Ana LUDUȘAN
Efectele perverse ale unei legi
Forum 
Legea privind maghiarii din țările vecine Ungariei a stîrnit reacții pe cît de controversate, pe atît de neîntemeiate privind fondul problemei. De la comentarii ridicînd problema revizionismului maghiar, făcute din banca Vadim, pînă la comentariul PDS-ului, care punea proiectul maghiar în contradicție cu normele Consiliului Europei, acest demers al Budapestei a agitat mințile cele mai raționale și mai așezate în spiritul vremii. Numai că acest proiect, acum lege, nu a fost privit cu detașare și cu seriozitate, așa cum merită privit un adevărat proiect politic cu consecințe pe termen lung și cu riscuri de a produce efecte perverse tocmai cetățenilor cărora li se adresează. Efectele nedorite ale unor acțiuni promovate în interesul celor care le-au fost destinate se numesc, în teoria sociologică, efecte perverse*. Comentariile și analizele pe marginea acestui proiect, a acestei legi, s-au oprit la detalii, la atribute ideologice sau la trunchieri din context pentru a confecționa un discurs în conformitate cu suspiciunile sau cu interesele celor care au ieșit la rampă. Declarațiile premierului Orbán Viktor au avut darul să dezvăluie tocmai tendințele care pun în pericol acest proiect, adică tocmai efectele perverse care subminează bunele intenții ale proiectului față de destinatarii lui. Acesta spunea că Ungaria a înregistrat o creștere economică sănătoasă și că această tendință se poate menține și chiar dezvolta dacă statul ungar va ști să-și recruteze forța de muncă necesară. Creșterea economică prognozată va avea nevoie de circa 5 milione de oameni din afara statului maghiar. Această declarație, criticată de foarte mulți politicieni, și retrasă de însuși autorul ei, a dezvăluit adevăratul temei al proiectului maghiar cu privire la acordarea preferențială a dreptului de muncă pentru maghiarii din statele vecine Ungariei. Fundamentarea acestui proiect a fost generată de nevoia de forță de muncă a statului maghiar în viitorul destul de apropiat. Această nevoie nu este specifică doar Ungariei, ea este și mai acută în Germania și va fi din ce în ce mai acută în toate statele dezvoltate ale Europei Ocidentale. Acoperirea acestei nevoi nu se rezumă numai la plata celor care acoperă forța de muncă deficitară, ci pune probleme de migrație, fie și temporară, ceea ce presupune costuri de administrare a unor eventuale conflicte generate de acest fenomen. Se pot presupune și situații în care cei care migrează spre zonele mai bine plătite să nu mai dorească să se înapoieze la o stare de sărăcie sau chiar să dorească să migreze spre zone și mai bine plătite. Sînt multe alte situații care pot fi imaginate în situații de acest gen. Căsătorii, căsătorii de formă, situații de clandestinitate, îndeplinirea formală a disciplinei proiectului, trecerea graniței și reîntoarcerea imediată la ocupații mai bine plătite decît cele de acasă.

Guvernul de la Budapesta, confruntat cu o asemenea perspectivă, a inițiat proiectul, devenit foarte repede lege, privind dreptul preferențial la muncă în Ungaria pentru etnicii maghiari aflați în țările vecine Ungariei, proiect extrem de bine fundamentat cu privire la costurile lui. Recrutînd etnici maghiari din statele vecine, statul maghiar își va compensa deficitul de forță de muncă cu costuri minime. Va evita, cu diplomație și creîndu-și un titlu de glorie din loialitatea și grija față de etnicii maghiari aflați pe teritoriile statelor vecine, conflictele ivite între o populație majoritară pusă în situația de a concura pe locuri de muncă cu un exod masiv de străini vorbitori de altă limbă și avînd alte obiceiuri. În cazul acestui proiect, „străinii” vor fi vorbitori de limbă maghiară, împărtășind aceleași obiceiuri, iar grijii statului maghiar de a oferi locuri de muncă mai bine plătite în primul rînd maghiarilor din afara Ungariei va trebui să i se răspundă cu loialitatea maghiarului de a se întoarce la „locurile lui de obîrșie”, atunci cînd nu mai este de lucru în „țara mamă”. Puținele fixări pe locurile în care au intrat vor fi mai ușor tolerate de populația băștinașă și cu mai puține costuri de adaptare din partea imigrantului decît în cazul unui cetățean de altă etnie decît cea maghiară.

În acest proiect s-a uitat, cu bună știință sau nu, fenomenul de golire a zonelor cu populație majoritar maghiară din statele vecine. Depopularea acestor zone, fie și pe o perioadă scurtă, produce schimbări în viața comunității locale cu consecințe aproape incalculabile pentru cei care rămîn acasă. Cel mai vizibil fenomen și cu consecințe economice imediate poate să fie cel de îmbogățire a famililor celor plecați să muncească în Ungaria. Cei rămași acasă pot pune pe picioare afaceri importante cu resursele aduse din țara mamă. Acesta va fi și mirajul care va depopula aceste zone. Sînt semne care spun că secuii sînt hotărîți să plece la muncă în Ungaria cu mic cu mare. Dar sînt și alte fenomene, mai puțin vizibile, însă cu consecințe deloc neglijabile pentru populațiile supuse acestor presiuni. Depopularea comunităților locuite majoritar de populație maghiară în statele vecine Ungariei poate fi asemănată, ca proces, cu migrația masivă spre oraș a țăranilor din satele românești izolate, într-un interval scurt, anii 1965-85, sau a satelor săsești din jurul Sibiului. Acest proces a dezechilibrat compoziția pe vîrste a satelor izolate și a transformat aceste comunități în așezări de bătrîni și le-a condamnat la dispariție. Acest lucru se poate întîmpla și în cazul comunităților locuite în majoritate de maghiari din statele vecine Ungariei. Nu punem la socoteală reacția statelor care eliberează această forță de muncă. Se pot construi politici abile pentru ca cei întorși din Ungaria să nu se mai simtă acasă, să fie motivați să-și ia lumea „în cap”. Statistic s-a dovedit că foarte puțini dintre cei plecați să muncească în străinătate își pot relua vechiul loc de muncă la revenirea în țară. Există o suspiciune și o gelozie față de cei care au șanse să cîștige mai mult decît cei rămași în țară și, de aceea, reintegrarea lor profesională este foarte dificilă. Reacția inițială a UDMR-ului la proiectul maghiar dovedește faptul că acesta a intuit efectele perverse ale proiectului asupra maghiarimii din România și, de aceea, a propus amendări ale acestuia. Probabil, de aceste amendări se va ține cont în aplicarea legii.

Reacțiile romantice și criticile înverșunate, la fel de nefondate, ale legii maghiare nu înseamnă că aceasta trebuie aruncată la coș sau blestemată. Ea este fundamentată de o anumită necesitate istorico-economică și trebuie privită cu calm și detașare rațională. Autorii ei au luat, desigur, în calcul două lucruri fundamentale: costurile legii pentru statul maghiar și beneficiile acesteia asupra etnicilor maghiari din statele vecine. Atunci cînd îți recrutezi forța de muncă deficitară în țară cu specialiști sau lucrători care vorbesc aceeași limbă și împărtășesc aceleași obiceiuri, costurile proiectului sînt cele mai scăzute atît economic cît și social și cultural. Conflictele între populația băștinașă și noii veniți sînt neglijabile. Pe de altă parte, banii plătiți pentru suplimentarea forței de muncă vor merge în buzunarele maghiarimii din statele din jur, bani care pot dezvolta și întări economic, și nu numai, comunitățile din care vin. Nu s-a luat în calcul, poate, fenomenul de depopulare al comunităților de origine. Acesta este unul dintre efectele perverse ale proiectului maghiar. Nevoia care l-a fundamentat rămîne, însă, valabilă. Cum se poate ieși din această capcană? Voi răspunde că orice proiect politic serios produce efecte perverse, iar eliminarea acestora presupune un cost. Întrebarea care se pune este dacă costurile eliminării efectelor perverse sînt mai mici decît suportarea acestora. Voi da un exemplu din sociologia modernă, care analizează oportunitatea eliminării unor efecte perverse generate de orice situație de interacțiune. Semafoarele de la o intersecție sînt costul plătit de participanții la trafic pentru evitarea unei ambuscade, care ar produce pagube și chiar victime. Semaforul, însă, nu este o reglementare democratică. Ea îți restrînge libertatea de a trece prin intersecție cînd vrei tu. Dar imaginarea unei formule mai democratice ar mări costul participării la trafic inimaginabil de mult. Ca să eviți ambuscada de la o intersecție în manieră democratică ar trebui să existe o înțelegere prealabilă a tuturor participanților pentru a trece prin intersecție la o anumită oră a zilei și într-o anumită zi a săptămînii. Or, o astfel de înțelegere, democratică fără doar și poate, fiindcă înțelegerea presupune posibiliatatea de a alege între mai multe alternative, ar presupune costuri infinit mai mari decît constrîngerile semaforului. În cazul acesta, efectele perverse generate de participarea la trafic, în același timp, a mai multor automobile, pietoni, pot fi eliminate printr-o soluție mai puțin democratică, cea a reglementării semaforului. Costul plătit este neglijabil față de costul unei soluții democratice și infinit mai mic față de consecințele unei ambuscade.

În rezumat, după părerea mea, declarația premierului ungar este binevenită. Ea poate scuti legea maghiară, prin felul în care va fi aplicată și, de ce nu, revizuită, de apariția unor efecte perverse, care nu mai pot fi eliminate pentru destinatarii ei sau ele vor fi eliminate cu costuri prea mari. Ea poate constitui, nu în forma elaborată acum, și un model pentru o Europă care se va defini în alți termeni decît sîntem obișnuiți pînă acum.

Proiectele economice cu cele mai mici costuri pot angaja populații din diferite state europene, fără a pune problema conflictelor de migrație și adaptare decît într-o mică măsură, pot pune problema implanturilor de tehnologie într-o ecuație benefică pentru toți actorii implicați, pot pune problema identității etnice, culturale, religioase într-o relație mai calmă decît cea existentă azi, de legătură ombilicală cu statul în granițele căruia te-ai născut. Acest lucru se va întîmpla dacă Guvernul Maghiar va ști să negocieze această lege cu destinatarii lui și să împartă costurile și beneficiile în așa fel ca pagubele să fie minime pentru toți actorii implicați în acest proiect, adică inclusiv pentru statele și cetățenii de altă naționalitate decît cea maghiară din statele din jur. Politicienii maghiari sînt recunoscuți ca buni politicieni. Ei pot transforma acest cal troian trimis în curtea țărilor vecine într-un proiect politic european de construcție identitară pe alte principii decît cele hegemonice. Cele de parteneriat responsabil și benefic pentru toți actorii implicați în proiect. Nu putem desființa granițele dintre state pînă ele se configurează în mentalitatea noastră ca adevărate mine cu efect întîrziat. În proiectele politice moderne, trebuie eliminat romantismul alimentat de nostalgiile unor vremuri demult apuse și efectele perverse care se întorc împotriva intențiilor bune care au fundamentat proiectul.

Note
* Raymond Boudon, Texte sociologice alese, Editura Humanitas, 1990.

ANA LUDUȘAN s-a născut în 1948, laVîlcele, jud. Cluj. Este coordonator al Ligii Apărării Drepturilor Omului, fililala Cluj. Micul Stalin (roman), 1998.


2001.09.01.

articolul în format *.pdf