VARGA Attila*
Suveranitatea cetățenilor
Ardealul politic 
Platforma-program propusă de Consiliul Executiv al Regiunii Autonome Voivodina (guvernul local) și adoptată de Camera Deputaților a RA Voivodina (Parlamentul local) la 29 martie poate fi considerată o importantă inițiativă de drept public și constituțional. Este adevărat, documentul stabilește principii, analizează trecutul și prezentul, prezintă aspirațiile unei comunități, și nu este forma codificată a unuia sau mai multor proiecte de lege. Cu toate acestea, valoarea de drept public a acesteia este incontestabilă, la fel ca faptul că aceste principii necesită modificarea în esență a unor reglementări legale fundamentale privind conducerea statului. Avem deci de-a face cu un document politic de anvergură care, prin forma sa de drept public și conținutul său principial, poate induce modificări generale de drept public și fundamentale de drept constituțional.

În Serbia (precum și în România), diferențele între regiuni sînt atît de evidente, diversitatea etnică, religioasă, confesională, culturală, de civilizație sînt în așa măsură caracteristice acestor țări, încît ele pot fi încadrate într-o unitate armonioasă, lipsită de conflicte, pașnică și prosperă din punct de vedere economic numai pe bază federativă, cu aplicarea și impunerea pe scară largă a descentralizării politice.

Viitorul acestor regiuni, calitatea relațiilor dintre comunitățile naționale majoritare și minoritare vor fi determinate de interpretarea în viitor a raportului dintre stat și națiune, de evoluția identității naționale și europene. Mai concret, de exemplu, de măsura în care noua putere politică democratică din Serbia va putea să depășească starea și practica de secol XIX a concepției de stat național, să evite reflexele politice ale tentativelor de omogenizare națională, și în același timp, recunoscînd și propriile interese naționale, să accepte rațiunea de a fi a sistemelor de autonomie funcționale.

În locul unei analize detaliate, care nici nu ar fi potrivită în lipsa cunoașterii temeinice, profunde a situației din Serbia și Voivodina, mă limitez la prezentarea unor principii fundamentale ale documentului, pe care le consider importante.

După părerea mea, preambulul documentului conține două principii fundamentale, și anume, că autonomia Voivodinei se bazează pe „suveranitatea cetățenilor”, adică pe suveranitatea poporului, respectiv principiul potrivit căruia din punctul de vedere al dreptului constituțional, drepturile individuale ale omului și drepturile colective ale comunităților naționale sînt în concordanță.

1.a. Autonomia bazată pe suveranitatea cetățenilor presupune aplicarea pe scară largă a formelor și tehnicilor democrației directe (de exemplu, referendumul), precum și funcționarea unui organ de reprezentare publică cu atribuții legislative, avînd o largă legitimitate socială.

Din punctul de vedere al dreptului constituțional și pe baza criteriilor conținutului competențelor, putem deosebi autonomia legislativă și autonomia administrativă. În acest sens, autonomia legislativă înseamnă că în anumite domenii, un anumit organ ales, înzestrat constituțional cu anumite puteri legale, deține competența legislativă primordială. Acest lucru diferă în mod fundamental de autonomia administrativă care, pe baza aplicării principiului descentralizării, poate emite norme legislative cu caracter obligatoriu în domenii mult mai restrînse și cu competențe limitate, sub supraveghere administrativă și sub controlul contenciosului administrativ.

Diferența este ușor de sesizat dacă analizăm controlul legalității reglementărilor emise de autoritățile normative constituite pe baza autonomiei legislative, respectiv a autonomiei administrative. Astfel, actele normative emise de organul legislativ regional sînt controlate de Curtea Constituțională a țării, în timp ce activitatea normativă a organelor de administrație locală alese este controlată de contenciosul administrativ local.

1.b. Competențele revendicate prin document pentru Camera Deputaților și Consiliul Executiv ale regiunii apar mod categoric ca instrumente ale exercitării drepturilor individuale și ale drepturilor colective ale comunităților. Conservarea și dezvoltarea identității naționale, de exemplu, se poate realiza numai prin recunoașterea normativă a drepturilor colective.

2. Documentul consideră principiul subsidiarității drept principiul fundamental al repartizării competențelor administrative și, în anumit sens, al împărțirii puterii. Astfel, „tot ceea ce Constituția Republicii Serbia și a Republicii Federale a Iugoslaviei nu menționează ca ținînd de competența statului federal și de cea a republicii, ține de competența regiunii autonome, iar ceea ce statutul regiunii nu stipulează ca ținînd de competența sa, ține de competența comunelor”. (capitolul III)

În statele cu administrație centralizată, competența generală aparține autorităților centrale, competențele autorităților de nivel inferior fiind enumerate ca excepții. În cazul în care se vor accepta ca principii fundamentale prevederile relevante ale documentului, atunci competențele generale vor reveni din principiu nivelelor inferioare, iar acele atribuții și competențe pe care acestea nu le pot îndeplini, vor fi enumerate ca excepții la autoritățile de nivel superior.

Principiul divizării puterii are un aspect cu conținut tradițional care grupează în trei ramuri cele mai importante sarcini și atribuții statale (legislativ, executiv, judecătoresc). În cazul în care aceasta reprezintă divizarea pe orizontală a puterilor, realitatea socială și politică a prezentului poate justifica și un model vertical, teritorial. Căci principiul divizării puterilor poate fi concretizat pe baza delimitării teritoriale atît sub forma federației, cît și ca rezultat al descentralizării, prin transferul către autoritățile locale alese a anumitor atribuții ale puterii centrale.

3. Următoarea observație este aceea că din conținutul textului reiese clar faptul că nu este vorba despre autonomie pe considerente etnice, ci despre un sistem de autonomie cuprinzătoare pe bază teritorială și de competențe generale, deoarece poate reglementa normativ toate domeniile vieții, în măsura în care acestea nu sînt incluse explicit, printr-un act normativ cu valoare de lege fundamentală, în competențele unei autorități de nivel superior.

În același timp, la stabilirea competențelor s-au luat în considerare particularitățile etnice, religioase, de civilizație, geografice și istorice ale regiunii Voivodina, ceea ce poate asigura, pe de o parte, conservarea, trăirea și dezvoltarea identității naționale pentru toate comunitățile naționale, iar pe de altă parte, sentimentul de siguranță dat de libera exercitare a drepturilor care garantează acest lucru.

4. Un element esențial și general al documentului îl constituie faptul că aspirațiile formulate se doresc a fi atinse prin mijloacele statului de drept și prin respectarea legalității, respectiv faptul că modificările de Constituție solicitate nu lezează integritatea teritorială a țării.

În Iugoslavia multietnică, în ultimii zece ani, comunitatea națională a maghiarilor din Voivodina a fost poate singura care a dorit să-și atingă scopurile pe cale pașnică, prin instrumente legale, prin puterea argumentelor și a argumentării. Astfel, corectitudinea aspirațiilor de pînă acum ale acestei comunități, justețea metodelor folosite este confirmată de faptul că acum legislatorii regiunii inițiază o reformă de drept public și constituțional de anvergură pe cale pașnică, pe baza unei decizii politice parlamentare.

Nu e mai puțin semnificativ faptul că aceste modificări și inițiative nu conduc la lezarea integrității teritoriale, fapt ce ar trebui să fie apreciat de conducerea Serbiei, avînd în vedere pierderile sale teritoriale cauzate de politica sa naționalistă agresivă anterioară. Cu siguranță, atunci cînd un guvern accentuează principiul integrității teritoriale pentru a se împotrivi aspirațiilor propriilor cetățeni, prin acest gest maschează doar faptul că nu prea este dispus să împartă puterea politică.

5. În final, este probabil că în cazul în care Iugoslavia, respectiv Serbia va fi capabilă să realizeze o fundamentală schimbare de mentalitate de drept public și constituțional în spiritul acestui document și să o impună pe plan politic, social și normativ, ea va avea șanse să se integreze în sistemul valoric și instituțional european. Iar dacă inițiativa din Voivodina s-ar realiza, dacă s-ar integra în conștiința oamenilor și ar deveni măsura relațiilor interetnice, aceasta ar putea servi drept model pentru această regiune zbuciumată a Europei.

În orice caz, experiența democrațiilor vestice arată că pe lîngă realizarea instituțională și funcțională a împărțirii puterilor în stat, este nevoie și de constituirea unor subsisteme politice adecvat diferențiate, ale căror funcționare autonomă poate garanta stabilitatea întregului sistem (stat și societate).

*Deputat UDMR al județului Satu-Mare


Traducerea: VENCZEL Enikő
2001.05.14.

articolul în format *.pdf