IWPR
Dialog la Skopje
Perspective 
Criza din Balcani: raportul IWPR* nr. 282, partea a II-a, 21 sept. 2001
Branko Geroski, redactor șef al principalului cotidian macedonean independent Dnevnik, și Kim Mehmeti, romancier și fondator al principalului săptămînal independent albanez Lobi, au discutat în birourile Dnevnik-ului la 10 septembrie a.c. cu Anthony Borden, redactorul șef adjunct al IWPR și cu Agim Fetahaj, directorul de proiect al IWPR Macedonia.

IWPR: Ce credeți despre situația curentă din Macedonia – am depășit ce era mai rău, ori trebuie să ne așteptăm la aceasta?

Branko Geroski
: Evident, sfîrșitul crizei nu a sosit încă. Situația este foarte complicată, foarte tensionată. Există agende ascunse pe care nu le putem influența și care – deși nu-mi plac teoriile conspiraționiste – depășesc capacitatea noastră, ca și comunitate etnică. Deci, este foarte greu, iar eu pur și simplu nu știu ce va mai urma.

Kim Mehmeti
: Cred că totul depinde de comunitatea internațională. Macedonia a făcut deja un pas înspre un soi de „libanizare”: nu doar că etnicii albanezi își au propriile structuri militare, pe care instituțiile statului le privesc ca ilegale, dar polițiile înseși și-au creat structuri paramilitare. Deci, dacă nu va fi dezarmată toată lumea în Macedonia, țara își va păstra potențialul pentru conflict, la un nivel scăzut, dar prezentînd mari riscuri pentru întreaga zonă balcanică. Va fi riscant, îndeosebi, dacă se va configura un vacuum de securitate după expirarea mandatului NATO, apărînd astfel spațiu pentru răzbunări. În acest caz, eforturile internaționale vor colapsa ca un castel din cărți de joc, și cred că acesta va fi sfîrșitul Macedoniei.

Geroski
: Apreciez dorința lui Kim de demilitarizare totală, dar tendința este către o și mai accentuată înarmare în Macedonia. Deocamdată, avem o nouă misiune NATO, care înseamnă noi arme, noi soldați și, sub anumite aspecte, noi probleme.

Mehmeti
: Nu sînt naiv. Cunosc consecințele faptului de a avea o armată străină în patria ta. Dar eu nu vorbesc despre distrugerea armelor în partea locului numai pentru ca să vină în loc tancurile germane sau ale altcuiva. Eu văd sosirea armamentului străin ca pe un mijloc de a-l distruge pe cel local. După aceasta, am fi în situația de a nu ne mai gîndi la arme ca la unica modalitate de a ne soluționa problemele.

IWPR: Care sînt factorii cheie care vor determina succesul planului de pace?

Geroski
: Factorul cheie este dorința ambelor comunități etnice de a face să se întîmple astfel. În noua înțelegere, am schițat un sistem care pare să fie o democrație consensuală. E un sistem care va satisface apetiturile albanezilor și ale comunității internaționale. Problema este că ar fi putut obține aceste schimbări în trei sau patru ani de lupte politice, și nu efective. Cu Macedonia începîndu-și procesul de asociere la UE, în mod sigur Bruxelles ar fi putut presa cu putere autoritățile macedonene în acest sens.

Acum putem avea un sistem grozav, dar nu există mulțumire în relațiile dintre macedoneni și albanezi. S-a pierdut încrederea. Albanezii au subliniat mereu că noi nu am luptat niciodată unii împotriva altora. Acum asta s-a pierdut. Am luptat, iar aceasta va face dificilă adoptarea deciziilor cruciale cu privire la viitorul țării noastre. Dați-mi voie să vă reamintesc că Iugoslavia a fost un sistem perfect configurat pentru o democrație consensuală. Ce avem aici nu este nici măcar tot atît de avansat ca structura de decizie a sistemului statal iugoslav și pînă și acea țară s-a dezintegrat. Așa încît ne temem că procesul de pace mai curînd va cimenta relațiile curente. Procesul de pace însuși nu înseamnă nimic dacă nu aduce dezvoltare, o șansă de progres pentru ambele comunități etnice. Această șansă s-ar putea să nu se fi pierdut pentru totdeauna, dar mă tem că ea este pierdută pe moment.

Mehmeti
: Am demonstrat deja că, dacă cele două mai numeroase comunități vor să distrugă țara, o pot face în toate domeniile. Dar, am putea învăța o lecție pozitivă de aici, realizînd că noi, macedonenii și albanezii, existăm nu numai ca să ne scuipăm unii pe alții, ci, de fapt, pentru a împărtăși o misiune comună. Acordul cadru oferă o ruptură definitivă de concepția leninistă a construcției statale, concepție de secolul 19, în care comunitatea cea mai numeroasă alege, iar noi, ceilalți, luăm parte la acesta numai în măsura în care ni se permite. Dacă Macedonia abandonează această concepție fără rețineri, ea va redobîndi avantajul pe care l-a avut, comparativ cu vecinii ei. Pe de altă parte, dacă procentul de macedoneni care cred că nu sînt capabili să conviețuiască împreună cu albanezii crește, ori dacă încep să se separe ei înșiși, atunci vom vedea creîndu-se granițe etnice. În Bitola, acum, nu mai există albanezi, fiind, în schimb, dificil să fii macedonean în Tetovo. Provocarea este să reușești să oprești un atare drenaj în enclavele acestea nesigure.

Geroski
: Toate visele frumoase ale lui Kim vor fi azvîrlite la pămînt atunci cînd prima armă va începe să tragă după sfîrșitul acestui seceriș, atunci cînd primul incident serios va avea loc. Să nu fim naivi! Sîntem în continuare în război unii cu ceilalți. Doar precondițiile politice elementare pentru pace au fost create, dar mă îndoiesc că acest război s-a încheiat. Cred că extremiștii politici albanezi au primit un mesaj foarte clar de la puterile occidentale: dacă vreți să vă atingeți țelurile politice, puneți mîna pe arme, luptați și veți izbuti! Admit că militanții albanezi înarmați au reușit să își atingă țelurile, măcar în parte. Aceasta îmi spune că povestea nu s-a încheiat. Așa încît sînt, mai curînd, pesimist și simt că pacea e departe.

Mehmeti
: Știu că speranțele mele ar putea fi ucise îndată. Pe drumul spre casă, trebuie să trec prin trei puncte de control unde rezerviștii lui Ljube Boskovski [ministrul de interne, acuzat de unii că ar fi responsabil de crimele de la Ljuboten] îmi vor cere actele și totul va fi după cum îi găsesc, beți sau treji! Așa încît nu-mi fac iluzii. Știu că e ușor să începi un război, iar pacea necesită timp și efort. Dar, sînt fascinat de prietenii mei macedoneni. Ei par întotdeauna să știe ce gîndim noi, albanezii. Dați-mi voie să vă spun cum înțelegem noi mesajul Occidentului: „Albanezilor, fiți atenți, fiindcă e pentru ultima oară cînd reușiți să supraviețuiți. Orice fițe viitoare vor fi foarte riscante.” Sînt total de acord că procesul de „de-iugoslavizare” a Balcanilor nu s-a sfîrșit. Pentru mine, el va fi încheiat atunci cînd statutul regiunii Kosovo și al Muntenegrului va fi definit. Atunci, și doar dacă va exista un suport internațional, incluzînd și o prezență militară extinsă, povestea macedoneană va fi închisă.

IWPR: Care este părerea dumneavoastră cu privire la implicarea internațională în conflict, mai ales cu privire la rolul NATO?

Geroski
: A fost stîngace. Răspunsul lui Kim îmi dovedește tocmai că am dreptate cu privire la încurajarea uzului forței pentru a obține mize politice. Așa cum o confirmă Kim și toți intelectualii albanezi, problema Kosovo-ului nu a fost încă rezolvată și va atinge interesele tuturor țărilor balcanice, în special ale Serbiei și Iugoslaviei, ca și pe cele ale comunității internaționale. Muntenegru, la fel, e pe cale să devină de actualitate, ceea ce înseamnă și negocierea statutului albanezilor din Muntenegru. Așa că, aș vrea să fiu convins că mesajul către albanezi este „Acum e pentru ultima oară”. Aș vrea să aud un albanez spunînd „Bine, am obținut ce am obținut, sîntem mulțumiți. Asta este. Țelul a fost atins. Acum putem trăi în pace.” Din păcate însă, nu primim acest mesaj. Saga albanezilor din Balcani continuă. Criza continuă. Vor mai fi războaie, vor mai fi probleme și vor mai fi tulburări care să implice comunitatea internațională.

Mehmeti
: Nu uita că, pînă în martie, comunitatea internațională a avut o poziție foarte clară cu privire la criza din Macedonia, poziție care sprijinea total guvernul. Dar, această poziție s-a schimbat, cînd s-a văzut că instituțiile statului nu sînt instituții publice reale, ci unele interesate numai în protejarea unei singure comunități. S-a schimbat cînd au văzut că media de limbă macedoneană nu ezită să colectivizeze vina: de la copil la găin㠖 o găină albanez㠖 toți sînt vinovați, toți sînt ținte legitime.

Geroski
: Lucrurile nu stau cum le prezintă Mehmeti. În primul rînd, nu putem uita un fapt foarte important: cine a început războiul. Aceștia au fost criminalii albanezi, cum i-a numit George Robertson [secretarul general NATO] la început. Victimele, în acest război, sînt macedonenii. Acest război s-a purtat pentru a cuceri o parte din teritoriul mecedonean, și el continuă. Sînt pe deplin conștient că acest țel va fi atins odată cu noua misiune NATO. O bucată de teritoriu va scăpa definitiv de sub controlul statului Macedonia. Comportamente inadecvate au survenit, cum spun străinii, de ambele părți. Dar comunitatea internațională a fost părtinitoare. Dacă a existat vreodată un copil răsfățat în Balcani, albanezii au fost acesta: sprijiniți de SUA, de UE și, în războiul din Kosovo, de NATO. Acum ceea ce s-a întîmplat, s-a întîmplat. Învingătorii de pe cîmpul de luptă ar trebui felicitați. Dar, ce va ieși de aici? Cum va fi viața în Macedonia occidentală, în „ghetto-ul Tetovo”? Cum va arăta statul? Va fi mai norocos decît cel dinainte? Acestea sînt marile întrebări. Au devenit ulterior celelalte state, care au traversat infernul războiului – Bosnia și Herțegovina, Croația și Iugoslavia – mai fericite și mai bogate? Tot ce au dobîndit albanezii din Macedonia cu arma în mînă și ucigînd ar fi putut obține prin mijloace politice. În lumea civilizată, țelurile politice sînt atinse prin apelul la mijloace politice. În Kosovo aceasta a fost imposibil, dar în Macedonia era posibil. De aceea, ceea ce s-a petrecut în Macedonia a fost un mare păcat.

Mehmeti
: Nu infirm că albanezii au început războiul. Cel puțin sîntem cu ceva de acord. Dar, aș putea dovedi că albanezii nu au pus mîna pe arme ca să-i atace pe macedoneni; ei au atacat instituțiile. Nu au atacat nici măcar o așezare, nici una! Macedonenii susțin și că albanezii au ocupat teritoriu. Ar putea fi ocupată casa mea de albanezi? Ea este albaneză! Vorbind în termeni etnici, nu statali, am crezut întotdeauna că teritoriul meu este albanez, nu macedonean. Dar, în timpul acestui război am realizat că macedonenii mă tratează ca pe un chiriaș în această țară. Dacă nu sînt mulțumit de casa mea și ridic vocea, îmi vor spune ce să fac, dacă ea este macedoneană.

IWPR: Amîndoi ați fost multă vreme identificați ca politicieni moderați. Dar, de curînd, unii au constatat o schimbare. Branko a scris texte sugerînd că unica soluție este una militară. Kim a insistat – excepție făcînd doar această conversație – asupra folosirii interpreților în contact cu vechii săi prieteni macedoneni. S-au schimbat deci orientările și atitudinile voastre politice?

Geroski
: Sînt convins că nici una dintre pozițiile noastre nu s-a schimbat. Realitatea s-a schimbat însă în mod semnificativ. Mănăstirea Lesok s-a schimbat deoarece jumătate din ea a dispărut. Moscheile din Prilep și Bitola s-au schimbat, fiindcă cea din Prilep a dispărut. Șaptezeci de familii macedonene au rămas fără capii lor, uciși mulți dintre ei nu ostășește, ci cu metode lașe. Țara s-a schimbat cu siguranță. Oamenii și-au pierdut încrederea. Nu sînt optimist ca și Kim că foarte curînd vom dansa jocul Kozara [un dans iugoslav care simboliza frăția și unitatea] și ne vom îmbrățișa și săruta unii cu alții, trăind fericiți pînă la sfîrșitul vieții. Asta nu se va întîmpla curînd. Să optezi pentru pace înseamnă să ai principii. Am fost primul care a propus în mod public schimbarea textului preambulului constituției [o cerere albaneză esențială]. Eu am fost cel care a sprijinit pacea pînă în ultima clipă a negocierilor. Dar nu accept ocuparea Tetovo-ului de niște bandiți. În comentariul publicat în Dnevnik datorită căruia toți vă referiți la mine, plasîndu-mă incorect în tabăra macedonenilor militanți, am spus următoarele: nu va exista pace în Macedonia atîta timp cît nu vom fi mulțumiți cu ce am convenit. Nu s-a convenit să se ocupe Tetovo și alte teritorii. Cu toții știm cine a început ofensiva în ziua cînd acordul de la Ohrida a fost inițiat. Asta nu e politică. E presiune asupra întregii națiuni. Kim și cu mine am putea discuta cum am putea decora apartamentul nostru. Am propria mea cameră, iar el are camera lui. Sau în țara asta a noastră, unde el are o casă, iar cinci kilometri mai încolo am și eu una. Dar dacă veniți și îmi spuneți că asta nu mai e camera mea, că trebuie să mă mut, așa cum li s-a spus celor 70.000 de etnici macedoneni, nu voi avea altă alegere decît să îmi apăr camera din apartamentul comun, adică propria-mi casă în țara noastră comună. Problema nu e cu casa ta, Kim, ori cu teritoriul tău, pe care le consideri în mod destul de corect albaneze. Numai că, la cinci kilometri de casa ta este casa mea – casa mea e problema. Macedonenii sînt alungați din zona Tetovo, nu albanezii. Aș vrea să văd un intelectual albanez spunînd: „Stați, oameni buni. Nu ar trebui să-i alungăm pe oamenii ăștia din vetrele lor istorice, pentru că nu e corect”. În acest moment, 70.000 de macedoneni sînt alungați din casele lor, iar 50.000-60.000 de albanezi au plecat ca rezultat al războiului. Ăsta e unicul lucru în care sîntem egali: în consecințele și suferințele cauzate de război. Dar nu sîntem egali în împărțirea răspunderilor pentru nedreptate.

Mehmeti
: Sîntem diferiți pînă și în matematică. Branko menționează șaptezeci de pierderi, iar eu voi menționa circa patru sute. Motivul este că eu număr toate mormintele noi din Macedonia, și macedonene, și albaneze. Eu includ și pierderi albaneze – copii, femei, zece persoane din Ljuboten… El îi numără numai pe macedoneni, ca și cum ei ar fi fost unicele victime. Pe toată durata conflictului, media, parlamentul, guvernul, oricine a susținut că în Macedonia au fost doar 70 de victime. I-au numărat doar pe polițiști și pe soldați. Nu este numărat și copilul ucis în Poroj. E păcat. Albanezii sînt mai aproape de adevăr, nu fiindcă sîntem mai umani, ci pentru că citim deopotrivă în macedoneană și albaneză. Asta e situația: noi sîntem mereu mai aproape de adevăr. Sînt bucuros că albanezii nu au colectivizat vina, ci au făcut o distincție clară: conflictul a fost între NLA și autorități, niciodată între albanezi și macedoneni.

Cît despre limbă, eu mi-am dovedit atitudinea în raport cu cetățenii mei, spunînd povești în ambele limbi. Dar, m-am simțit umilit, provocat. Știu macedoneana bine, dar cînd spun că vreau să vorbesc albaneza e pentru că așa îmi organizez gîndurile mai bine. Dar, pe urmă, un coleg de-al meu invitat să participe la un program TV I-a întrebat dacă putea să spună cel puțin cîteva fraze în albaneză. Macedonenii au reacționat de parcă ar fi venit NLA să bombardeze studioul! De aceea, rămîn la ce am spus: pînă cînd nu vom începe să ne respectăm unii pe alții în acest stat, nu voi mai folosi limba [macedoneană].

IWPR: Care sînt precondițiile pentru pace și coexistență în Macedonia?

Geroski
: Sînt convins că atunci cînd schimbările constituționale vor fi prezentate în parlament, albanezii vor vota pentru ele și vor vota pentru Constituția Republicii Macedonia ca întreg. Astfel, pentru prima oară după zece ani, vor aproba actul constituțional al acestui stat și vor spune: da, aceasta e țara noastră unde putem trăi în pace și liniște. Pînă în acest moment nu am auzit o asemenea confirmare, dar sper că voi auzi. Aceasta este una dintre precondițiile de bază. Macedonenii ca stereotip etnic diferă în mod semnificativ de alte națiuni balcanice mai puternice. Și acesta este lucrul fericit în regiune. Nu va fi o tragedie dacă minoritatea se teme că este amenințată, deoarece pretutindeni în lume minoritățile care se simt amenințate luptă pentru drepturile lor. Dar, este o adevărată tragedie dacă majoritatea simte că este amenințată serios. Dacă vom reuși să evităm un război adevărat, asta va însemna că am izbutit să evităm acest sentiment.

Mehmeti
: Una dintre condițiile lui Branko a fost îndeplinită. Cei care au început să tragă primii au și început să se dezarmeze primii. Cu privire la aceasta comunitatea internațională a fost corectă. Dar, dacă aș fi știut că, prin acordul de la Ohrida, macedonenii ar suferi fie și cea mai mică nedreptate, m-aș fi distanțat public, precum Kim Mehmeti, de aceasta. Nu vreau să accept nimic ce ar însemna să iei ceva de la altcineva pentru a da celuilalt. Știu în mod sigur că pacea din Macedonia depinde de starea de spirit a macedonenilor etnici. Nu cred despre ei că ar fi mai puțin curajoși decît ai mei. Dar, dacă statul macedonean continuă să incite sentimentul printre etnicii macedoneni că ar fi umiliți și degradați, nu văd nici o ieșire. Dacă media continuă să alimenteze sentimentul că macedonenii sînt învinși și că asta e o capitulare, atunci în doi sau trei ani va apărea un soi de „NLA” a etnicilor macedoneni și aceeași problemă va reapărea, numai că mai gravă. În acest caz, albanezii vor fi interesați nu să mențină acest stat, ci să-l facă să dispară cît mai repede. Pentru albanezii din Macedonia, Kosovo este centrul educativ și cultural, jumătate dintre familiile noastre sînt acolo. Branko știe cine ne-a educat în Iugoslavia. De ce au plecat albanezii din Macedonia în Kosovo, și nu în Albania? Fiindcă, cel puțin 30% dintre bărbații albanezi din Macedonia au soții din Kossovo. Nu este vorba doar despre un sentiment etnic. Deci nu există ceva mai iritant pentru noi decît ca președintele să apară și să spună, sîntem împotriva unui Kosovo independent. De ce ești împotriva a ceea ce încerci să asiguri pentru propriul popor, un stat independent? Nu am înțeles niciodată asta. De ce ar fi Macedonia în pericol? Rezultatul este că albanezii din Macedonia se simt de parcă ar aștepta într-un soi de „anticamer㔠în raport cu Kosovo. Poate sînt stupid și naiv – sînt scriitor, și nu știu cum să gîndesc politic –, dar, cred că, în chiar ziua în care Kosovo va fi declarat stat independent, albanezii din Macedonia vor ști că a sosit sfîrșitul chestiunii. Prin urmare, cîtă vreme dilema rămîne deschisă cu privire la cum să fie împărțit Kosovo cu sîrbii, albanezii din Macedonia se vor întreba, dar cu noi cum rămîne? Așadar, în acest context, nu mă simt ca un învingător. Un învingător ar fi avut un alt țel – distrugerea Macedoniei – și ar putea să spună: i-am depășit pe macedoneni. Niciodată nu a fost nici măcar în fundul minții mele ideea că am lupta împotriva macedonenilor, ci împotriva instituțiilor acestui stat, care este al meu.

Geroski
: Sînt convins că atunci cînd președintele va citi poziția ta, va fi mai atent cu ce spune despre un Kosovo independent. În trecut, poate, Kim nu a fost atît de periculos, dar acum este, pentru că, și dacă nu este învingătorul, Boris Trajkovski este înfrîntul din punct de vedere militar.

Kim
: Dacă se simte doar președinte al etnicilor macedoneni, ar trebui să fie.

Geroski
: Oricum, cred că albanezii au deja un Kosovo independent…

Mehmeti
: Atunci, de ce sînteți împotriva lui, dacă știți că îl au deja? Asta e și mai iritant.

Geroski
: Cred că veți avea o autonomie efectivă într-o parte a Macedoniei occidentale, fiindcă o parte din acest teritoriu nu va fi sub controlul forțelor de securitate. Dar, mai sînt sigur că viața albanezilor din Macedonia în perioada următoare va fi și mai rea decît înainte. Dar, nu-ți vei putea explica asta, și cu atît mai puțin mie. Greșeala mea ca macedonean este foarte mare, pentru că nu am făcut destul, deși am făcut mult – trebuie să o admiți – pentru a fi constructiv și curajos în creșterea drepturilor minorităților. Însă, cred că greșeala ta este puțin mai mare decît a mea, deoarece nu ai făcut destule spre a spune: „Așteptați, mai există întotdeauna o șansă și nu trebuie să începem să ucidem oamenii pentru asta”.

Mehmeti
: Avantajul meu este că îl citesc pe Branko și știu tot ce a spus, în timp ce el nu mă citește. Nu te condamn; așa sînt împrejurările. Dar tu nu știi ce am spus la începutul acestui război, iar eu nu o pot spune aici, pentru tine, fiindcă nu am textele la mine. Toate războaiele sînt greu de explicat. Chiar aveam nevoie de un război? Nu. Dar ce putem extrage din el? Cînd a început războiul din Croația, a fost imposibil să găsesc un croat și un sîrb care să stea așa și să vorbească unul cu celălalt. Iar în Macedonia poți găsi cel puțin 100 de inși care, chiar dacă nu se privesc unul pe altul în cel mai frumos mod, tot ar discuta unii cu ceilalți. Dacă această substanță este bine frămîntată, tot mai poți mînca o pîine. De aceea, continuu să spun: totul depinde de instituții, vor fi ele capabile să facă plămada? Cu idioții [politicienii] pe care îi avem acum, nu mă aștept numai la război, ci și la cele mai groaznice lucruri. Chiar și acum vor încerca să ne forțeze, să ne spună ce fel de casă să construim, la stînga sau la dreapta. Contez pe o nouă generație, care să fie în stare să învețe lecția acestei tragedii.

IWPR: Ultima întrebare este cea mai dificil㠖 după toate astea, ați putea spune asupra căror probleme sînteți ambii de acord?

Geroski
: Sînt fascinat de optimismul lui Kim, chiar dacă pretinde că e un pesimist. Mie mi se pare că e un optimist fantastic, așa încît voi fi de acord să ne întîlnim din nou pentru seminarii, unde să studiem fraternitatea și unitatea. Mi-ar plăcea să fiu de acord cu optimismul lui, dar sincer, în punctul ăsta nu sînt așa de sigur.

Mehmeti
: Accept rolul optimistului. Știi de unde vine? Știu că tuturor vecinilor mei macedoneni li s-au distribuit Kalașnicov-uri. Știu că în Macedonia zeci de mii de Kalașnicov-uri au fost distribuite. Știu că, în anumite zone, macedonenii se puteau ridica la luptă și ieșea o porcărie. Chiar și albanezilor le spun că asta e dovada că nu vor război împotriva noastră. Dovada că albanezii nu vor război cu macedonenii este următoarea: eu trăiesc într-un mediu pur albanez, și nici măcar printre cei mai iliterați albanezi – susțin asta pe onoarea mea – nu am auzit că ar fi venit vremea să aranjăm lucrurile odată pentru totdeauna. Toată lumea se întreabă cum e posibil ca guvernul să nu fi ajuns la un rezultat bun, ca niște oameni deștepți să nu izbutească să scoată totul la liman. Dar totuși, albanezii, nici măcar cei mai duri rebeli, nu s-au ridicat împotriva macedonenilor. Ca ziarist am avut contacte cu ei, și toți au susținut că nu mai puteau suporta umilințele din partea instituțiiilor țării. Dacă ar fi depins de mine, aș fi luat-o pe calea nesupunerii civice – proteste zilnice, boicoturi, drumuri închise –, dar nu pe cea a războiului. În mod sigur ai fi putut explica albanezilor că toate astea puteau fi dobîndite în trei ani. Dar, ține minte, că există oameni al căror nivel de răbdare este diferit de cel al lui Branko și al lui Kim. Acum am să-ți spun un secret: pentru prima oară după mult timp am traversat de partea asta a Vardarului. Mi-e frică de rezerviști, dar nu de Branko.


Traducerea: Ovidiu PECICAN
2001.10.07.

articolul în format *.pdf