Alexandru ANTIK
Eurasia-baston
Observator 
Înainte ca cititorul titlului să cadă în eroare, aș dori să-l asigur că articolul nu conține nici o știre alarmantă, chit că, după atacul terorist comis în 11 septembrie la New York și după lovitura americană din Afganistan, un asemenea titlu nu-ți evocă neapărat imaginea unui baston cultural. Or, eu despre asta aș dori să scriu, chiar dacă evenimentele petrecute pot umbri orice fel de discuție culturală.

Eurasia-baston este motivul viziunilor artistice, al desenelor, și unul din accesoriile acțiunilor lui Joseph Beuys*. Ca și conținut, este înfățișarea unui baston spiritual, care i-a condus pe nomazii de odinioară pe teritoriul imens, dar încă neînchegat al Eurasiei, care în viziunea lui Beuys, nu au lăsat după ei numai un teren rezidual asediat, ci și urmele bastonului referitor la circulația energiilor istoriei – așa cum dovedesc actualele descoperiri antropologice ale locurilor de strajă de odinioară.

Joseph Beuys a devenit cunoscut prin viziunile sale speciale în anii 1960. Pentru opinia artistică și pentru lume în general, poate era mai nesemnificativ, în acea perioadă, că energiile și traumele Eurasiei sînt într-o strînsă legătură, și că ele traversează diferitele etape ale transformărilor concomitent. Ele s-au încadrat în materia istoriei ca laturi contrastante. După Caroline Tisdall, „cercetarea punctelor de intersecție ale energiilor și traumelor europene, respectiv eurasiatice, este o temă permanentă în activitatea lui Beuys”. După Beuys, principiul vestului a suferit o traumă. Această spiritualitate, deși are ambiții global expansive, periclitează impulsurile revitalizării sale, izolîndu-se de izvoarele energiilor sale primare și naturale. Tot mai puțin este ea capabilă să comunice cu alte tipuri de culturi, forme de viață, deoarece limbajul său comunicațional este determinat de un cadru instituțional, bazat pe profit și pe un individualism egoist. Cu conferințele, media show-urile și acțiunile sale artistice, Beuys a urgentat revizuirea „proiectului energetic” al lumii vestului. Pe lîngă Proiectul Energetic al Omului din Vest, au devenit cunoscute Convorbire cu propria mea țară, Germania, Convorbire cu Jezuitul, Democrație Veselă etc. În Social Plastica lui (ars poetica și, totodată, denumirea genului de sculptură pe care el îl practică) încape Universitatea de Artă Internațională, Organizația Electorilor fără ideologie și a Electoratului liber, acțiunile Partid politic pentru Animale sau participarea în acțiunile de întemeiere a Partidului Verzilor. Desenele, instalațiile și acțiunile sale formează segmentul cel mai important al modelului său Social Plastica. Acestea poartă motivele și materialele sale specifice, care evocă culturi și forme de viață stăvechi nomade și pe care le confruntă cu anumite preconcepții ale civilizației vestice. Acțiunea Coiot (1974) este, poate, cea mai semnificativă dintre acestea, o conviețuire de o săptămînă cu un coiot (lup de stepă) în condiții spartane într-un spațiu închis al unei galerii new york-eze, un animal divin al populației indigene din America încă nedescoperite și pe care o anumită concepție americană l-a transformat într-un paria prigonit și umilit pînă astăzi. Acțiunea a început în timpul călătoriei pe calea aerului. Cînd Beuys a zărit cîmpurile de ghiață ale Labradorului – acest pămînt al fanteziei nimănui – s-a legat la ochi, comentînd mai tîrziu: „Am vrut să mă izolez de tot, lăsînd cîmpul meu de vedere în întuneric total, să nu văd nimic din America, decît coiotul”. Sosind la aeroportul Kennedy, corpul său a fost învelit în filț, acesta fiind un izolator, dar furnizînd și un înveliș de căldură pentru el. Cu o salvare a fost transportat imediat la acel loc predestinat și împărțit cu coiotul. Timp de o săptămînă dialogul s-a purtat atît simbolic, cît și în realitate, cîteodat㠖 această schimbare de roluri – a creat situații pline de haz. S-a format un schimb de energii între natura lupului de stepă și natura atribuită animalului totem de odinioară și artistul sosit în America legat la ochi. Artistul, aducînd cu el Eurasia-bastonul, un balot de filț, un teanc de Wall Street Journall, pălăria sa din filț și perechea de mănuși, ambele de culoare brună, triangulum-ul purtat pe piept cu care scotea un sunet curat și răsunător. Liniște, conviețuire, comunicare între om și animal după gratii și un public atent dincoace de gratii.

Datorită viziunilor și spiritului autocritic ale lui Beuys și ale semenilor săi din vest, astăzi principiul civilizației vestului a putut să se schimbe într-o mare măsură, cu o cointeresare și preocupare mai deschisă spre opinia și forma de viață a Celuilalt; un proces lent între corifeii centrelor și periferiilor de odinioară sau în formare, fiecare cu opinii pro și contra. În formarea acestui discurs, rolul modelului Social Plasticii reprezentat de Beuys este indiscutabil, aproape că nu mai observăm că noi zilnic executăm o modelare sculpturală și o elasticizare a termenilor și definițiilor „globalizare”, „sincronizare”, „integrare” etc. Totodată, acest discurs nu se leagă numai de un unghi de vedere artistic, ci și de o necesitate politică de a shimba cadrul izolării legat de un mapamond politic. După un deceniu al dezmorțirii pentru noi, „este necesar ca pacientul, după o lungă comă, să fie deconectat de la plămînul artificial, pentru a prinde curajul să respire singur” – scrie Lenka Lindaurova, critic de artă din Cehia. Tocmai de aceea am avut nevoie, în ultimele decenii, de inițiativele caritabil-culturale ale vestului, chiar dacă ele au tulburat sensibilitatea noastr㠄provincial㔠sau nu întotdeauna au justificat așteptările noastre, atunci cînd au judecat „originalitatea” noastră cam exotică. Am avut nevoie, de asemenea, de instituții alternative care, deși funcționează încă cu amintita respirație artificială, devin din ce în ce mai mult unități ale rețelei Fluxului cultural.

Astăzi, merită să evocăm umorul rustic al lui Beuys, privind activitatea sa: „Dacă aș face aici ceva cu un urs, partitura ar fi total altceva” sau afirmațiile sale în legătură cu acțiunea Coiot: „Eu iubesc America și America mă iubește”; „Am încercat să redau Coiotului simțul libertății”. Acțiunea lui Beuys nu a fost un simplu show, unde rolurile s-au schimbat între ele, pe de o parte artistul (omul care a aruncat în joc instrumentele gîndirii și creației individuale și libere), pe de altă parte coiotul (care a putut evoca energiile primare și a întruchipat sufletul colectiv (conștiința colectivă) al speciei animale. Beuys s-a achitat față de coiot, desemnînd unul dintre punctele traumatice ale civilizației americane. Cultura americană a adoptat activitatea sa artistică și și-a asumat spiritul său critic. Numai în acest fel, rana a putut fi vindecată.

Nu numai America îl iubește astăzi, ci și patria sa, Germania, l-a acceptat și este mîndră de el. În Darmstadt este o sală Eurasia și în proximitatea ei o imensă placă de oțel, care avansează cîte cinci centimetri în fiecare jumătate de an.

Cu lumea avansăm și noi, dar nu-i totuna cu ce în mînă, cu bastonul Eurasia al lui Beuys, acceptîndu-l ca pe o cîrjă culturală, sau cu un ciomag euro-asia.

* Joseph Beuys (1921-1986), artist german, poate cel mai universal creator din a doua jumătate a secolului 20. Începînd ca sculptor, apoi folosind pentru renumitele sale lucrări untura, mierea, filțul etc. ca materiale, prin expuneri și acțiuni, prin experimentele de fondare ale diferitelor partide și antipartide, el ajunge la conceptul său de bază Social Plastica (societatea ca operă de artă). Pornind de la ideile lui Rudolf Steiner, a elaborat o teorie socială și de dezvoltare specială, în care încearcă să dezlege într-o unitate superioară dualismul dintre materie și spirit, animalic și uman, est și vest, artă și știință, teorie și practică etc.

Traducerea:
2001.10.07.

articolul în format *.pdf