MOLNÁR Gusztáv
Introducere
Perspective 
Dialogul de mai jos semnalează în mod dramatic profunzimea prăpastiei despărțitoare a celor două comunități din Macedonia, care se autodefinesc deopotrivă ca națiuni: slavii macedoneni și albanezii. Iată componența etnică și diviziunea religioasă a populației, care numără 2,04 milioane: macedoneni 67%, albanezi 23%, turci 4%, țigani 2%, vlahi 1%, alții 1%; ortodocși 67%, musulmani 30%, alții 3%. Conform afirmațiilor albanezilor, de la recensămîntul organizat după ce republica a devenit independentă (1991), ponderea lor a crescut. Slavii macedoneni,care alcătuiesc majoritatea numerică, sînt înrudiți, din punct de vedere religios, etnic și cultural, cu vecinii lor bulgari și sîrbi, în timp ce albanezii – majoritari în teritoriile apusene ale țării – sînt atașați de albanezii musulmani din Kosovo, Albania și Serbia de sud.

Sursa conflictului, deocamdată aparent indisolubil, dintre macedoneni și albanezi – dincolo de aspectele militare și politice care captivează atenția comunității internaționale – trebuie căutată în faptul că macedonenii și albanezii judecă în mod diferit identitatea statului în care trăiesc: pentru cei dintîi, este de importanță capitală ca „poporul macedonean”, ca factor constitutiv al statului, în pofida soluției propuse în acordul de la Ohrid (vezi textul Preambulului publicat pe pagina următoare) să figureze, totuși, în constituție. Răspunsul albanezilor: constituția să se bazeze în întregime fie pe principiul cetățeniei, deci să nu figureze în ea nici un fel de „popor” fie, dacă figurează, să se recunoască și poporul albanez ca factor constituțional, constitutiv al statului. Să fie ori un stat pur cetățenesc, spun albanezii, ceea ce în Balcani, în mod evident, nu poate exista decît pe hîrtie, deci oricum nu ar oglindi realitatea, ori să fie recunoscut caracterul dual al statului, ceea ce, însă, macedonenii interpretează ca o divizare a suveranității și nicidecum nu vor să accepte.

Specialiștii Uniunii Europene au venit în ultima clipă cu o propunere de compromis. Conform acesteia, Preambulul ar suna după cum urmează: „Cetățenii Republicii Macedonia, poporul macedonean, precum și cetățenii care trăiesc în interiorul granițelor ei făcînd parte din poporul albanez, poporul turc, poporul vlah, poporul sîrb, poporul roma ș.a., asumîndu-și responsabilitatea… etc.”

Parlamentul macedonean ar trebui să accepte pînă la 15 noiembrie această variantă-catîr, împreună cu toate celelalte modificări. Dacă presiunea internațională nu scade, s-ar putea ca atît macedonenii cît și albanezii să le accepte pînă la urmă, fără ca aceasta să constituie o garanție că noua constituție va și intra în vigoare. Mai probabil este, însă, că nu le vor accepta, căci, pe lîngă chestiunile controversate din Preambul, există dezacorduri de neîmpăcat și în legătură cu alte modificări. Pentru biserica ortodoxă macedoneană este inacceptabil, de exemplu, articolul 19, care prevede „egalitatea în fața legii” a diferitelor biserici; în schimb, pentru studenții universității private albaneze din Tetovo și pentru politicienii albanezi, este inacceptabil articolul 48, fiindcă nu recunoaște dreptul naționalităților la instituții de învățămînt superior în limbă proprie susținute de către stat.

Cel mai verosimil scenariu pare a fi următorul: atunci cînd, la mijlocul lunii noiembrie, haosul constituțional și politic va fi total, președintele Adunării Naționale, Stojan Andov, va dizolva parlamentul și, la începutul anului viitor, se va fixa data alegerilor generale. Problema dificilă a modificării constituției va rămîne astfel pe seama viitorului parlament, care va reflecta mai bine noile raporturi de forță. Desigur, doar în cazul în care în noul parlament vor exista – în urma boicotului electoral probabil al albanezilor – deputați albanezi.

Reîncepe deci totul.

Traducerea: Florica PERIAN
2001.10.07.

articolul în format *.pdf