Marius COSMEANU
Scrisoare către Sabin Gherman
Actualitate 
Dragă Sabin,
întîi de toate, nu cred că merită să ne complicăm peste măsură. Și nici să polemizăm la nesfîrșit. Cred că ai fi putut veni oricînd la întîlnirile Provinciei, unde diferite numere ale revistei au fost prezentate publicului, măcar la cele organizate la Cluj, ca să discutăm „surprinderea”, supărarea sau, din cîte observ, frustrarea ta legate de criticile pe care unii dintre noi le-am adus în paginile acestei publicații la adresa Ligii Transilvania-Banat, a Fundației proTransilvania sau a ta personal (trei imagini care, între noi fie vorba, se cam suprapun). Spun „puteai”, pentru că, atunci cînd am vrut să participăm cu Provincia la ultima întîlnire a Ligii Transilvania Banat de la Sibiu, ca să scriem despre acest eveniment, ne-ai spus că presa nu are acces. Măcar că Provincia nu e nici pe departe o publicație cîrcotașă... Totuși, invitația poate să rămînă deschisă și, în cazul în care colegii mei sînt de acord, putem, noi, cei de la Provincia, împreună cu tine și colaboratorii tăi să ne întîlnim, pentru a discuta aspectele care ne interesează/deranjează.

Apoi, dacă ai citit credo-ul Provinciei din primul său număr și, în general, articolele apărute pînă acum, ai fi putut observa că materialele publicate aici nu sînt unitare (sic!), nu există o politică coordonată sau un soi de strategie anti- sau pro-Sabin Gherman, cum nu există, de altfel, nici o altă politică anti- sau pro-ceva, dacă înțelegi ce vreau să spun. Mai mult, nici o semnificație paranoidă nu se acord㠄cazului Sabin Gherman”, ca să îi citez pe cei cu care înclini să ne confunzi. Și, în genere, nu există reguli speciale la care toți cei care scriu aici trebuie să se supună sau să le respecte cu strictețe. De aceea, „decalogul” tău adresat redacției e, pe undeva, fără temei. Citind răspunsurile la scrisoarea ta vei vedea că diferă între ele, niciuna nu reprezintă altceva decît opiniile personale ale celor care le-au scris. Iar cît privește un „război de catifea”, cred că sîntem băieți destul de deștepți și cu gust al diferenței, și tu și noi, pentru a zîmbi „consensual” pe sub mustață la o asemenea idee.

Dar hai să le luăm pe rînd:

Te întrebi de unde și pînă unde suspiciunile că ai face jocul unor cercuri iredentiste? Nu știu, nu-mi aparțin, numai că impresia pe care o lași uneori este aceea că nici tu nu știi... Vreau să zic că nu te delimitezi îndeajuns de clar de aceste grupări.

Că sondajele din 1999 te plasează pe un loc fruntaș în rîndul electoratului transilvan și bănățean e ok. Însă știi și tu că procentajele nu reprezintă întotdeauna un argument și cu atît mai mult unul constant (valorile nu sînt democratic stabilite). De aceea, înclin să cred că e vorba, în cazul acestor electori, mai mult de un escape bazat pe dezgustul față de actuala clasă politică decît de o apropiere pozitivă, sinceră, față de ideile regionaliste sau federaliste.

Ai dreptate, demersul nostru nu se bucură de o popularitate telenovelistică, și nu intru în detalii, dar să ajungi să ne ataci de pe poziții minerești e cel puțin (la fel de) surprinzător... Adică, e demodat și descalificant să urezi azi, chiar și voalat, Moarte intelectualilor!

Apoi, de unde pînă unde monopolul pe care ți-l arogi în chestiunea transilvană? E drept, Provincia a apărut după articolul tău manifest, dar parte din cei care formează colegiul redacțional al Provinciei au avut opinii și au participat la dezbateri pe această chestiune și înainte de asta (vezi, de exemplu, numai întîlnirea organizată de Liga Pro Europa la Universitatea din Cluj, din mai 1998, pe „problema transilvană”). Nu cred că merită să stăruim asupra unui copyright în această chestiune. Ar fi ridicol. Și oricum, ideea nu-i de ieri de azi. (Eu personal am aflat de ea cam tot atunci cînd comuniștii „mă inițiau” în tainele aplauzelor neîntrerupte...).

În fine, pentru a încheia, critica principală care ți-aș aduce-o e că te-ai săturat de România doar preț de un articol. Ca să ajungi, cum tu însuți recunoști într-unul din interviurile acordate la un post național de la noi, o persoană publică (nu neapărat inamicul public numărul unu!). Cu alte cuvinte, discursul tău față de politica regională a Bucureștiului (care?, nu mă întreba acum) s-a schimbat în stil și intensitate (radicalism) după acel M-am săturat de România. Poate că te-a depășit situația, poate că nu, dar nu ai continuat aceeași „linie”. Fapt pentru care ai intrat și tu în paradigma comportamentului politic autohton (caracterizat, în principal, prin lipsa consecvenței principiilor). De aici – pe lîngă campania mediatic㠖 izul de diversiune al articolului tău. E senzația tipică pe care o ai cînd realizezi că ceva spontan a fost, de fapt, premeditat. Spun asta și după ce am urmărit cîteva din interviurile date de tine la posturi de televiziune de limbă maghiară, în care aveai un discurs mult mai tranșant, mai clar și mai deschis, decît în prezențele tale în audio-vizualul românesc. Recunosc, e vorba de un alt public, de altă cultură politică, dar, în acest caz, nu pot să găsesc altă concluzie decît că îți dorești, totuși, să fii politician. Chiar dacă nu te consideri ca atare, cum încerci să sugerezi (recunosc, nu e un compliment acesta în România de azi). Or, dacă e așa, asumă-ți acest rol și dă-ne voie să fim critici atunci cînd maniera în care înțelegi să promovezi anumite idei care pleacă de la nemulțumiri comune nu se potrivesc cu așteptările noastre. S-ar putea să-ți fie de folos. Servus, M. C.

MARIUS COSMEANU s-a născut în 1967, la Tîrgu Mureș. Este sociolog al Grupului de Monitorizare și Analiză. (Fu)turism: strategiile migraționale ale românilor din Ungaria, Altera, 1999, 9; Antinostalgia, Sfera politicii, 2001.


2001.10.07.

articolul în format *.pdf