost formulate ceva previziuni la colocviul de la Oradea. De genul: dacă se urmărește o astfel de regionalizare a Europei. A Treia Europă nu este un grup de propagandiști, ci de cercetători. Pentru ei, Europa nu are granițe. Nici vechi, nici noi. Preocuparea lor este culturală, academică. E un veritabil gest de patriotism a duce granițele culturii noastre cît mai departe, a-i studia relațiile, deși, dacă mă gîndesc la literatură, parcă Slavici și Rebreanu erau mai apropiați de ce se scria în Vestul nostru imediat decît sîntem noi astăzi. Dacă, însă, pățitul grup se ferește să discute din perspectivă politică, Cronologia, prin înlănțuirea determinațiilor despre care am amintit, ne spune un lucru foarte simplu: din momentul în care o anume idee se generalizează în întreg spațiul, trece foarte puțin pînă la înfăptuirea ei.

2001.05.14.

articolul în format *.pdf