SZOKOLY Elek
Provincia – o punte peste baricade
Actualitate 
Fie că sîntem de acord cu dl. Sabin Gherman, fie că nu, curajul său sinucigaș de a merge contra tuturor vînturilor merită un răspuns pe măsură. Nu pot să spun că îl cunosc, deși l-am întîlnit o dată la o lansare de carte, prilej cu care am schimbat, dacă îmi aduc bine aminte, cărți de vizită. Dar, fiind o persoană publică, într-o vreme larg mediatizată, vrînd-nevrînd, chiar și fără provocarea aruncată Provinciei, trebuia să-mi fi format o impresie despre personaj și activitatea sa, la fel de contradictorii, cred, ca și epoca pe care o străbatem. Această natură contradictorie reiese și din epistola adresată Provinciei, care oscilează între nedumeriri (reale sau mimate) și frustrări (evidente sau mascate), ambele explicabile, cred.

Trebuie să mărturisesc că am privit cu simpatie și curiozitate activitatea d-lui Gherman de cînd era redactor la TVR Cluj (fără să-i cunosc activitatea literară), descoperind în persoana lui un gazetar combativ (chiar prea), care nu s-a ferit să abordeze în modul cel mai tranșant subiecte dintre cele mai delicate, de la vinovățiile și vinovații pentru crimele din timpul revoluției de la Cluj pînă la situația bisericii greco-catolice și relația sa cu BOR. Și, de fiecare dată, l-am descoperit de partea cea „bună”.

Recitindu-i pamfletul care i-a adus faima, și care, în mod evident poate să zgîrîie prin stilul său atît timpanele literate sensibile cît, mai ales, inimile patriotismelor veșnic sîngerînde, îmi dau seama că, dincolo de licențele poetice, care-l plasează alături de un Patapievici (care a fost terfelit în aceeași măsură pentru franchețea sa, doar că, nefiind ardelean, nu i s-a putut imputa intenția de a rupe această provincie din „trupul sfînt al țării”), exprimase, de fapt, într-un limbaj grobian, experiențele și gîndurile multora dintre noi, gînduri, de cele mai multe ori, reprimate sub presiunea unui naționalism pseudo-patriotic generalizat. Sfîșierile noastre schizofrenice între un patriotism național abstract și unul local/regional concret au fost parcă spulberate de „sacrilegiul” asumat de Sabin Gherman prin pamfletul său, producînd, poate, în unii și un sentiment de jenă că acestea nu au fost formulate mai devreme de dînșii. Dar m-aș feri să merg mai departe pe această cale.

Revenind însă la scrisorea adresată Provinciei, trebuie să recunosc că mă încearcă un sentiment la fel de contradictoriu. Pe de o parte, aflu din vagile informații care mi-au parvenit mai mult sau mai puțin întîmplător, că autorul lui „M-am săturat de România”, chiar dacă era în situația existențială ingrată în care ajunsese după apariția acestuia, nu s-a sfiit să intre în plasa iredentismului maghiar, firește, la fel de iute de picior în astfel de situații ca mai toate naționalismele, care l-a premiat, probabil, pentru cu totul altceva decît avea el intenția să spună. Dar s-a lăsat. Și gafele se plătesc. Pe de altă parte, m-aș feri ca dracul de tămîie de suspectări după ureche, anatemizări pripite sau excluderi (mai ales după experiența unei jumătate de veac cînd această practică era la ordinea zilei), cînd știm bine că acuzele sînt ușor de emis, dar greu sau chiar imposibil de retras.

Desigur, licitația pe care ne-o propune dl. Gherman în privința patentului asupra descentralizării regionale este nu numai lipsită de sens, dar și ridicolă. Prioritatea absolută asupra acesteia aparține nevoii sociale care plutește în aerul rarefiat al Ardealului de o bună bucată de vreme. Dar este indiscutabil că, alături de demersurile teoretice privind soarta provinciei noastre natale (care nu constituie nici monopolul d-lui Gherman, nici al revistei Provincia), domnia sa și-a asumat o felie importantă din această realitate, cea politică, pe care încearcă s-o transpună în practică cu mai multă sau mai puțină abilitate și succes. Și, dincolo de teama legitimă a unora dintre „intelectualii” provinciali pentru deturnarea și compromiterea unei idei, nu poate exista nici o pretenție de exclusivitate asupra licenței politice a transilvanismului.

Dl. Sabin Gherman, după cum recunoaște și domnia sa, nu este un om politic, nu este, probabil, liderul carismatic care să ducă la succes ideea autonomiei regionale a Transilvaniei. Acest lucru ar trebui să-l pună pe gînduri tocmai în interesul idealului pentru care a adus sacrificii de felul celor pe care le enumeră. Dar, în același timp, nu sînt convins că dl. Sabin Gherman este ținta spre care ardelenii trebuie să-și irosească muniția intelectuală pentru a-și ocroti Provincia. Căci, chiar dacă facem abstracție de cavalcada mariajelor desfășurate sub privirile noastre stupefiate de viața politică românească, s-ar putea, totuși, să ne trezim, la un moment dat, de aceeași parte a baricadei. Și mă întreb dacă ne putem permite atunci luxul să declarăm, fără remușcări, că ne-am săturat de Sabin Gherman.

SZOKOLY ELEK s-a născut în 1939, la Făget, județul Timiș. Este directorul Ligii Pro Europa. Chestiunea transilvană între melancolie și realitate, în Problema transilvană, Iași, 1998.


2001.10.07.

articolul în format *.pdf