Dezbaterea Provincia din 8 decembrie 2001
”...ce fel de Transilvanie vrem…”
Dezbatere 
La 8 decembrie 2001 a avut loc, la Cluj, întîlnirea grupului Provincia, la care s-a adoptat, prin consens, textul Memorandumului către Parlamentul României. Întîlnirea a fost urmată de o dezbatere pe marginea ideilor cuprinse în Memorandum, la care au participat: Bakk Miklós, Al. Cistelecan, Caius Dobrescu, Hadházy Zsuzsa, Molnár Gusztáv, Ovidiu Pecican, Traian Ștef, Szokoly Elek din partea grupului, precum și Bányai Péter, Smaranda Enache, Ioan Mușlea, Székely István, Szilágyi N. Sándor în calitate de invitați.

Molnár Gusztáv: Care credeți că vor fi reacțiile partidelor față de Memorandum?

Bányai Péter: PD, PNL se vor eschiva, vor minimaliza importanța lui. Nici nu-l vor ataca, dar nici nu vor intra în discuții serioase, nici în sens pozitiv, nici în sens negativ. PRM nu ne interesează. Deci rămîn două partide, PSD și UDMR, dar nici de la UDMR nu aștept mare lucru. Ei vor spune un „da” la modul general, că se poate discuta… Deci o abordare pozitivă, dar prudentă și cu o minimă publicitate. Întrebarea mare este în legătură cu PSD. Textul Memorandumului, la o primă lectură, mi se pare greu de atacat. Așa că nu este ușor să anticipăm reacția partidului de guvernămînt. Este clar, în acest partid se duc lupte interne foarte serioase. Deci modul în care vor reacționa va fi și în funcție de raporturile de forță interne. Nu cred că ne putem aștepta la aplauze din partea lor, dar aștept cu mare curiozitate modul în care vor răspunde. Trebuie să-i provoci uneori, ca să-ți dai seama care este poziția lor în chestiuni care ne interesează, și să nu-i lași să aibă o poziție ambiguă.

Molnár G.: Poate textul unui articol al senatorului PSD de Bihor, profesorul Liviu Maior, asupra căruia ne-a atras atenția Traian, ne poate lămuri într-o oarecare măsură în privința atitudinii PSD.

„… ceea ce propunem noi este o discuție lipsită de tabuuri…”
Traian Ștef: Sînt și eu foarte curios cum va reacționa nu atît PSD, cît PNL. Pentru că noi am mai avut din partea deputatului PNL de Bihor anumite reacții față de recentralizarea pe care o face PSD. Am scris și în Provincia despre lobby-ul pe care l-au făcut parlamentarii din Bihor pentru autostrada care să treacă prin Transilvania. Declarația politică a parlamentarilor ardeleni din toate partidele era foarte asemănătoare cu critica pe care o facem noi în acest Memorandum. De asemenea, într-un ziar local, apropiat PSD, senatorul de Bihor, Liviu Maior, a publicat tocmai la 1 decembrie un text cu titlul Necesitatea unei strategii regionale pentru Transilvania. Documentul lansat de ministrul Ioan Rus a fost tot un text trimis ziarelor, deci a fost un text elaborat, care atestă că, într-adevăr, există un curent transilvan în PSD și chiar acele trimiteri ale domnului Ioan Rus din finalul intervenției lui, la Har-Cov, au fost probabil făcute mai mult ca să dea satisfacție celeilalte părți. Știu că există din partea tuturor parlamentarilor din Transilvania anumite nemulțumiri. Nu cred că ei vor privi foarte critic inițiativa noastră sau, poate, nu se vor manifesta ei, ci îi vor lăsa să se manifeste pe ceilalți parlamentari și pe șefii partidelor lor. De asemenea, aștept cu mare interes cum va reacționa PNL, ținînd cont de faptul că are majoritatea parlamentarilor din Transilvania, și ei văd foarte bine care-i situația. Deputatul de Bihor al PNL a fost foarte vehement împotriva bugetului și a felului în care se redistribuie fondurile centrale și a faptului că anumite instituții sînt centralizate în alte părți, fără să se ține seama de contribuția județului. El s-a referit îndeosebi la județ, dar se poate generaliza cam la majoritatea județelor din Transilvania și Banat. Deci va fi interesant de văzut cum vor reacționa, dată fiind atitudinea lor amintită. Iar în ceea ce privește PSD, cu toate că ne amintim foarte bine de mesajul premierului Năstase la adresa grupului nostru și de amenințările pe care ni le-a trimis, voalate sau mai puțin voalate, s-ar putea ca și el să fi înțeles că nu antiregionalismul și antimaghiarismul aduc voturi în Transilvania.

Caius Dobrescu: Aș pleca de la ideea exprimată aici că ar exista într-adevăr o sciziune în PSD. Nu știu dacă acest lucru nu este un simptom al unui proces mai larg, perceptibil în toate partidele, care ține și de interesele regionale amintite de Traian. Filialele din Transilvania, de pildă, parlamentarii din Transilvania încep să-și definească interesele locale și regionale mai clar și să aibă sentimentul că, totuși, ei reprezintă niște comunități, nu sînt doar simple marionete mișcate de la centru. Pe de altă parte, probabil că este și o ruptură de generație, fiindcă este evident că anumite personalități politice care au un tip de cultură politică, sînt crescuți într-o anumită mentalitate, sînt absolut incapabile, cred, să iasă din ea și să regîndească lucrurile într-un alt sistem de referință. Sigur, despre PRM nu are sens să discutăm aici. Ei se situează în afara societății civile și reprezintă, de fapt, o amenințare la adresa democrației parlamentare, PRM fiind un partid care sfidează constituția și legile țării. Noi vorbim de sistemul politic relativ rezonabil și relativ plauzibil. Pe de altă parte, însă, mă întreb dacă această tensiune despre care vorbiți nu se poate interpreta și altfel, dacă nu este un balans al partidului de guvernare între două presiuni, între presiunea exercitată de Uniunea Europeană și presiunile interne care vin din partea unui electorat sensibil încă sau vulnerabil la acest gen de mesaje mobilizatoare și, de asemenea, un electorat înspăimîntat de măsurile de reformă care se prefigurează. Și atunci aceste inconsecvențe nu sînt doar expresia tensiunilor dinăuntru, ci sînt și expresia acestui balet, acestui Realpolitik. Și dacă este așa, atunci este de presupus că reacția publică va fi proastă. Cu atît mai mult că ei chiar ar vrea în mod serios să ia niște măsuri pe linia descentralizării. Lucrurile s-ar putea petrece exact așa cum, se spune, Bismarck a luat niște măsuri ca să se introducă un stat social în Germania, acuzînd și combătînd vehement tocmai social-democrația germană. Este foarte probabil că și PSD va reacționa în același fel, adică va acuza, se va delimita cu vehemență, pentru ca peste zece zile să spună același lucru, dar afirmînd că, de fapt, nu face decît să sprijine statul național unitar. Și este foarte probabil că aceasta va fi și reacția publică a PNL. Însă ce spune Traian este foarte semnificativ în alt sens. Pot să existe grupuri de interese, pot să existe forțe politice locale care pot să aibă un alt comportament, cu care am putea angaja un alt tip de relație, un alt tip de discuție într-un alt spațiu de referință. Dar propunerea noastră nu poate ignora faptul că, în general în România, deciziile care îi implică pe toți se iau, în general, înăuntrul clasei politice. Clasa noastră politică este destul de geloasă și are tendința de a se crispa și a ține găina la ea în ogradă, ca nu cumva să se discute asemenea chestiuni în spațiul public. Or, ceea ce propunem noi este o discuție lipsită de orice tabuuri despre asemenea chestiuni esențiale care chiar privesc întreaga colectivitate. Totodată această reacție de refuz al „publicării” acestor chestiuni este și o suprapunere destul de perversă între viziunea despre administrația publică și politicile de securitate. Există senzația că centralizarea înseamnă mai multă siguranță, ca și cum ar fi o politică de apărare, și administrația ar fi o ramură a armatei. Asta este asocierea care se face și, în loc să aibă ca scop buna administrare și prosperitatea comunităților, ea este văzută ca un instrument pentru asigurarea securității și bunei supravegheri a teritoriului. Or, acesta este un alt nivel la care trebuie produsă o decuplare. Este o altă dificultate de care se izbește demersul nostru. Dar cred că este interesant să vedem ce se întîmplă, pentru că, la un moment dat, se rup niște zăgazuri și s-ar putea să avem norocul să cădem chiar într-un asemenea moment.

„La frontiera Uniunii Europene se produce peste tot și inevitabil o efervescență economică microregională”
Molnár G.: István, iartă-mă că te provoc, dar puțini sînt cei care cunosc mai bine, din interior, modul de funcționare a UDMR și modul de gîndire al celor care activeaz㠖 la diferite niveluri – în această organizație. Cum crezi că va reacționa UDMR la Memorandum, dat fiind că, în programele elaborate de Uniune în cursul anilor sînt multe elemente comune cu ceea ce propunem noi?

Székely István: UDMR își însușește practic acest program al regionalizării sau cel puțin unele elemente importante din el. Acestea, de fapt, fac parte dintr-un set de valori ce reprezintă, într-un fel, Transilvania. Este semnificativă, în acest sens, poziția UDMR exprimată cu ocazia sărbătoririi, la 7 decembrie, a zece ani de la adoptarea Constituției. Am textul discursului deputatului de Bihor, Székely Ervin, care vorbește despre „limitarea atribuțiilor prefectului și lărgirea concomitentă a competențelor consiliilor județene și locale, recunoașterea expresă a dreptului unităților administrativ-teritoriale de a se asocia în regiune”. Este un mesaj foarte clar, dar eu nu cred că UDMR va merge foarte departe în această direcție, pentru că știe foarte bine că ar putea mai mult să dăuneze acestei idei. Deci, eu mă, gîndesc că, pe plan legislativ, va sprijini și va vota orice lege care duce în această direcție. Dar nu cred că se va expune pe plan politic, nu va fi ea purtătorul de drapel al ideii...

Bakk Miklós: Aș dori să aduc cîteva completări referitoare la istoricul acestor elemente programatice la UDMR. Am participat, ca expert, la unele din discuțiile pregătitoare Congresului UDMR din mai 1999, de la Miercurea Ciuc, cînd a fost introdus acel capitol referitor la promovarea intereselor regionale ale Transilvaniei. La ședința Consiliului Reprezentanților Unionali, de pregătire a Congresului, un politician de frunte al Uniunii, Verestóy Attila, s-a pronunțat împotriva acestei ințiative. Sînt voci în cadrul UDMR care susțin că această poziție a senatorului de Odorhei, deci poziția lui în favoarea centralismului, se datorează legăturii cu grupuri de interese economice care își exercită influența la nivel de guvern. Dar, pînă la urmă, la votul în plenul Congresului, acest punct a trecut cu o majoritate clară. În ceea ce privește recenta intervenție a lui Székely Ervin, cred că ea se datorează, în primul rînd, nu unei motivații politice, care ar dori să includă în sfera dezbaterilor politice problema regionalismului în România, ci se leagă, mai degrabă, de unele evenimente din județul Covasna. În ultimul timp, prefectul de Covasna a boicotat – contra legii, trebuie spus acest lucru – formarea așa-numitelor microregiuni care erau dorite și cerute în vederea obținerii unor fonduri europene. Deci, această idee de asociere a unor consilii locale în microregiuni nu se identifică cu regiunile politice pe care le avem noi în vedere în Memorandum. Este un drept de asociere al consiliilor locale, prevăzut în Charta de la Strasbourg, și care nu implică modificări constituționale. Cred că este vorba de o intervenție de conjunctură, care reprezintă, totuși, un sprijin voalat, „blajin”, dat ideii regionale, dar nu poate fi interpretat ca un pas hotărît în această direcție. Este interesant, totuși, că aceste semnale – mă refer la intervenția amintită a lui Szekely Ervin și la pozițiile exprimate de alți parlamentari din Bihor, amintite de Traian – că aceste semnale vin din Bihor. Acest lucru nu mi se pare a fi întîmplător. Cred că presiunea transfrontalieră este un factor puternic spre regionalizare, presiune care, desigur, va crește începînd cu 2004, cînd Ungaria va fi membră a Uniunii Europene. La frontiera Uniunii Europene se produce peste tot și inevitabil o efervescență economică microregională, dar nu putem ști deocamdată pînă unde va duce aceasta. Sînt două direcții posibile. Una este ceea ce se vede și acuma: partidele încep să simtă că ceva se va produce și ele vin cu diferite luări de poziții în întîmpinarea acestei idei. Acest lucru se face, deocamdată, într-un mod stîngaci și refractar, cum face și PSD, îmbinînd regionalismul cu naționalismul și reformulînd, cîteodată într-un mod de-a dreptul caraghios, pozițiile inițiale. Cealaltă direcție posibilă este legată de acele ipoteze pe care noi am început să le formulăm cînd am dezbătut în Provincia ideea partidului transetnic. Aici eu am în vedere, în primul rînd, apariția unei noi generații, acea ruptură determinată de noile generații despre care vorbește Caius, și care ar putea duce la tensiuni serioase în cadrul tuturor partidelor, și, eventual, chiar la părăsirea vechilor partide. Astfel s-ar putea forma o masă critică de politicieni tineri care să ducă pînă la urmă la apariția unei noi forțe politice.

Traian Ștef: Sînt sceptic în ceea ce privește UDMR. Cel puțin la Oradea, în ultima vreme ei au luat-o într-o direcție inversă. Adică în consiliul municipal s-au aliat cu PSD și l-au schimbat pe propriul viceprimar UDMR, ca și pe al PNȚCD-ului, înlocuindu-i cu unul al PSD, iar din partea UDMR cu o persoană provenind de la firma președintelui. Sînt și în UDMR grupuri de interese. Dacă, în general, pentru ideea regională, grupurile de interese merg în sensul preconizat de noi, am impresia că la UDMR merg în sens contrar, într-un paralelism, dacă nu chiar cu multe interferențe, cu PSD.

Molnár G.: Mi se pare o idee interesantă, și văd că și Péter este de acord cu tine. În ceea ce privește UDMR, cred că nu putem ocoli nici problema Blocului Reformist. Se știe că în sînul acestei grupări a apărut, la un moment dat, ideea regionalismului și a parteneriatului strategic dintre românii și maghiarii din Transilvania. Desigur, nu independent de influența unor experți. Am fost și eu prezent la Congresul UDMR din Miercurea Ciuc și îmi amintesc foarte bine perplexitatea acelor politicieni UDMR care făceau parte din guvern și astfel reprezentau, de fapt, „centrul”. „Ce vreți voi cu acest dialog intertransilvan?” – ne întrebau ei. Noi dialogăm continuu, practicăm parteneriatul la guvern. Ei nu realizau că aici este vorba de altceva, de o perspectivă regională. Totuși, ideea parteneriatului ardelean româno-maghiar era așa de evident pozitivă și atrăgătoare, încît marea majoritate a delegaților a acceptat-o și a votat pentru, fără să aibă în vedere interesele speciale ale diferitelor grupări din sînul UDMR. Era un moment favorabil ideii regionalismului în UDMR. Un al doilea moment favorabil s-a ivit cu ocazia alegerilor prezidențiale și parlamentare, cînd gruparea Markó-Frunda a preluat din mers această idee, pentru ca nu cumva Blocul Reformist să le-o ia înainte și să-și creeze o bază socială mai solidă. Dar la ora actuală am impresia că Blocul Reformist a cam abandonat tema. Se pare c㠄reîntregirea tuturor maghiarilor din Bazinul Carpatic”, sloganul preferat al partidului de guvernămînt din Ungaria, îl pasionează mult mai mult decît parteneriatul ardelean româno-maghiar. Am participat acum vreo zece zile, împreună cu Smaranda, la o conferință organizată de Liga Pro Europa de la București, unde Toró Tibor, președintele Grupului Reformist, criticînd linia „colaboraționist㔠a conducerii Uniunii, a pledat pentru o linie autonomistă, înțelegînd autonomia – cel puțin asta era impresia mea – în sens etnic. El vorbea de niște competențe alocate de la centru direct comunităților naționale. Ei bine, dacă citiți cu atenție textul Memorandumului, la punctul 3 puteți observa că este vorba de alocarea unor competențe nu entităților naționale sau etnice, ci unor entități teritoriale. În concluzie, aș afirma că, la ora actuală, în UDMR se observă un fel de împotmolire. Gruparea lui Markó pierde teren pentru că pur și simplu nu are nici un fel de mesaj nou, se află în defensivă, face naveta între București și Budapesta, iar Blocul Reformist nu are un discurs coerent proregional. Mai degrabă practică un discurs național – nu zic naționalist – în sensul că își formulează aproape toate dezideratele în termeni naționali. Majoritatea reprezentanților acestui grup – cu unele excepții notabile –, în discursul lor public, au părăsit practic terenul regionalismului politic.

Bakk M.: Ideea parteneriatului strategic cu românii din Ardeal a fost ideea lui Szilágyi Zsolt, iar capitolul de program privind regionalismul transilvan l-am formulat eu și, preluat de Blocul Reformist, a fost adoptat la Congres în urma inițiativei acestei platforme. Momentul de cumpănă pentru Blocul Reformist în care s-a făcut alegerea – poate nu definitiv㠖 între autonomia națională și programul transilvan, care mergea pe ideea interesului regional și a parteneriatului strategic cu românii din Ardeal, a fost cel în care Blocul Reformist s-a declarat în favoarea lui Tőkés László și nu a lui Kolumbán Gábor, înainte de alegerile prezidențiale. UDMR avea deja un candidat cvasinominalizat, în persoana lui Frunda György, și Blocul Reformist trebuia să aleagă între două alternative ca să propună un contarcandidat: Tőkés László, reprezentantul aripii conservatoare și Kolumbán Gábor, care putea să fie un exponent foarte bun al ideii regionaliste. Trebuie spus, că în Programul UDMR, a rămas și capitolul referitor la autonomia națională, deci există o dualitate, o contradicție sau o neadecvare între cele două capitole chiar în program, nu numai în conduita Blocului Reformist. Dar acest aspect nu a fost discutat niciodată în atelierele teoretice și în diferitele forumuri de dezbateri interne ale UDMR. Chestiunea a fost lăsată pe seama acțiunii interpretative. În orice caz, părăsind opțiunea Kolumbán – ce, la un moment dat, părea deja asumat㠖 practic această alternativă a rămas în aer, fără o susținere de către o personalitate proeminentă, care să aibe și un tip de discurs adecvat și o pregătire corespunzătoare pentru a deveni exponentul alternativei regionaliste.

Molnár G.: Aș dori să lărgim aria discuțiilor către o altă direcție. Poate ați observat că Memorandumul este adresat nu numai Parlamentului României, partidelor politice de aici, dar și Parlamentului European și Comitetului Regiunilor din cadrul Uniunii Europene. Și aș mai aminti că lansarea lui survine într-un moment deosebit pentru România, cînd, în sfîrșit, problema vizelor în Uniunea Europeană a fost rezolvată. Este un moment pozitiv, a cărui importanță nu trebuie desigur exagerată, dar oricum este un moment după care nimeni nu va mai putea spune că România este ignorată de Europa. Dacă într-un asemenea moment ieșim la rampă cu un discurs proregional și pro-european, va fi extrem de greu să ni se reproșeze că urmărim subminarea statului.

„… ne putem aștepta la începerea unei competiții pentru regionalism”
Smaranda Enache: Cred că, odată cu ridicarea obligativității vizelor, ne putem aștepta ca politica României să fie, mai mult decît înainte, proeuropeană. Și din acest punct de vedere are dreptate Gabriel Andreescu cînd spune că abia acum începe primul an de integrare reală. Posibilitatea existenței regiunilor în cadrul Uniunii Europene este deja stabilită. Desigur, nu toate statele văd la fel problema regionalismului, dar există un model clar de instituționalizare a sistemului regiunilor la nivel european. Și cred că există, de asemenea, această capacitate europeană de a gîndi cît mai multe dimensiuni, regional, național și supranațional, fără ca acestea să creeze neapărat concurențe păguboase între paliere, deși tot timpul există o competiție pentru resurse și pentru competențe între diversele dimensiuni. Eu cred că, așa cum noi știm, știu și cei de la Bruxelles, știu și cei de la București că, odată ce România se apropie de UE și poate deveni membră, ea poate să se integreze la mai multe paliere, deci să devină membră în mai multe instituții. Asta înseamnă și mai multe fonduri, mai multe alocări. Deci, e de presupus că și PSD, care este un competitor de lungă durată și care se inspir㠖 deja la nivelul premierului și al generației sale – din modelele europene și dialoghează cu ele, chiar dacă nu în mod foarte evident (pentru că încă are de înfrînt o opoziție internă în partid și o opoziție de mentalitate, fiindcă a alimentat sentimente antieuropene timp de 12 ani în opinia publică românească și acum este chemat să facă marea schimbare proeuropeană), e presupus deci, că și partidul de guvernămînt se pregătește de această inserare în toate instituțiile europene. Pentru că și de acolo vin bani. Este clar că nu mai trebuie să ne mai așteptăm la o opoziție la care ne-am fi așteptat acum cîțiva ani. Intervenția lui Ioan Rus a vrut să semnaleze că în cazul în care există o așteptare regională în Transilvania, PSD este gata să-i răspundă și acesteia. Politica lor este extrem de desfășurată, ei mătură și centrul și extremele, au capacitatea aceasta de adaptare. Din punctul de vedere al Uniunii Europene, este legitimă pretenția ca la intrarea statelor candidate acestea să dispună deja de structuri compatibile cu regiunile din Uniune. Așa că va fi și interesul Bruxelles-ului să dezvolte regionalismul românesc. Dar va fi și interesul partidelor românești, și aici m-aș referi puțin la partide. Cel mai surprinzător mi se pare comportamentul PNL, care nu reușește să prindă trenul; este un partid care nu se mai bazează pe expertiză, chiar refuză expertiza. Din acest punct de vedere nu ne putem aștepta ca opoziția în general să aibă multă înțelegere pentru ideile cuprinse în Memorandum. PD este centrat pe o victorie electorală, a cărei sursă va fi succesul de primar al lui Băsescu. Probabil UDMR ar putea fi inconfortat de dezvoltarea regionalismului, atîta vreme cît cei care sînt regionaliști nu-și manifestă foarte clar sistemul de valori. Și nedefinirea sistemului de valori foarte clară și a opțiunilor în cadrul regionalismului servește tuturor competitorilor pentru regionalism. În momentul de față, semnalul negativ la acest Memorandum ar putea veni din partea PSD doar pentru că el este la fel de cuprinzător și neparticularizat ca și propriul său mesaj. Și UDMR va fi la fel de inconfortat pentru că ideea transetnică ar putea însemna eventuala dispariție pe termen lung a UDMR din Parlamentul central, pentru că, în cazul în care va apărea un parlament regional în Transilvania, el ar satisface evident într-o proporție destul de mare așteptarea politică a comunității maghiare, pentru că în Transilvania sînt reprezentați la un nivel de peste 20%. Cred că un mesaj regional care să poată intra într-o competiție să-și creeze propria sa nișă în trendul regional, care deja a fost confiscat de PSD, este un mesaj care să spună mai clar ce fel de Transilvanie vrem. Pentru că, în paralel cu regionalismul propus de PSD, vedem, totuși, lucruri de genul „Draculaland”, care nu înseamnă numai un atentat cultural, dar înseamnă și o mină de aur, bani pentru partid. Sau puternica ofensivă ortodoxă în Transilvania, crearea de instituții și mănăstiri ortodoxe care a schimbat niște echilibre regionale. Atîta vreme cît mesajul Memorandumului este general, cred că răspunsul nu va fi foarte violent, pentru că el nu constituie, în această fază și în această formă, o mare amenințare la celelalte mesaje regionale. Deci cred că din ziua de azi ne putem aștepta la începerea unei competiții pentru regionalism, pentru că regionalismul este doar un instrument. Ce fel de regiune vrem? Acesta este capătul întrebării. Și la aceasta, deocamdată, n-a răspuns prea multă lume. Poate, totuși, PSD, da. Pentru că el a spus: vrem, dragii noștri, regiunea care o să placă celor 80%, și cei 25% cărora nu le place vor vrea să se mențină sistemul național unitar actual, pentru ca măcar să aibă, totuși, ceva reprezentanți în Parlamentul central.

Ioan Mușlea: Astăzi a pornit, sper cu dreptul, programul regional de televiziune pentru Transilvania, care durează două ceasuri în fiecare zi, non stop. Eu am văzut Memorandumul dvs., vreau să vă spun că, din punctul acesta de vedere, judecînd lucid, la rece, punctul 7 eu îl consider rezolvat. V-am adus și grila din care se poate vedea că programul conține circa 25% emisiuni în limba maghiară, conține jumătate de oră emisiuni în limba germană, un sfert de oră de emisiune de cultură ebraică și – inovație absolut㠖 un sfert de oră de emisiune pentru țigani. În rest, este vorba de talk-show-uri care, bineînțeles, se împart între redacțiile română și cele ale minorităților. Pe de altă parte, acest studio regional de televiziune era deja integrat în Comitetul European al Televiziunilor Regionale, la care participam, în fond fără nici un drept, pentru că nu aveam din caracterul regional decît numele. Noi transmiteam în întreaga Românie în permanență, dimineața la ore imposibile, cu o audiență sinistră. Sperăm din toată inima ca această soluție, această nouă grilă să dea rezultate.

Molnár G.: Vă dorim succes!

Szokoly Elek: În legătura cu receptarea Memorandumului de către clasa politică, în primul rînd, trebuie să recunosc că nu sînt foarte optimist, deși cred că, de fapt, sînt două modalități de receptare, două lecturi posibile – una optimistă și una pesimistă . Să încep cu cea pesimistă. Cred că partidele, în primul rînd PDSR – permiteți-mi să-l numesc în continuare PDSR –, poate mai mult dintr-o anume gelozie, gelozia generală a clasei politice, mai degrabă va respinge acest Memorandum și ideile regionalismului. Centralismul, cultura, mentalitatea foarte profund îmbibată de acest centralism se regăsesc la toate partidele, inclusiv la cele nereprezentate în parlament. Trecînd la o lectur㠄optimistă”, aș menționa că, atîta timp cît societatea românească este incapabilă să iasă din groapa economică, socială și așa mai departe, în care se află, are nevoie de un element dinamizator, care, în momentul de față, nu există. Regionalismul ar putea fi un asemenea element dinamizator. Acest lucru a fost evidențiat chiar și în discursul larg mediatizat al lui Ioan Rus.

Szilágyi N. Sándor: Este firesc că noi ne-am adunat aici să vorbim în termeni raționali despre aceste probleme. Gîndindu-ne la receptarea acestui Memorandum, trebuie să avem însă în vedere și faptul că Memorandumul va fi citit nu de către o categorie de oameni definită abstract, nici de specialiști, ci de oameni, pur și simplu.

Ovidiu Pecican: Poate că o anumită categorie de specialiști se va interesa totuși…

Szilágyi N. Sándor: Sînt și ei oameni, nu? Deci de oameni care, în afară de raționalitatea lor, au și emoții, au și temeri, au și tot felul de complexe, și nu toți cei care îl vor citi vor fi foarte inițiați în asemenea probleme. Dacă spun asta, mă gîndesc, din păcate, la o destul de mare parte a politicienilor care stau în parlament. În acest context, ar trebui să ne imaginăm receptarea Memorandumului, fiindcă, evident, frica și bănuielile și emoțiile nu sînt o categorie politică, dar sînt elemente care formează acel electorat de care orice partid trebuie să țină cont. Să ne gîndim la discutarea în parlament, acum zece ani, a Constituției. De atunci au trecut zece ani, anii au trecut, oamenii au rămas și nu s-au schimbat atît de mult cum era de așteptat. În anumite privințe s-au schimbat mai mult în direcție pozitivă. Acolo am putut vedea că există anumite noțiuni care sînt pur și simplu sacralizate. De pildă, ideea de stat național unitar nu a apărut ca o categorie politică, ci drept ceva sacru. Un deputat – FSN pe atunci – a formulat cel mai clar și cel mai coerent pentru ce este atît de important ca definiția României ca stat național unitar să fie prezentă în constituție. Acest deputat spunea că el nu poate concepe cum ar putea cineva să pună la îndoială aceasta, cînd calificativul de „stat național unitar” aparține României exact în felul în care crucea aparține unei biserici. Acesta era argumentul cel mai „la obiect”, fiindcă a exprimat exact esența. Și a fost exprimat la acel nivel la care se formează percepția problemei. Deci, dacă ne gîndim la receptarea acestui Memorandum, trebuie să avem în vedere asemenea date ale situației. Discutînd aici, între noi, putem să facem abstracție de ele, pentru că noi discutăm într-un alt cadru. Prin urmare, eu cred că în chiar formularea textului ar trebui să avem în vedere și acel mediu în care acest text va fi receptat, și măcar undeva să apară și acel punct, care pentru noi este absolut evident, că nu se destramă țara și că instituțiile care funcționează pe plan național rămîn în vigoare. Fiindcă, fără aceasta, cel care citește cu asemenea temeri și cu asemenea prejudecăți vede aici numai regiuni, și mai ales va vedea la punctul 8 – se vede că mai întotdeuna cu punctul 8 sînt probleme – că asumarea identităților regionale va contribui la formarea unor identități transetnice… Și atunci vor spune că aceasta, de fapt, înseamnă distrugerea identității naționale unitare și asta înseamnă primul pas spre destrămarea țării. Așa se va percepe, din păcate…

Molnár G.: Mi-aș permite o singură remarcă în legătură cu această intervenție, foarte binevenită. Eu n-aș face așa ușor saltul logic de la Parlament la „mase”. Nu sînt sigur că putem face acest salt, că din modul de receptare al mesajului nostru de către niște parlamentari putem trage concluzii valabile și la scară mai largă. Poate lucrurile stau tocmai invers. Nu este exclus ca „masele largi” să ne recepteze mult mai rațional, să se comporte mult mai normal față de problemele ridicate de Memorandum decît așa-numita elită politică. Cunoaștem asemenea situații și din istoria Ungariei. La începutul secolului 20, Ungaria avea o societate civilă dezvoltată, mii de asociații care activau în cele mai diverse domenii, dar avea o elită politică total ruptă de realități. Avea dreptate Adrian Severin cînd spunea, într-un articol de acum cîteva zile din Ziua, că Ungaria nu a pierdut Transilvania la Alba Iulia și nici la Paris, ci a pierdut-o în birourile politicienilor unguri de la Budapesta, care trăiau într-o lume imaginară și habar n-aveau de relitatea ardelenească, nu aveau de gînd, de exemplu, să respecte demnitatea națională a românilor ardeleni… Sînt și asemenea situații cînd nu elita se află în frunte, ci tocmai invers, elita rămîne mult în urma proceselor sociale reale.


2002.00.28.

articolul în format *.pdf