Vladimir SOCOR
București și Chișinău nu-și pot permite o gîlceavă
Actualitate 
Efectiv, săptămîna trecută, din closetul relațiilor româno–moldovenești au ieșit la iveală toate mizeriile. Luînd în considerare rezervele abia ascunse de sarcasmul reciproc, stocate nerezonabil de ambele părți, era de așteptat să se producă o erupție. Așa s-a și întîmplat, în cel mai rău ales moment, atît pentru Moldova, cît și pentru România, și încă în văzul deplin al Europei.

Pe 2 octombrie, la Strasbourg, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (ECHR) și-a ținut prima audiere în cauza deschisă de Mitropolia Basarabiei împotriva guvernului Moldovei. Cazul este de natură ecleziastică numai în aparență. De fapt, el este profund politic și tratează în profunzime relațiile interstatale româno–moldovenești, precum și chestiunea vexantă a identității naționale moldovenești, antrenînd implicații în ceea ce privește Ucraina și afectînd deopotrivă poziția europeană a României și Moldovei. Cauza judiciară a atras după sine o explozie a polemicilor publice dintre București și Chișinău.

Guvernul Moldovei – aflat în apărare – refuză să autorizeze funcționarea legală a Mitropoliei Basarabiei în Moldova. Guvernul recunoaște doar legitimitatea Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei. Este o practică standardizată în țările ortodoxe – Moldova fiind mai mult de 90% ortodox㠖 ca statul să recunoască o singură structură ecleziastică ortodoxă. Cea a Moldovei rămîne subordonată patriarhiei moscovite.

Mitropolia Basarabiei, de departe cea mai mică dintre cele două biserici din Moldova, a fost creată prin decizia Patriarhiei Române din București în 1992, ca parte a eforturilor de a promova ideea națională românească în Moldova. Clerul – chiar dacă nu neapărat și cei mai mulți dintre enoriașii – acestei biserici o privesc ca pe „biserica națiunii române”. Patriarhia Română numește ierarhia acestei biserici și o sprijină prin intermediul unor donații generoase. Cuvîntul Basarabia din denumirea sa reflectă viziunea tradițional românească asupra Moldovei ca provincie a României, mai curînd decît un stat de sine stătător, și asupra moldovenilor ca români.

Problema afectează și Ucraina. Fosta provincie Basarabia [a Imperiului Țarist – n. trad.] este astăzi împărțită între Moldova și Ucraina. Patriarhia Română pretinde jurisdicție ecleziastică nu numai asupra Republicii Moldova, ci și asupra acelor părți ale Basarabiei care astăzi aparțin Ucrainei. În consecință, biserica din România a conferit Mitropoliei Basarabiei titlul adițional de „exarhat al plaiurilor”, prin care sînt înțelese Basarabia de sud și de nord, ca și Bucovina de nord. Această mostră de romantism istorico-ecleziastic nu merită să fie luată în serios; totuși este, și la București, și la Chișinău, ca și la Kiev, Odessa ori Cernăuți.

Din punctul lor de vedere, Mitropolia Chișinăului și a Moldovei, ca și guvernul moldovenesc privesc spre Mitropolia Basarabiei ca spre o așchie desprinsă dintr-un tot, format pe o bază etnică de cei care se simt mai curînd români decît moldoveni, și ai căror lideri – chiar dacă nu necesarmente cei mai mulți – doresc ca statul moldovenesc să se unifice cu România. Cît privește dogma sau ritul, nu există nici cea mai mică diferență între cele două biserici ortodoxe. Ele diferă întrucîtva în raport cu compoziția lor etnică. Una este în întregime moldovenească/românească, în timp ce a doua, care e și cea mai mare, reflectă structura etnică globală a Moldovei, care este de aproximativ 65% moldoveni, 14% ucraineni, 13% ruși, 3,5% găgăuzi și 2% bulgari, conform ultimului recensămînt (1989). Ele diferă însă fundamental în ce privește loialitatea și sensul identității naționale, chiar dacă mulți dintre cei implicați într-una din cele două tabere ar arăta că opțiunile diferiților preoți parohiali sînt adeseori ghidate de considerente mai puțin exaltate decît identitatea națională.

Din 1992, guvernele succesive ale Moldovei au refuzat înregistrarea legală a Mitropoliei Basarabiei. Guvernele au citat, în primul rînd, legea canonică ortodoxă, care interzice existența a două biserici într-un singur stat; în al doilea rînd, rațiuni de stat, care militează împotriva recunoașterii unei biserici care nu recunoaște statul respectiv; iar în al treilea rînd, expeditivitatea politică, ce reclamă ca statul să evite o separare ecleziastică, după ce deja a cunoscut scindări teritoriale, ideologice și etnice. Majoritatea timpului statul a sperat să paseze mingea bisericii înseși, sperînd să relege problema sferei legii canonice.

Cauza judiciară de la Strasbourg a obligat acum guvernul Moldovei să aducă argumente politice. Aceasta îl plasează într-un dezavantaj, căci cealaltă parte înfățișează cazul ca pe unul punînd în cauză libertatea religioasă și drepturile omului. Mitropolia Basarabiei a inițiat procedurile la ECHR [Curtea Europeană pentru Drepturile Omului – n. trad.] în 1998, cerînd curții să ordone guvernului Moldovei să îi garanteze înregistrarea legală. Audierea cazului nu a avut loc pînă în 2 octombrie anul acesta. Nu sînt programate alte audieri. Verdictul, așteptat în termen de o lună, va fi executoriu și fără drept de apel.

Vorbind în numele guvernului Moldovei în fața curții, ministrul de justiție Ion Morei a descris biserica petentă ca pe un instrument al statului romîn și al „expansionismului românesc”. El a recurs la termeni similari pentru a descrie Frontul Popular, care este principalul partid pro-românesc din Moldova și este îndeaproape asociat Mitropoliei Basarabiei. Morei a prevenit cu privire la „destabilizarea” și „interferarea directă în afacerile statului suveran Moldova” a României și a „forțelor pro-românești”. Morei a subliniat și implicațiile ucrainene ale chestiunii.

La Chișinău, mai mulți lideri ai Partidului Comunist au sprijinit această linie de argumentare, dar au folosit un limbaj mai moderat. Prim-ministrul Vasile Tarlev a declarat că guvernul nu va duce la îndeplinire verdictul ECHR „cu ochiii închiși”, ci numai cu condiția ca el să fie „echilibrat” și „patriotic” în sensul moldovenesc al termenului.

În 3-4 octombrie, guvernul român a dat la iveală o declarație vitriolantă, calificînd poziția moldovenească în chestiunea etnică drept „soviet-bolșevică”. Prim-ministrul Adrian Năstase a întărit această declarație și și-a anulat vizita planificată în Moldova. Ministrul de Externe Mircea Geoană și alți cîțiva miniștri și-au anulat și ei vizitele programate. Guvernul român a cerut explicații oficiale de la guvernul Moldovei. Chișinăul nu își poate permite cîtuși de puțin această gîlceavă, dar și Bucureștiul riscă complicații internaționale, dacă poziția sa este văzută ca iredentistă ori ca trimițînd la perioada interbelică (Flux, Basapress, Rompres, 1-4 octombrie).

(Text preluat din The Jamestown Monitor, vol. VII, nr. 184, 8 octombrie 2001)

VLADIMIR SOCOR s-a născut la București și este un veteran al RFE/RL Research Institute din München; analist politic pentru CSI și țările baltice la Fundația Jamestown din Washington. Este colaboratorul publicațiilor The Jamestown Monitor și The Wall Street Journall Europe.


Traducerea: Ovidiu PECICAN
2001.10.07.

articolul în format *.pdf