Nicolae DRĂGUȘIN
Toleranța intoleranțeisau cum poate deveni România Afganistan
Culori transilvănene 
Ediția din 1999 a Dicționarului de Filosofie Oxford, în baza unei lucrări de referință a gîndirii britanice, „Scrisoare despre toleranț㔠sub semnătura lui John Locke, definește „toleranța în probleme religioase” ca unul „din pilonii centrali ai statului democratic modern”. Este, într-adevăr o axiomă pe care multe state pretind că o acceptă și o promovează. Dar de la teorie și pînă la practică mai este totuși o cale lungă, cale care de multe ori se pierde în hățișurile cotidianului. România este unul din cazurile nefericite ale acestei teorii. Ceea ce se întîmplă astăzi în relația a două biserici surori, Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică este de neconceput pentru un stat care poartă prin Constituție emblema democrației și, implicit, a libertății de exprimare religioasă. Am fost pe drept cuvînt năucit să aflu că în Transilvania, acel țărîm pe care cei mai mulți, inclusiv eu, îl apreciază ca pe un leagăn al românismului autentic, la un deceniu și ceva de la (re)cîștigarea libertății încă se mai aplică ideologia sovietică a demolării bisericilor. Bisericile greco-catolice din Vadu Izei, Mihai Viteazul și Ungheni (lîngă Tîrgu Mureș) au fost demolate, în această ordine, în mai puțin de o lună, fără ca cineva să reziste unui grup de fundamentaliști ortodocși. Un apropiat îmi spunea cu ceva timp în urmă (idee pe care am regăsit-o și în paginile unei publicații ortodoxe!) că și „greco-catolicii trebuie să sufere așa cum au suferit și ortodocșii transilvăneni începînd cu generalul Bukow din vremea stăpînirii maghiare”.

Dar mă întreb și vă întreb, oare aceasta să fie calea optimă și creștinească de a rezolva unele diferende de ordin istoric? Unde este spiritul tolerant al românilor, pe care l-au clamat ca o valență esențială, secole de-a rîndul? Faptul că autoritatea statală, ierarhii și ortodocși nu au luat o măsură fermă de combatere a acestor „talibani” (la fel au procedat și talibanii la începutul anului trecut cu statuile monumentale ale lui Budha din Afganistan), denotă indiferență față de o problemă care ne poate decide viitorul, precum și tributul plătit unor mentalități care demult și-au dovedit ineficiența. Să nu uităm că statele Uniunii Europene, țintă spre care ni se îndreaptă toate eforturile, sînt majoritar catolice. Nu ar trebui să trecem cu vederea nici vizita istorică din mai 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea, cînd oficial ne-am asumat angajamentul de a rezolva la modul cel mai amiabil aceste tensiuni. Nu e drept să ignoram nici aportul aproape exclusiv al Bisericii Greco-Catolice la pătrunderea civilizației occidentale pe teritoriul țării, începînd cu Școala Ardeleană, continuînd cu Marea Unire de la 1918, dar sfîrșind tragic cu anul 1948. Desființarea Bisericii Greco-Catolice în 1948 s-a tradus prin teama autorităților sovietice ca această biserică să asigure o punte cu Occidentul democratic, o supapă prin care și-ar fi făcut loc în negura dictatorială razele libertății și ale fericirii occidentale.

Nu omul este cel care trebuie să judece de partea cui este Dreptatea spirituală. Așa a procedat Lucifer și din înger al luminii a ajuns diavol al întunericului. Dumnezeu o singură poruncă a lăsat omului, acceea de „a-și iubi aproapele ca pe sine însuși”, restul va decurge de la sine. Dumnezeu este singurul care poate judeca faptele oamenilor. A doua zi de la demolarea bisericii din Vadu Izei, lîngă Sighetu Marmației, o biserică pe care de nenumărate ori am văzut-o, mîndria locului, fiind prima biserica de piatră din Maramureș, la sfințirea unei noi biserici ortodoxe de lîngă Satu-Mare, clopotul s-a prăbușit pe Întîi Stătătorul Bisericii Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, rănindu-l grav. Nu este oare aceasta mînia divină? Ce pedeapsă mai mare decît aceasta ar trebui să primim pentru a înțelege barbaria acestui război româno-român?

Este mult pînă aceste cumplite vești ajung la urechea fină a presei internaționale și toate eforturile diplomatice ale oficialilor de la București, indiferent cărui guvern ar fi aparținut, nu vor mai cîntări nimic, iar România va trece la index, alături de țările care tolerează intoleranța religioasă.

Raliindu-mă celor care doresc oprirea barbariei,
N. D., elev.

2001.11.06.

articolul în format *.pdf