Daniel VIGHI
Mitul complotului antistatal
Forum 
Revoluția din Timișoara în documente
Cum dă frigul încep problemele autonomiste în județele Harghita și Covasna. Așa se petrec lucrurile în săptămînile de față, așa a fost încă din vremea revoluției. Diversiunea a dobîndit în România postcomunistă drept de cetate prin testamentul politic al dictatorului. Încă de atunci s-a țesut trainic pentru viitorime scenariul mitic al complotului antistatal. În declarația olografă a lui Cornel Pacoste, reținută în Concluzia de fond a dosarului nr. 6/1990 a Curții Supreme de Justiție – secția militară, se spune negru pe alb că Nicolae Ceaușescu a cerut utilizarea armamentului la Timișoara întrucît aici se petrecea un complot din afară împotriva socialismului dinlăuntru. Clar și cuprinzător. Tot așa de limpezi sînt și continuările acestei poziții în dezbaterile procesului de la Timișoara. Vom analiza cîteva dintre acestea pentru a le putea revedea în actualitatea lor neștirbită de trecerea anilor și a democrației. În declarația martorului (fost procuror general al României) Gheorghe Diaconescu1 găsim următoarea depoziție: „Mai arăt că în dimineața de 19 decembrie, la Județeana de Partid, a sosit generalul Ilie Ceaușescu, cu două documente din care rezulta că diplomații cehi și sîrbi i-ar fi avizat pe omologii lor români că în Ungaria sînt pregătiri pentru a se interveni în Ardeal în scopul dezlipirii lui de România. În ianuarie 1990, cînd l-am audiat pe Ceaușescu Ilie, acesta mi-a declarat că din ordin a sosit la Timișoara, pentru a prelucra în unitățile militare din Banat și Ardeal acele documente.” Tema dezlipirii, a secesiunii, a ruperii este prezentă cu sprijinul unor presupuse documente pe care nu le-a văzut nimeni niciodată și nici nu au fost revendicate în vreun fel de resorturile diplomatice respective. La adăpostul secretului orice se poate spune despre oricine.

Într-o altă secțiune, extrasă absolut întîmplător din enorma cantitate de dosare ale procesului, găsim leitmotivul vînzării de țară. Figura mitică a lui Iuda se întinde asupra oamenilor ieșiți în stradă:

„Avocat – Nu întîmplător, posturile de radio de la Budapesta și din alte țări au declanșat, încă în cursul acestor acțiuni antinațional-teroriste, o campanie deșănțată de ponegrire, de minciuni împotriva țării noastre. V-am mai spus. Soldații și ofițerii, chiar atunci cînd au fost molestați și loviți, numai atunci cînd situația a ajuns de așa natură încît au fost atacați, au fost puse în pericol instituțiile fundamentale, au răspuns; și este de datoria tuturor cetățenilor să acționeze cu toate forțele împotriva tuturor celor care, în slujba diferitelor interese străine, a serviciilor de spionaj, a cercurilor imperialiste, își vînd țara pentru un pumn de dolari sau de alte valute. Trebuie să dăm o ripostă hotărată împotriva celor care vor să dezintegreze România.”

Aceste interpretări ale avocatului apărării se țin aproape de comunicatele oficiale ale autorităților comuniste în zilele revoluției. Le pun în acțiune. Citatul următor este preluat tale quale din gura dictatorului: „Cele întîmplate la Timișoara constituie acțiuni organizate din timp de cercurile reacționare, de agenturile de spionaj străine care au inițiat toate acestea împotriva patriei noastre.” 2

Pentru mai multă credibilitate, avocatul apărării mimează neîncrederea („Domnule președinte, vă mărturisesc încă o dată, atunci cînd l-am citit, n-am crezut o iotă”). Pe de altă parte, în chiar fraza care urmează, lucrurile (nu mai) stau chiar așa. Cu toate că avocatul nu crede o iotă apare, totuși, ceva, un element coordonator adversativ, cum spune gramatica sintactică: „Dar, după ce am luat cunoștință de o serie întreagă de elemente, de mărturii de care nu puteam, nu-i așa, să fac abstracție, am ajuns să mă conving că cele ce spunea atunci [Ceaușescu] cuprindeau, în mare măsură, o realitate.”3 În buna tradiție a retoricii, același mimează întrebările preopinentului său pe care le demontează folosind secretul (?) și dificultatea descifrării lui. Așa cum am mai spus și cu alte prilejuri, diversiunea se bazează pe aporii, pe dificultăți epistemologice, pe neputințele omenești de aflare a adevărului cel adevărat:

„Dumneavoastră, pe bună dreptate, îmi veți spune : «Cu alte cuvinte, dumneata socotești că la Timișoara au fost infiltrate și elemente din afara țării. C-or fost din Apus, c-or fost din Răsărit, că au fost din afara țării. Cu ce faci dovada? Cu ce dovedești că au fost elemente din afara țării care au acționat la Timișoara ? Care au tras în oameni nevinovați, pentru a provoca starea de revoltă a populației ?»

Domnule președinte, într-o acțiune de spionaj, anume fapte foarte puțin cunoscute sau aproape deloc cunoscute, ajung la un moment dat să fie aduse la cunoștinta celor interesați din afara țării. Faptele acestea se dezvăluie (…). Dar un lucru nu este știut: cine este spionul, sau cine sînt spionii care au adus la cunoștința cercurilor interesate acel secret de stat. Asta nu se știe. Deci, și poate că dacă se află vreodată, s-o afla după un an, doi, zece, poate niciodată. Ați văzut că sînt spioni ruși, celebri, cei 4 sau 5 dați la televizor, care au fost descoperiți după 45 de ani. Ceea ce trebuie să ne convingem este dacă, într-adevăr, au acționat, nu cine sînt, pentru că deocamdată nu știm cine sînt, dar s-a acționat sau nu ? „

Ia să vedem, zicem și noi, pe bună dreptate: domnule „s-a acționat sau nu” și, mai ales, vorba unui cunoscut erou dintr-un roman al lui Marin Preda, pe ce te bazezi că au acționat. Iată pe ce. Ascultați și judecați verdicitatea inatacabilă a probei: „Pentru ca să verific afirmațiile făcute de Nicolae Ceaușescu, la 21 Decembrie, e evident că trebuie să recurgem la probe, dacă e adevărat; iată ce spunea, ce mărturisire a făcut generalul maior Macri Emil la 23 februarie 1991 : «Trebuie să spunem deschis că organele de stat competente dețineau informații certe că Laszlo Tokes era agent al serviciului de spionaj maghiar, că acțiunile destabilizatoare fuseseră minuțios pregătite, după un scenariu pus la cale în țara vecină, cu știința, cu sprijinul și al altor puteri străine, și al cărui scop de necontestat, declarat, era dezmembrarea României, respectiv alipirea la Ungaria a Banatului și Ardealului.» Mai departe spune : «Pentru procurarea de armament și muniții de război, o parte a grupurilor a trecut la atacarea directă a unităților militare. Prima și cel mai serios agresată a fost unitatea din compunerea Diviziei Mecanizate, cu sediul în Piața Libertății.»”

Așadar, pruncii aceia împușcați, și doamnele și domnii omorîți sau răniți, ei au făcut și dres, ei au procurat și au trecut la atacarea directă a unităților militare, că doară cine altcineva, dacă alți morți nu se arată4. Pînă atunci, avocatul apărării se folosește de o altă probă la fel de convingătoare în favoarea tezei despre „dezmembrarea României, respectiv alipirea la Ungaria a Banatului și Ardealului”, și anume vocea opoziției, în persoana unui urmaș de calibrul rîsu’– plînsu’ al marii familii a Brătienilor: „Dar, hai să vedem și opiniile eventuale ale adversarului, ce spune șeful unui partid aflat în opoziție, domnul Brătianu? Domnul Ion Brătianu, președintele Uniunii Liberale, spunea următoarele, la 21 iunie 1990:

«Cred că toate măsurile care se vor lua trebuie să țină seama de o realitate. Am mai spus-o și acum o repet. Sunt cercuri, în afara granițelor țării, în legătură cu grupări din interiorul României care au interes în menținerea dezordinii, tocmai pentru a-și vedea mai ușor de afaceri. Repet, vorbesc în deplină cunoștință de cauză, și ceea ce spun nu o fac de dragul senzaționalului, ci pentru a atrage atenția asupra a ceea… a confirma ceea ce s-a spus și în mod oficial, că în jurul țării noastre s-a creat o rețea de oameni cu mari interese politice, unele dezvăluite, altele încă nu, iar, pentru stabilirea filierelor, este nevoie de paravanul dezordinii sociale, al paralizării factorilor principali de menținere a ordinii : Poliția și Justiția.» Aceasta a spus-o președintele Partidului Liberal, aflat în opoziția guvernului, a actualei puteri. Deci iată că opiniile în legătură cu evenimentele, cu cauzele care au declanșat evenimentele la Timișoara, sunt de diverse coloraturi

Acestea sînt probele menite să destrame ceața groasă lăsată peste intervenția din afară în vederea a ceea ce domnul general Macri socotea a fi „dezmembrarea României, respectiv alipirea la Ungaria a Banatului și Ardealului”.

În ceea ce privește faptul că au murit oameni în stradă, acest lucru este motivat tot cu argumente din afară, de data asta cu semn schimbat, adică dacă s-a întîmplat la alții, de ce nu s-ar întîmpla și la noi. În final, totul sfîrșește cu un banc și cu unele considerații despre umorul național: „și vă mai răspund la o întrebare. Ați întrebat de ce în Ungaria, de ce în alte țări nu s-a întîmplat ce s-a întîmplat la noi. Dar oare în 1956 în Ungaria ce s-a întîmplat, dle președinte? Au fost înaintea noastră. Aici e ca și în dragoste, fie că te îndrăgostești la 18 ani, fie că te îndrăgostesti la 30 sau la 50, urci aceleași etape. Adică faci aceleași greșeli. Și aici este la fel. (…) în Cehoslovacia, în 1968, ce s-a întîmplat? Deci peste tot a curs sînge ca să ajungi undeva. Iar noi eram undeva mai jos. Noi eram în ‘56 și în ’68…

P.C. – Bine, dar era firesc și normal să curgă sînge?

Av.ap.(f) – Dle președinte, v-am spus și de ieri, în structura…

P.C. – Chiar și în ‘56, chiar și în ’68?

Av.ap.(f) – Dle președinte, dar dacă la noi răul ajunsese acolo încît nu puteam să-l schimbăm decît așa? Toate astea presupun un grad de civilizație, de respect al legii, al individului. Lucruri care nu existau la noi. Și v-am demonstrat, aceleași situații s-au întîmplat și în alte țări, numai că ei au început mai devreme și țara aceasta care – și ieri v-am amintit…

(rumoare în sală; inculpatul Coman se manifestă zgomotos)

P.C. – Inculpat Coman, dacă mai scoateți un cuvînt, vă evacuez!

Av.ap.(f) – Această țară care cu greu și-a păstrat ființa națională, se pare că… nu e un blestem… dar se pare că trebuie să fie totdeauna cineva care să ne vegheze… De ce o fi trebuind?… Pentru că suntem un popor inteligent, dotat cu o zestre formidabilă: umorul. Numai asta ne-a ajutat să ajungem aici. Orice situație grea o rezolvăm printr-un banc. Rîdeam amar și mergeam mai departe.”5

În schimb, oricît de departe merg cercetările nu se depărtează prea mult de tema aceea cu dezlipirea. Iată-le în desfășurarea lor avîntată, așa cum ni le oferă un ofițer pe nume „inculpatul Corpodeanu”. Ascultați-l, și veți vedea că dumnealui nu are îndoieli. În viziunea domniei sale totul este limpede și dovedit prin chiar faptul afirmării:

„Dle președinte, după cum a rezultat din minuțioasa cercetare judecătorească pe care ați efectuat-o dv., evenimentele care au avut loc în Timișoara au fost pregătite din exterior. În acele zile, dle președinte, au fost în stradă și oameni mulți, oameni cinstiți, oameni onești, care s-au ridicat, pentru că nu mai puteau suporta. Dar, totodată, au fost și elemente huliganice care, în data de 16, 17, 18 decembrie, au devastat orașul, producînd pagube de 4 miliarde lei. În acest sens, dle președinte, noi am afirmat că pregătirea e dinafară. Eu, cînd mi-ați luat declarația, am relatat că, în noaptea de 14 pe 15 decembrie, 15 pe 16, în zona Sînnicolaul Mare s-au înregistrat treceri masive de frontieră dinspre Ungaria înspre noi. La fel au afirmat generalii Stănculescu, Gușe, vice amiralul Dinu. Mai mult, dle președinte, recent, fostul ministru de Externe al Ungariei, Gyula Horn parcă-l cheamă, a dat un interviu ziarului Der Spiegel, [acolo] a arătat că în perioada revoluției din decembrie 1989, Ungaria a sprijinit cu arme, muniție și logistică de transmisiuni pe români. În acest sens, dl. senator Sergiu Nicolaescu, acum vreo trei-patru zile, a interpelat executivul în legătură cu ce știe despre acest lucru. Îmi permit, Der Spiegel nu este o fițuică oarecare, încît să-și permită să publice chiar orice. Nu. Nu-mi permit să fac afirmații despre ziarele de-aici, de pe la noi… Și-așa…

P.C. – Da. E o teză nouă.

Inc.Corpodeanu – Dle președinte, și nu mai mult, am aflat că în Ungaria s-a constituit un Guvern al Transilvaniei în exil.

P.C. – Să-și bată capul alții, nu noi, cu asta…

Inc.Corpodeanu – Dle președinte, dar alții își bat cu noi. Și vor să rupă din trupul acestei țări. Să dea Dumnezeu, sau cine o vrea, că acuma așa se obișnuiește… cade dintr-o extremă în alta… ce au urmărit unii în decembrie să nu se realizeze niciodată. România să crească în teritorii, nu să scadă!

P.C. – Da. Haideți să ne cantonăm la obiectul procesului, vă rog.”6

Note
1 Din caseta 0225, fața A; în Arhiva Centrului de arhivare și cercetare a revoluției din cadrul Fundației Memorialul Revoluției, Timișoara.
2 Caseta 0280, fața A; idem.
3 Idem și urm.
4 Pentru a avea un tablou al luptelor menite să oprească la timp, vorba generalului Macri, „dezmembrarea României, respectiv alipirea la Ungaria a Banatului și Ardealului”, reproducem mai jos cîteva extrase din rechizitoriul procurorului militar Romeo Bălan:
„Rănitul Ciofu Mihai declară ca a fost împușcat de securiști infiltrați într-un cordon. Răniții Muscă, Luca și Bucovineanu declară că, din cordoanele de militari, s-a executat foc de avertisment în aer, dar că ei au fost împușcați de alte persoane, din alte direcții. Lăzureanu Sergiu, rănit la intersecția cu strada Lidia, declară că, deși a văzut un cordon militar, el a fost împușcat de doi civili înarmați, care au intrat și au deschis focul pe casa scărilor. Coca Ilie, rănit lîngă Florăria de pe Calea Girocului, declară ca împotriva sa s-a deschis focul dinspre un cordon de militari mai în vîrstă. Cândea Angelica, rănită lîngă Complexul Comercial, declară că a observat un cordon de militari care executau foc de avertisment în aer, dar a văzut un civil care trăgea din curtea unei case. Declarație confirmată de martorul Paul Vasile, audiat în instanță. Martorul Lungu Doru, audiat la termenul din 2 octombrie 1990 declară că fiica sa Lungu Cristina, în vîrstă de trei ani, pe care o ținea în brațe a fost împușcată de pe clădirea Institututului de Cercetări (de vizavi cu Casa Tineretului). În 18 decembrie, pe Calea Girocului s-au înregistrat trei victime: Ciopec Dumitru Marius a fost împușcat mortal, cu un singur glonț, iar Mariuță Petrică a fost rănit, în timp ce încerca să arunce cu sticle incendiare împotriva unor blindate. Ambii au fost împușcați lîngă Complexul Comercial. Ianoș Paris a fost împușcat mortal de către Veverca Iosif, inculpat, la intersecția Căii Girocului cu strada Ștefan Stâncă. Acestea sunt probele pe care le invocăm pentru uzul de armă de pe Calea Girocului.” (caseta 0270, fața A). Idem.
5 Caseta 0285, fața A, avocat al apărării-femeie (avocat Paula Iacob). Idem.
6 Caseta 0287, fața A (cuvîntul inculpatului Corpodeanu) Idem.

DANIEL VIGHI s-a născut în 1956, la Lipova, jud. Arad. Este scriitor și profesor al Universității de Vest din Timișoara. Sorin Titel – monografie critică, Brașov, 2000.


2001.11.06.

articolul în format *.pdf