John CAGE
Și alții gîndesc*
Observator 
Cînd Washington a fost proclamat președinte al Statelor Unite, țara noastră poseda cea mai mare parte din teritoriile dintre Oceanul Atlantic și rîul Mississippi. După războiul cu Mexic, steagul american fu arborat de la un ocean la ocean, de la Golful Mexic pînă la Marile Lacuri. Astăzi, Statele Unite sînt o putere de rang mondial. În Lumea Nouă, țara noastră numește Alaska, Porto Rico și Insulele Virgine teritorii. Țara noastră exercită o puternică influență asupra insulei Haiti, asupra Nicaragua, Panamei și Republicii Dominicane. Și-a circulat dolarul prin țările Americii Latine, fiind pomenită drept „Gigantul nordului” , despre care se gîndește drept „Cîrmuitorul continentului american”.

Privind problema intervenției Americii în America Latină, părerea multora este de altă natură. Bărbații de primă însemnătate ai literaturii Țărilor Sudice, în frunte cu Manuel Ugarte, își instruiesc cititorii cum să gîndească. Profesorii de la marile universități ale Americii de Sud își învață studenții ce să gîndească. Bărbații de stat, fiind ghidați de Dr. Honorio Puyerredon, gîndesc și încep să-și facă țările lor să gîndească.

Această gîndire, care a penetrat cu atîta eficiență viața intelectuală a republicilor latine, a fost influențată de acțiunile unor cetățeni ai Statelor Unite. Marea majoritate a acestora sînt capitaliștii care au investit stăruitor bani în republicile sudice, exploatîndu-le setos. Ei nu sînt conduși de speranța că alții vor realiza progrese, ci doar de dorința propriei avansări materiale. Ei fac parte din familia egoiștilor totali. Ei nu au realizat numai succese financiare; ei au reușit să capete disprețul și aversiunea oamenilor. Ei fac parte din congregația înnebunită a Adoratorilor Aurului. Și este greu să-i învinuiești de nelegiuiri, deoarece ei sînt extrem de vicleni și prefăcuți. Aceștia sînt ambasadorii noștri în America Latină. În ochii populațiilor sudice, acești oameni reprezintă Statele Unite. Aceștia sînt cărțile din care latino-americanii ne citesc istoria, imaginile care reprezintă pentru ei idealurile anglo-saxone.

Acum șase ani, trei bănci americane au dat Republicii Bolivia un împrumut de 26 milioane de dolari. În contract se stipula că 10 la sută din valoarea împrumutului trebuie achitate anual, în rate lunare, la o dobîndă de 8 la sută. În cazul defaultului țării, băncile obțin controlul deplin al Băncii Naționale a Boliviei, al unei părți a Căii Ferate naționale, cît și al Veniturilor Republicii. Conform acestui contract semnat în 1922, guvernului Boliviei i se interzice să împrumute bani din alte surse fără consimțămîntul bancherilor americani. Pentru a administra aceste prevederi, cît și pentru a supraveghea Finanțele Boliviei, a fost formată o Comisie Fiscală permanentă. Aceasta constă din trei membri numiți de președintele Boliviei, dintre care doi sînt recomandați de americani. În consecință, viitorul economic al Boliviei e la discreția unei mîini de bancheri. Acesta însă este doar un exemplu al acțiunilor capitaliștilor americani. Există noduri care au legat morțiș inimile tuturor țărilor din America Latină de casele bănești de pe Wall Street.

Are, oare, America Latină dreptate atunci cînd numește altruismul nostru imperialism mascat? Trebuie oare să ne continuăm intervențiile în America Latină? Ce ar face marii bărbați ai istoriei noastre în fața unei dileme de acest fel? Nu ar lua oare Lincoln partea celor slabi? Dar nu ar justifica oare Roosevelt intervenția americană?

Ce e de făcut? Ce ar trebui să facem?

Cazul cel mai fericit cu care ar putea fi binecuvîntat Statele Unite în viitorul apropiat ar fi oprirea industriilor sale, întreruperea afacerilor sale, amuțirea oamenilor săi, crearea unei pauze în lumea de afaceri a ei și, în sfîrșit, oprirea tuturor elementelor în mișcare, cînd toată lumea va auzi ultima rotiță învîrtindu-se și ultimul ecou împrăștiindu-se... și atunci, în acel moment de pauză totală, de calm netulburat, ar fi ora cea mai potrivită pentru nașterea unei conștiințe pan-americane. Atunci ar trebui să fim în stare să găsim răspuns la întrebarea, „Ce ar trebui să facem?” Pentru că noi trebuie să rămînem tăcuți, să nu vorbim deloc, și ar trebui să găsim posibilitatea să aflăm că alții gîndesc.

Este datoria noastră să ne aplecăm urechea la gîndurile Americii Latine și să respectăm aceste gînduri. Ele reprezintă produsul minții omenești și, în această ipostază, ele sînt cu adevărat mărețe. Trebuie să ne comparăm propria gîndire cu cea a Americii Latine. Cînd cele două moduri de a gîndi vor fi puse una lîngă alta – cea latină și cea anglo-saxon㠖, va trebui să separăm ceea ce este drept de ceea ce este nedrept. Acțiunile noastre din trecut nu au fost întotdeauna demne de laudă, dar nici de învinuit nu au fost întotdeauna. Iar latino-americanii nu au fost nici ei întotdeauna lipsiți de greșeli în gîndirea lor și în înțelegerea prezentului.

Vecinii Noștri Sudici trebuie să învețe să ne accepte ajutorul, cît timp învață să se autoguverneze. Noi trebuie să conștientizăm faptul că va veni ziua în care nimeni nu va mai avea nevoie de ajutorul nostru. Acea zi va comporta o mare responsabilitate pentru Statele Unite. Acea zi va fi martoră la una dintre cele mai importante încercări la care a fost supusă vreodată democrația practică, deoarece, dacă în acel moment vom continua să intervenim în afacerile oricărei națiuni latino-americane, alții se vor convinge de faptul că Statele Unite se comportă în mod imperialist. Pe de altă parte, dacă ne vom abține de la intervenții, atunci noi, împreună cu toate acțiunile noastre din America Latină, vom fi salutați ca o țară altruistă.

Astfel fiind salutați de razele mîngîietoare ale acestui soare, americanii vor prospera ca niciodată. În plan economic, vor guverna lumea. În plan politic, vor demonstra că omul poate depăși neînțelegerile. Vor demonstra cu brio că viața internațională nu este doar un ideal, ci o realitate. În plan spiritual, americanii vor avea de dat lecții întregii omeniri. Ei nu vor da lecții de laudă de sine, deoarece aceasta duce la distrugere. Ei le vor povesti oamenilor despre știința aprecierii, respectării și înțelegerii altora. Atît latinii, cît și anglo-saxonii vor fi învățați că și alții gîndesc.

* În Richard Kostelanetz (red.), John Cage, An Anthology, edit. A De Capo Paperback, 1970.

Traducerea:
2001.10.07.

articolul în format *.pdf