HADHÁZY Zsuzsa
Un pas înainte, doi înapoi
Culori transilvănene 
Partea dinainte a uriașului șarpe amenințător înconjurase deja Piața centrală, ajunsese în fața statuii lui Matei Corvin, cînd celălalt capăt al lui se unduia încă sub poarta boltită, larg deschisă a clădirii Teologiei Ortodoxe. Monotonia neagră a popilor în rînduri de cîte patru era frîntă doar de sclipirea patrafirelor brodate cu fir de aur sau argint, dar această frîntură nu era de ajuns să aline atmosfera amenințătoare a procesiunii. Era aproape incredibil că, la sfîrșitul secolului douăzeci, într-un mare oraș al unei țări care se consideră a fi europeană, poate avea loc o asemenea manifestitație. În mod vizibil, era și părerea majorității trecătorilor, abia cîteva mătușici și unchiași în straie semi-țărănești au coborît de pe trotuar, apropiindu-se de șuvoiul negru și aplecîndu-se pentru a săruta mîna cîte unui popă care pășea maiestos; ceilalți își continuau grăbiți drumul, prefăcîndu-se a fi indiferenți, ori se holbau uluiți: au perceput amenințarea.

Și se întîmplau toate acestea sîmbătă, 21 martie 1998, abia la o săptămînă după ce, vineri 13 martie, biserica din Cluj numită Schimbarea la faț㠖 cîndva proprietatea ordinului Minoriților, dată în 1924 de către Vatican bisericii greco-catolice, iar după interzicerea acestei biserici de către puterea comunistă atribuită Bisericii Ortodoxe Române – a fost restituită efectiv uniților, care ani de zile nu au avut decît promisiuni, deși au cîștigat la toate instanțele procesul intentat în această cauză. (În prezent se află în aceeași situație biserica din Chiuiești, județul Cluj: legal și aceasta a fost restituită uniților, numai că ei nu o pot lua efectiv în posesie. De altfel, nu este singurul cult din România căruia – legal – i s-a restituit o posesiune sau alta, dar care numai după mult timp și mari dificultăți a reușit să-și ia în stăpînire proprietatea. Sau nicidecum. Aici ne ocupăm, însă, doar de evenimentul care a avut loc la Cluj.)

Firește, restituirea bisericii numite Schimbarea la față nu a mers simplu. Cei care cunosc atmosfera anilor respectivi din întreaga țară, dar mai ales din Clujul lui Funar – la care și-a adus contribuția și mitropolitul ortodox Bartolomeu Anania – nici nu se miră. Dar ceea ce s-a întîmplat depășește, totuși, orice imaginație. Ortodocșii au ocupat biserica și au jurat să nu lase să intre acolo nici un „lacheu papal”. Greco-catolicii au celebrat întîi liturghia în fața statuii lui Matei Corvin (ca întotdeauna, începînd din anul 1990), după care au pornit în masă spre biserica Schimbării la față. De fapt, era vorba de numai cîteva sute de metri, dar acestea erau înțesate de ortodocși ostili. Mai ales tineri. „Civili” erau doar ici-colo, prezenți din oficiu – ziariști, reporteri – ceilalți fiind „patrioți” exaltați, cu spume la gură, gata de luptă pentru apărarea intereselor naționale. Pe alocuri, se putea vedea și cîte un polițist retras lîngă pereți, privind pasiv lucrurile, fără să intervină. Și privirii i se oferea multe! Îndată ce greco-catolicii au pătruns în biserică, dezordinea a devenit totală; nu se știe cine a început de fapt, dar, în scurt timp, interiorul bisericii a fost aproape în ruină, s-au răsturnat, s-au rupt scaune, nu a fost scutit nici măcar altarul, în aer plutea praful, zburau crîmpeie de haine. Toate acestea s-au întîmplat între membrii a două biserici creștine, care abia se deosebesc între ele.

Cînd am reușit să scap cumva din biserică, mintea îmi era paralizată de uimire, și am început să umblu încoace și încolo prin mulțimea formată în bună parte tot de ortodocși. Am fost atentă la ce vorbesc, în speranța că surprind vreo reacție umană normală. Dar ceea ce am auzit aproape că depășea și cele văzute: „Trădătorii!”; „Mercenari ai unui papă polonez!”; „Ăștia sînt români?! Sărută papucii papei și mai îndrăznesc să spună că au mîndrie națională!”; „Ce se tot prăpădesc atîta după Roma, Franța și Germania?! Aia de acolo se cheamă bogăție? Să meargă la Moscova, acolo da, bogăție.” „Da, să privească spre Moscova! Acolo răsare Soarele, de acolo vine toată lumina.”

Era înfricoșător. Se pare că acești fanatizați nu s-au săturat de „lumina” care în ultimul secol și jumătate s-a revărsat pe aceste meleaguri… Dar adevăratul accent al celor întîmplate s-a pus pe demonstrația la care m-am referit la început cu opt zile mai tîrziu . Cînd, la chemarea lui Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului și Feleacului, s-a adunat din întreaga Transilvanie preoțime de toate rangurile și s-a încolonat evoluînd pe străzile Clujului, pentru a atrage atenția asupra riscului pe care și-l asumă puterea, care nu se sinchisește de interesele Bisericii.

Trist, dar adevărat: în România, unde nici pînă azi nu s-a decretat separația între biserică și stat, deși despre legătura dintre ele – cel puțin oficial – nu se vorbește, biserica ortodoxă a reușit să intimideze puterea dintotdeauna (cu toate că, probabil, nici nu ar fi fost necesar, de vreme ce statul oricum nu a manifestat voința politică pentru restituirea bunurilor confiscate) și să-și impună vrerea: în ceea ce privește restituirea patrimoniului bisericii greco-catolice (căci acum numai despre aceasta vorbim), abia s-au făcut cîțiva pași și, dacă ne gîndim la demolarea ordonată în luna octombrie a.c. de către preotul ortodox a bisericii-monument istoric din Valea Izei, poate fi vorba, mai curînd, de regres.

Iar, dacă s-a făcut referire și la Moscova, să ne aducem aminte: „un pas înainte, doi înapoi”. O metodă mai sigură nu există.

HADHÁZY ZSUZSA s-a născut în 1952, la Cluj. Este ziarist liber profesionist, secretar de redacție al publicației Provincia. Eseuri, articole în presa românească de limbă maghiară.


Traducerea: Florica PERIAN
2001.10.06.

articolul în format *.pdf