Viorel COIFAN*
Despre exercitarea autorității constituționale a regiunii autonome Voivodina
Ardealul politic 
Din analiza prevederilor constituționale referitoare la provincia Voivodina, prezentate în paragrafele 108-112 ale Constituției din 1990 a Republicii Serbia, rezultă următoarele:

1. Această provincie este o regiune în sensul definiției pe care Consiliul Europei o dă acesteia, adică unitate administrativ-teritorială situată imediat sub nivelul statului, care posedă o autoguvernare aleasă și mijloacele financiare de susținere a competențelor acesteia. Ea nu are însă nici un fel de competențe majore în domeniul legislativ regional și prin urmare nu se înscrie în categoria regiunilor din state regionalizate (Italia, Spania) și nici a celor federale (Germania, Austria, Belgia, etc.).

2. Nu cunoaștem exact gradul de autonomie al provinciei anterior Constituției din 1990, dar credem că era limitat datorită statutului special al federației care era Iugoslavia - în ultimă instanță un stat în care forța conducătoare o reprezenta un singur partid - Liga comuniștilor din Iugoslavia.

Ce este de făcut?

Evenimentele politice din ultimul deceniu au adus modificări structurale majore în organizarea internă a statului iugoslav. Practic, federația nu mai există iar opinia publică internațională, instituțiile europene - Consiliul Europei și Uniunea Europeană - așteaptă semnale concrete care să ateste noua orientare a Belgradului spre democrație și integrare în structurile europene.

Experiența de după 1990 arată că statele ex-comuniste ce au avut o structură federală (URSS, Cehoslovacia, Iugoslavia) au eșuat în proiectul lor federalist. Cauzele au fost multiple: artificialitatea demersului integraționist, nivel scăzut al democrației, problema minorităților, etc., etc.

Reconstrucția unui astfel de sistem trebuie să se bazeze pe principiile ce stau la baza arhitecturii UE dar și ținînd cont de realitățile de pe teren. Alegerea unui model - cel regional - sau a altuia - cel federal - în cadrul unui stat „compozit” este dificilă și trebuie abordată cu precauție. În fond diferența între abordarea regională și cea federală rezidă în raportul, în materie de competențe legislative, între stat și entitățile sale - federalizate sau regionalizate. În timp ce într-un sistem federal deținătorul puterii este statul local - land -, iar guvernul central se bucură doar de competențe conferite în mod expres, în cadrul statelor regionalizate puterea este deținută de guvernul central iar regiunile dețin doar competențe delegate. Evident există o ierarhie a legilor - cele federale domină cele federate („Bundesrecht bricht Landesrecht”) -, și prin urmare o adevărată autonomie presupune determinarea unei zone a puterilor exclusive.

Din punctul nostru de vedere, care este pur teoretic, opinăm că locul Voivodinei ca și regiune autonomă este într-o Serbie regionalizată. Datorită dramatismului evenimentelor care au condus la destrămarea federației - exprimate în modificări de frontiere interne și formarea de noi state - o abordare rezonabilă ar fi cea a creării unor regiuni cu statut special. Voivodina împreună cu Banatul au format o regiune istorică - actualmente partajată în urma sistemelor de tratate ce au urmat sfîrșitului primului război mondial, între România, Ungaria și Serbia. Tocmai datorită acestei specificități cooperarea transfrontalieră în cadrul euroregiunii Dunăre-Criș- Mureș-Tisa devine foarte importantă.

Este clar că procesul de regionalizare și recîștigarea unei autonomii regionale autentice pentru Voivodina trebuie să se facă gradual, în acord cu legislația națională modificată dar și cu cea care guvernează Comunitatea Europeană. Nu nostalgia istorică trebuie să guverneze acest proces, ci pragmatismul impus de provocările mileniului III: pace, stabilitate, globalizare, etc. Un prim pas, așa cum este propus și în document, trebuie să-l constituie modificarea Constituției federale din 1990. Urmează apoi racordarea legislației specifice administrației locale cu documentele și practica europeană.

Sînt importante:
- Charta europeană a autonomiei locale
- Charta europeană a limbilor minoritare
- Convenția-cadru asupra cooperării transfrontaliere (Madrid 1982), etc.

Prin urmare, pentru a se cîștiga timp, unui real proces de descentralizare ce trebuie să urmeze coordonatele impuse de principiul subsidiarității, coeziunii sociale, dezvoltării durabile, etc., i se suprapune un proces de regionalizare ce trebuie să refacă Statutul Regiunii Autonome Voivodina conform normelor europene mai sus menționate. Indiferent însă de forma de organizare internă - din punct de vedere administrativ - a provinciei, nu trebuie ca rolul statului să fie preluat de nivelul regional și să rămînă blocat aici. De aceea credem că, pe lîngă organizarea pe baze constituționale pe termen lung a relației dintre Voivodina și Republica Serbia, trebuie regăsite și raporturile dintre provincie și orașele/comunele componente. Procesul de redimensionare din punct de vedere legislativ a statutului provinciei este complex și delicat. El reprezintă însă și un test de voință politică, exprimată de actuala coaliție la guvernare, pentru reintrarea în normalitate, în conformitate cu aspirațiile și practica atît a Consiliului Europei cît și a Uniunii Europene.

*Deputat PNL al județului Timiș, membru în Parlamentul Consiliului Europei


2001.05.14.

articolul în format *.pdf